Sevilla – Espanyol – Suntem siguri ca multora dintre voi va vine in minte atunci cand auzi de confruntarea Sevilla – Espanyol, finala de Cupa Uefa din 2007, una dintre cele mai disputate ale acestui secol in aceasta competitie. Este adevarat ca a fost o finala emblematica pentru aceasta rivalitate, insa pana in acest moment au mai fost inca 154 de episoade cu cele doua echipe in roluri principale, astfel ca trebuie sa ne indreptam atentia si spre alte meciuri dintre cele doua echipe spaniole.
sevilla-espanyol
Poate ca titlul poate parea unul destul de pompos, nu negam acest lucru, insa rivalitatea dintre Sevilla si Espanyol s-a desfasurat, pe langa Cupa Spaniei, numai in primul esalon valoric al acestei tari.
Este drept ca aceste formatii au avut parte si de mici popasuri in liga secunda, pe care nu le putem critica, caci in istoria de peste 100 de ani al ambelor cluburi (Sevilla – 1890 ; Espanyol – 1900) trebuiau sa apara si perioade de declin.
Chiar daca una dintre aceste doua formatii este specialista intr-o cupa europeana, este vorba de Sevilla, campioana de 5 ori in intervalul 2006-2016, le putem clasifica ca doua echipe de top intr-o alta competitie cu un format asemanator, Copa Del Rey.
Cele doua cluburi au impreuna 9 astfel de trofee (4 Espanyol, 5 Sevilla), astfel ca aceste distinctii le ofera un rang superior in ochii microbistilor fotbalului spaniol.
sevilla-espanyol
Desi s-au infiintat cu zece ani mai tarziu decat rivalii din acest articol, cei de la Espanyol aveau sa faca pasul pentru prima oara in La Liga inca de la sezonul de debut, unul in care Bosch, Tena, Sole si ceilati jucatori care imbracau tricoul alb-albastru la acea vreme reuseau sa aiba succes si in cealalta competitie a tarii, acolo unde castigau trofeul cu 2-1 in finala contra celor de la Real Madrid.
Iata ca, la prima aparitie a celor de la Sevilla in prima divizie a acestei tari (1934/1935), cei de la Espanyol deja aveau un renume national.
Cu toate ca nu beneficiau de faima sau experienta catalanilor in momentul primului sezon, cei de la Sevilla au dat de pamant cu rivalii tur-retur in La Liga, castigand cu scorul de 5-1 prima partida din istorie, disputata pe teren propriu la data de 16 decembrie 1934, urmand ca la retur sa faca din nou show, scor 4-1.
A fost un soc pentru Espanyol acele infrangeri suferite in acea editie de campionat, astfel ca in urmatoarea editie s-a impus cu un neverosimil 6-1. Din pacate pentru fanii echipei din nord-estul tarii, acea infrangere nu i-a afectat atat de multi pe andaluzi, care au reusit pe tot parcursul secolului trecut sa fie cu un pas in fata trupei din Catalunya.
Aspectul cel mai tare care ii deranjeaza pe cei de la Espanyol este titlul castigat de Sevilla in anul 1946. Daca din punct de vedere al cupelor interne, putem spune ca exista o balanta intre cele doua echipe, pe langa frustrarea ca marea rivala, Barcelona, are atat de multe titluri in avans, mai apare si aceasta, ca Espanyol nu detine niciunul.
Clasarile pe podium, toate din secolul trecut, reprezinta performante onorabile, insa tinerii fanii ai echipei nu au prins perioada de glorie, astfel ca aceste succese ale echipelor rivale din Spania le adancesc aceasta stare mahnire.
Daca in tabara celor de la Espanyol se poate observa frustrare, in urma rezultatelor ultimelor decenii, fanii Sevillei sunt multumiti de titlurile europene adunate de Alb-Rosii in ultimii ani, crescandu-le popularitatea si in afara granitelor, dar mai mult ca siguri ca au si ei nemultumirea de a nu se apropia de un titlu de campioana, caci Barcelona, Real Madrid si Atletico Madrid investesc enorm pentru a se putea bucura la finalul primaverii de un nou titlu in La Liga.
sevilla-espanyol
Daca tot am laudat meritul acestor echipe de a-si stabili batalia numai in primul esalon al tarii, este cazul sa vedem si cum arata cifrele in urma unei confruntari intinse pe mai bine de 8 decenii.
Din 1934 si pana in prezent, statistici duelului Sevilla – Espanyol arata in felul urmator:
Statisticile sunt importante, insa atunci cand auzi despre un duel anume, primul gand te duce la felul in care s-au desfasurat lucrurile pe teren, tocmai de aceea am pregatit in continuare 3 dueluri foarte atractive intre cele doua formatii.
Accesați și agentii pariuri sportive sau cea mai buna casa de pariuri online
sevilla-espanyol
Chiar daca pana in finala de la Glasgow, Espanyol eliminase formatii puternice ale Europei precum Werder Bremen sau Benfica, spectatorul neutru era de parere ca favorita in aceasta partida era campioana en-titre, Sevilla.
Startul partidei a coincis cu aceasta premisa, caci in minutul fundasul stang al andaluzilor, brazilianul Adriano, ducea pana la capat o actiune pe cont propriu, spre delirul fanilor Los Nervionenses.
Condusi pe tabela inca din minutul 18, jucatorii lui Valverde nu puteau asista, neputinciosi, cum cei de la Sevilla ridica al doilea trofeu consecutiv, astfel ca in minutul 28, viitorul jucator al celor de la Liverpool, mijlocasul Riera restabilea egalitatea cu un sut din afara careului.
