aprilie 30, 2020

Categorii

Roma

AS Roma

as-roma

Istoria clubului

În vara anului 1927, spre marea plăcere a iubitorilor de sport din Roma, s-a născut Associazione Sportiva Roma, în urma contopirii a trei cluburi sportive din Roma: Fortitudo-ProRoma, Football Club di Roma și Alba-Audace.

După cum se raportează prin marile ziare cotidiene ale vremii – inclusiv Il Messaggero și ediția de la Roma a Gazzetta dello Sport – clubul a fost infiintat în noaptea din 7 iunie 1927.

S-a decis ca Italo Foschi să devină primul președinte al clubului, Foschi având deja mai multe întâlniri în lunile precedente între cele trei cluburi cu scopul de a-i aduce pe sportivii din Roma pentru a crea o echipă grozavă capabilă să bată laturile nordice.

La 22 iulie 1927, Foschi a fost cel care a semnat ”Ordine del Giorno n.1”, care a structurat și împărțit clubul în trei domenii principale: operațiuni sportive, finanțe și sediu.

Cupa Coni: Ferraris și Bernardini

Vizitați și ponturi Europa League sau pontul zilei!

Proiectul lui Foschi s-a dovedit a fi unul câștigător. În sezonul 1927-28, Roma a câștigat primul său titlu: Cupa Coni învingând Modena în finală.

”Star-ul” a fost Attilio Ferraris, membru al echipei naționale italiene care s-a născut în centrul orașului Roma, în Borgo Pio. Ferraris va deveni mai târziu campion la Cupa Mondială.

După acest prim sezon, grupului i s-a alăturat o legendă a fotbalului roman, Fulvio Bernardini, care urma să devină lumina conducătoare a echipei timp de unsprezece sezoane.

Primul Scudetto

La cincisprezece ani de la constituirea clubului, Roma a câștigat în cele din urmă primul lor Scudetto. Antrenat de Alfred Shaffer, Roma a deținut o echipă foarte puternică, cu o apărare solidă ghidată de portarul Guido Masetti și un contraatac periculos, dar în acel an, diferența cheie a fost cea de 18 goluri marcate de atacantul Amedeo Amadei.

Cădere și renaștere

Accesați și agentii pariuri sportive sau cea mai buna casa de pariuri online

După acel prim succes, Roma a îndurat o perioadă grea. Mai mult decât oricare altul, clubul a suferit consecințele războiului și a rămas fără jucători.

După mai multe sezoane, echipa au suferit o retrogradare în sezonul 1950-51 – singura retrogradare din istoria acestora. Giallorossi a revenit în scurt timp în Serie A – antrenată de Gipo Viani – dar timp de 10 ani, singurul succes a fost un al doilea loc în 1954-55.

Anii ’60 și două cupe italiene

În anii 1960, Roma și-a făcut mândrii fanii câștigând două Cupe italiene – în ’64 și în ’69 – și investind în jucători talentați precum Francisco Lojacono, Juan Alberto Schiaffino, Antonio Angelillo, Giacomo Losi și ‘Picchio’ De Sisti.

Victoria din Cupa Italiei din 1969 a fost vazuta de președintele Alvaro Marchini și de antrenorul tehnic, „Mago” Helenio Herrera. Rolurile de lider au fost ocupate de „Ciccio” Cordova și Fabio Capello, care mai mulți ani mai târziu va deveni antrenor al Romei. Totuși, sezonul a fost uluit de pierderea de neuitat și tragică a lui Giuliano Taccola, care a murit pe 16 martie 1969.

Vrei sa fii primul care primeste cele mai noi oferte de Rotiri Gratuite si Bonusuri fara Depunere la Pacanele si Pariuri? Inscrie-te in Newsletter-ul nostru!

Roma sub conducerea lui Viola

Vara anului 1979 a fost unul crucial pentru club, deoarece Dino Viola a devenit președinte. Sub conducerea sa, Roma a ajuns în vârful fotbalului italian.

În 1980-81, rivalitatea istorică cu Juventus s-a declanșat – „Bianconeri” au câștigat campionatul în mod controversat, în timp ce Roma dubla succesul Coppa Italia. În acești ani, remarcabilul Paulo Roberto Falcao aimbracat prima dată un tricou al Romei.