Multi dintre cei care au urmarit acea finala este posibil sa fi preconizat ca finala s-a incheiat in minutul 66, dupa ce mijlocasul defensiv Hurtado era eliminat pentru un fault din spate la marginea careului. Ei bine, Espanyol a cedat initiativa in cele din urma, insa rezistau in cea de-a doua repriza pentru a duce partida in prelungiri.
Cu toate ca erau inca in finala, aveau de rezistat inca 30 minute cu un om in minus, iar acest lucru s-a vazut in minutul 105 atunci cand Kanoute puncta din fata portii dupa o centrare din flancul drept de la Jesus Navas.
Multe echipe ar fi fost devastate in acel moment, insa nu si Espanyol care, cu ultimele puteri, a decis sa riste totul, iar in minutul 115 aceasta tactica le-a iesit. Mai proaspat in acest final de meci, Jonatas, intrat in minutul 87, l-a invins pe Palop cu un sut de la mare distanta, si ne-am indreptat, ulterior, catre loviturile de pedeapsa. Palop a fost magistral pentru Sevilla in aceasta ultima incercare si spre tristetea fanilor venit tocmai din Barcelona pentru acest meci, Espanyol era invinsta.
Unul dintre meciurile de poveste ale acestei infruntari s-a derulat la data de 20 august 2016. Era prima etapa a noului sezon de la Liga, astfel ca asteptarile erau cote ridicate in ambele tabere.
Desi Sevilla era favorita la casele de pariuri, Pablo Piatii puncta primul pentru oaspeti, in minutul 8, asta si pentru ca apararea gazdelor era una rarefiata.
Doar 7 minute a fost condusa formatia antrenata la acea vreme de Sampaoli, caci Sarabia reusea sa trimita cu o lovitura de cap in vinclu centrarea primita de la Mariano.
Desi fanii devenisera sceptici dupa golul primit, la mijlocul primei reprize favoritii lor treceau in avantaj. Tot o lovitura de cap facea diferenta pe tabela, de aceasta data marcator era Luciano Vietto, demarcat foarte bine in careu dupa o lovitura de colt.
Daca pe partea ofensiva, andaluzii stateau excelent la acel capitol, defensiva era una, in continuare, visatoare, caci in minutul 26 Hernan Perez puncta dupa ce avuse timp sa faca si o preluare in careul advers.
In minutul 44 venea al 5-lea gol al reprizei, inscris tot de oaspeti, dar de aceasta nu avem ce sa imputam defensivei Sevillei, caci executia lui Victor Sanchez, de la marginea careului, a fost trimisa cu latul exact langa bara din stanga.
Ce era mai rau la debut decat o infrangere? Nimic. Astfel ca tot conationalul Vietto ii salva pielea lui Sampaoli la debutul pe banca echipei in mintul 45+1 cand puncta, dupa o respingere nefericita a oaspetilor, in plasa lui Jimenez.
Paradoxal sau nu, in minutul 54 tot un argentinian, Vasquez, ii ducea pe Sevilla in avantaj. Putem afirma ca fanii de pe Ramon Sanchez Pizjuan au simtit, in mare masura, ca cele 3 puncte sunt asigurate tocmai in minutul 66, atunci cand Ben Yedder puncta si el pentru 5-3.
Un alt component al trupei gazdelor care se afla la debut, japonezul Kyiotake a risipit orice emotie prin reusita din minutul 74, anuland, totodata, golul de 6-4 reusit de spaniolul Gerard Moreno.
sevilla-espanyol
Daca intr-un duel Espanyol Sevilla programat pe Estadi Cornellà-El Prat (stadionul catalanilor) gazdele au mai reusit sa ii invinga pe cei de la Sevilla, confruntarile din sudul Spaniei reprezinta un complex pentru acestia. Pe data 16 februarie 2020, ultimul duel direct pana in acest moment, Espanyol se prezenta pe Sanchez Pizjuan fara a izbuti vreo victorie de peste 8 ani. Cu toate acestea, pozitia din clasament, una sub asteptarile conducatorilor, ii obliga sa abordeze aceasta partida la victorie.
Parea inca un meci pe care doreau sa-l uite rapid, caci in minutul 15 de joc Ocampos trimitea cu o lovitura de cap pentru 1-0. Trebuiau sa se reorganizeze dupa primirea golului, insa echipa lui Abelardo dadea semne pozitive.
Cu Sevilla nu prea ai multe sanse de gol in deplasare, astfel ca o lovitura de la marginea careului ar trebui pretuita precum un penalty. Adrian Embarba s-a conformat si cu toata opozitia zidului, tot a reusit sa puncteze. 1-1 la pauza, un scor care ii frustra pe jucatorii Sevillei, dar mai aveau 45 minute sa demonstreze ca merita victoria.
Fixati din start cu ideea de a ataca incontinuu, jucatorii antrenati de Lopetegui au ales sa se apere sus, iar acest lucru i-a costat in minutul 50, mai ales cand cei de la Espanyol aveau in echipa un fotbalist cu viteza lui Wu Lei.
Golul asiaticului le dadea sperante coechipierilor sai, insa dupa eliminarea lui Sanchez din minutul 69 trebuiau sa axeze numai pe partea defensiva.
Au tinut cat au putut linia defensiva cat mai departe de poarta lui Lopez, dar cand rivalii au jucatori care pot finaliza la fel de usor si din afara careului, precum Suso, situatia se complica considerabil.
Fotbalistul venit de la AC Milan a punctat pentru 2-2, insa golul victoriei nu a mai venit, desi Jesus Navas a trimis un sut aproape de nota 10 in ultimele minute, insa anii petrecuti de Diego Lopez in curtea Realului si-au facut simtita prezenta. Un rezultat de egalitate sub asteptarile gazdelor, insa asa se intampla cand omiti si faza defensiva.