Succes Supercoppa

În vară, Roma a cucerit Fiorentina cu 3-0 în Supercopa italiană de la Stadio Olimpico, înainte de a participa la Champions League pentru prima dată. Capello a rămas cu Roma încă trei sezoane înainte de a se muta la Juventus, rivalul istoric al Romei.

Cesare Prandelli, celebru pentru castigurile cu Parma, și-a ocupat locul de antrenor. Cu toate acestea, problemele grave ale familiei l-au forțat să demisioneze înainte de a fi înlocuit de fostul atacant Rudi Voeller. Totuși sezonul nu a fost unul grozav, cu prea multe schimbări pe bancă.

O altă campanie europeană

Roma a simțit șocul pierderii lui Franco Sensi și, în ciuda condițiilor tehnice perfecte, nu a reușit să obțină aceleași succese ca și anul precedent, încheind pe locul 7 în Serie A și ieșind în sferturile de finală ale Coppa Italia împotriva lui Inter.

Anul a fost încă memorabil pentru aventurile palpitante din Liga Campionilor, unde Roma nu a avut ghinionul să piardă în fața Arsenalului într-o lovitură din sferturile de finală.

La începutul sezonului 2009-10, Claudio Ranieri a ajuns ca antrenor pentru a-l înlocui pe Spalletti, iar antrenorul s-a apropiat de câștigarea celui de-al patrulea Scudetto al clubului în timpul unui sezon incredibil de debut. În februarie 2011, Ranieri a fost înlocuit de Vincenzo Montella, dar vine mai, Giallorossi a terminat sezonul pe poziția a șasea.

Noua Era

Vara anului 2011 a semnat sfârșitul erei lui Sensi și începutul unui capitol nou și ambițios din istoria clubului datorită sosirii noilor proprietari americani, îndrumați de James Pallotta și cu Thomas DiBenedetto numit președinte. Sub proprietatea americană, au existat unele schimbări imediate pe teren și în afara terenului, începând cu sosirea lui Luis Enrique ca antrenor.

Pe 12 iunie 2013, Rudi Garcia a fost numit noul antrenor al Giallorossi – primul francez care a antrenat echipa Romei.

În ianuarie 2016, Garcia a părăsit clubul și a fost înlocuit cu Luciano Spalletti. Spalletti s-a bucurat de două sezoane reușite cu Roma înainte de a pleca în mai 2017, înlocuit în urmă cu puțin timp cu fostul jucător al Giallorossi, Eusebio Di Francesco.

Di Francesco s-a bucurat de un prim sezon reușit cu Roma, ajungând în semifinala Ligii Campionilor înainte de a părăsi clubul în martie 2019.

Stadionul AS Roma

stadionul-as-roma

Fapte cheie

Cluburi: AS Roma și SS Lazio | Deschidere: 1953 | Capacitate: 72.698 locuri

Istoric și descriere

Stadio Olimpico a fost construit pentru a servi drept piesa centrală a complexului sportiv Foro Italia, un proiect inițiat de regimul Mussolini.

Construcția a început în 1928 și un prim nivel a fost terminat în 1932. Lucrările la cel de-al doilea nivel au fost oprite, din cauza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial și au fost reluate abia în decembrie 1950.

Stadio Olimpico s-a deschis oficial pe 17 mai 1953 cu un meci între echipele naționale din Italia și Ungaria. Capacitatea se ridica la 100.000 la acea vreme.

Stadio Olimpico a servit ca stadionul central pentru Jocurile Olimpice din 1960, iar pentru aceasta toate terasele au fost transformate în locuri, ceea ce a dus la o capacitate de 53.000 de locuri. În timpul jocurilor, stadionul a găzduit ceremoniile de deschidere și închidere, precum și competițiile de atletism.

Stadio Olimpico a rămas în mare parte neschimbat până când a fost din nou locul de joc al Campionatelor Europene, de data aceasta turneul din 1980. Acesta a găzduit trei meciuri de grupă și finala dintre Vest-Germania și Belgia (2-1).

În acei ani, el a găzduit în plus de două ori o finală a Cupei Europene: prima din 1977 între Liverpool și Borussia Mönchengladbach (3-1) și a doua în 1984 între Liverpool și AS Roma (1-1).

AS Roma- Echipa

Portari

45	Matteo Cardinali	Italy	28/06/2001
63	Daniel Fuzato	Brazil	04/07/1997
83	Antonio Mirante	Italy	08/07/1983
13	Pau López	Spain	13/12/1994

Fundasi

57	Silvio Anočić	Croatia	10/09/1997
28	William Bianda	France	30/04/2000
33	Bruno Peres	Brazil	01/03/1990
61	Riccardo Calafiori	Italy	19/05/2002
15	Yıldırım Mert Çetin	Turkey	01/01/1997
20	Federico Fazio	Argentina	17/03/1987
41	Ibañez	Brazil	23/11/1998
5	Juan Jesus	Brazil	10/06/1991
11	Aleksandar Kolarov	Serbia	10/11/1985
23	Gianluca Mancini	Italy	17/04/1996
18	Davide Santon	Italy	02/01/1991
6	Chris Smalling	England	22/11/1989
2	Davide Zappacosta	Italy	11/06/1992

Mijlocasi

4	Bryan Cristante	Italy	03/03/1995
54	Ebrima Darboe	Gambia	01/06/2001
42	Amadou Diawara	Guinea	17/07/1997
14	Gonzalo Villar	Spain	23/03/1998
77	Henrikh Mkhitaryan	Armenia	21/01/1989
27	Javier Pastore	Argentina	20/06/1989
7	Lorenzo Pellegrini	Italy	19/06/1996
8	Diego Perotti	Argentina	26/07/1988
53	Alessio Riccardi	Italy	03/04/2001
37	Leonardo Spinazzola	Italy	25/03/1993
17	Cengiz Ünder	Turkey	14/07/1997
21	Jordan Veretout	France	01/03/1993
22	Nicolò Zaniolo	Italy	02/07/1999

Atacanti

31	Carles Pérez	Spain	16/02/1998
9	Edin Džeko	Bosnia-Herzegovina	17/03/1986
64	Felipe Estrella Galeazzi	Brazil	10/01/2001
19	Nikola Kalinić	Croatia	05/01/1988
99	Justin Kluivert	Netherlands	05/05/1999

Manager

Paulo Fonseca

Portugal

05/03/1973

UC Sampdoria

uc-sampdoria

Istoria echipei Sampdoria începe în 1946, cu fuziunea a două cluburi Sampierdarenese și Andrea Doria.

Fapte de bază

Fondat: 1946
Țară: Italia
Oraș: Genova

Zonele de acasă

Stadio Luigi Ferraris (1946-)

Trofee principale

Serie A: 1
Coppa Italia: 4
Cupa câștigătorilor UEFA Cup: 1

Jucători care au iesit in evidenta

Gianluca Pagliuca, Attilio Lombardo, Gianluca Vialli, Roberto Mancini, Juan Sebastián Verón, Andrea Poli

Înregistrări de club

Cele mai multe jocuri jucate: Roberto Mancini (454)
Golgheter: Roberto Mancini (132)

Istorie

Primii 30 de ani ai competiției nu au fost amabili cu Sampdoria. În această perioadă, clubul nu a avut mare succes și a fost retrogradat în divizia a doua cu mai mult de o singură ocazie. Anii ’70 au fost o perioadă deosebit de dezamăgitoare, iar clubul părea predestinat să piardă în Serie B pentru perioada ce va urma.

Câștigarea primelor titluri

Sosirea lui Paolo Mantovani la club în 1979, în calitate de nou președinte, a fost primul semnal al unei noi ere, mai de succes. Ideile noului președinte și investițiile bănești s-au dovedit a fi o influență pozitivă uriașă pentru club, care a reușit să revină în Serie A în 1982 și să câștige primul lor trofeu ( Coppa Italia ) în 1985.

Numirea lui Vujadin Boskov în funcția de antrenor principal în 1986 a fost un alt pas în direcția corectă și el a condus echipa la alte două titluri ale Coppa Italia și la primul trofeu european al clubului.

Succesul a venit în 1991, Sampdoria câștigând singurul lor Scudetto . Chiar anul viitor, clubul a reușit să ajungă în finala Cupei Europene și a fost învins de Barcelona în prelungiri.

Moartea lui Mantovani în 1993 a venit ca un șoc pentru toți cei implicați în club. Chiar dacă Sampdoria a câștigat al patrulea trofeu al Coppa Italia în același sezon cu Sven-Göran Eriksson ca antrenor, au fost curând obligați să înceapă vânzarea celor mai buni jucători din cauza problemelor financiare. Nu după mult timp, clubul a fost din nou retrogradat în Serie B și a rămas acolo până în 2002.