PSV – Venlo – Chiar daca n-au foarte multe in comun, asta si datorita diferentei de valoare clare in favoarea celor de la PSV, insa macar formatia din Venlo poate compensa la un capitol, acela de a debuta in Eredivie (competitie fondata in anul 1956) in acelasi timp cu multipla campioana a tarii.
Nici la startul in actualul format al primei divizii din fotbalul olandez cele doua formatii nu au plecat pe picior de egalitate, caci balanta trofeelor inclina catre formatia din Eindhoven. Desi s-au fondat cu un deceniu mai tarziu de catre formatia VVV Venlo, Fermierii, asa cum sunt porecliti cei de la PSV, se puteau lauda pana la mijlocul anilor ’50 cu trei titluri interne, realizari pe care rivalii din acest articol doar le visau.
Datorita experientei, palmaresului si a valorii individuale, PSV pleca favorita incontestabila in prima confruntare directa cu cei de la Venlo, una ce se disputa la data 25 noiembrie 1956, pe Philips Stadium (arena si din prezent a celor de la PSV), insa aveam parte de un rezultat, la prima vedere, destul de socant. Fara vedete in echipa, precum van Elderen sau Wouters (jucatori de nationala ai celor de la PSV). galben-negrii nu s-au lasat intimidati, iar efortul colectiv a fost cel care a primat, acestia castigand cu scorul de 1-0. Este adevarat ca cei de la Venlo au pierdut in retur categoric, scor 5-1, insa tot au in palmares prima victorie in confruntarile directe.
Nu are rost sa divagam prea mult timp asupra confruntarilor directe dintre cele doua formatii pana in prezent, caci istoria a fost aceeasi, cu PSV mereu la conducere. Singurul moment in care cei de la Venlo au putut demonstra ca se pot lupta de la egal la egal cu formatia din Eindhoven s-a produs in sezonul 1961/1962, atunci cand VVV reusea sa prinda ultima treapta a podiumului, singura performanta prestigioasa a acestora din istorie.
Daca despre comparatia directa a performantelor directe dintre cele doua formatii nu putem discuta, caci raportul titlurilor este unul mai mult decat evident (24-0 doar in Eredivisie), tot ce putem face este sa reamintim cateva dueluri spectaculoase ai ultimilor ani dintre cele doua formaii, mai ales ca rivalitatea actuala este cea care ne intereseaza. O formatie mica si modesta, fara sa o jignim, precum VVV Venlo are meritul de a evolua timp de multe sezoane pe prima scena a fotbalului olandez, insa are si un dezavantaj enorm, acela de a nu se bucura de o constanta anume. Lipsa unui buget respectabil i-a tras in jos pe tot parcursul istoriei, drept dovada si prezenta destul de recenta in Eerste Divisie in intervalul 2013-2017.
Chiar daca nu ne-au oferit prea multe optiuni la dispozitie, cei de la Venlo au jucat spectaculos si curajos contra celor de la PSV in ultimii ani, masuri care s-au vazut si in jocul acestora.
Prima partida pe care am introdus-o in acest mini-top s-a desfasurat in etapa a 5-a a editiei 2011/2012 din Eredivisie. Inaintea acestei runde, VVV adunase doar 3 puncte in economia clasamentului, in timp ce echipa din regiunea North Brabant, cu 10 puncte, era in lupta directa cu rivalii de la Ajax si Feyenoord.
Cu o favorita evidenta, trupa lui Rutten, ne asteptam ca tabela sa fie deblocata foarte rapid. Cu toti ochii atintiti asupra echipei vizitatoare, Venlo era sa dea lovitura foarte rapid in partida, insa bara transversala se opunea la incercarea Musa. Exista o vorba in fotbal, neconcludenta, precum ca ocaziile se razbuna, o notiune care se respecta, totusi, in aceasta partida. Cu un sut foarte bine plasat de la aproximativ 25 metri, norvegianul Toivonen reusea sa deschida scorul, un semn ca cele 3 puncte se pot adjudeca foarte usor.
Desi nu evoluau deloc rau in acel prim act, cei de la Venlo o comiteau inca o data spre finalul primei reprize si erau inca o data taxati de un atac cotat la multe milioane de euro. Mingea respinsa pana in centrul careului de catre fundasul Mei l-a regasit perfect pe Dries Mertens, cel care marca si isi consolida, totodata, pasii catre un transfer la o echipa mai mare a Europei.
Avantajul dublat la intrarea la cabine reprezenta o victorie aproape sigura a gazdelor, insa ce urma in actul secund era greu de preconizat. Fara a avea ceva de pierdut in acest duel, cei de la Venlo au venit mult mai relaxati in actul secund, iar in minutul 49 se intorceau inapoi in lupta pentru un rezultat pozitiv. In urma unei lovituri de colt, De Regt reducea din ecart cu o lovitura de cap, insa mai era mult pana departe.
Poate pe fondul unei relaxari, altfel nu putem explica declinul brusc, formatia din Eindhoven se vedea egalata la doar 7 minute de la reluare. Vinovat de aceasta stare de frustrare din tabara oaspetilor era nigerianul Nwofor, cel care plasa cu multa finete, din afara careului, mingea fix in vinclul portii aparate de Tyton.
Primele zece minute ale actului secund pot fi considerate, fara doar si poate, cel mai bun interval al celor dela Venlo in confruntarile directe cu gigantul olandez. Pe langa faptul ca reusisera sa intoarca acel ecart, dupa inca un minut Yoshida reusea poate cel mai frumos din cariera sa. Foarfeca reusita de fundasul japonez, in urma unei lovituri de colt, starnea o stare de euforie in randuk suporterilor echipei locale, si doar putin peste jumatate de ora mai aveau de rezistat gazdele pentru a bifa prima victorie contra celor de la PSV dupa aproape patru decenii, precedenta fiind cosemnata in anul 1976. Minunutele au trecut treptat, insa tot un fundas marca si golul cu numarul 6 al partidei. Jucatorul de echipa nationala, Wilfried Bouma, reusea sa spele rusinea celor din Eindhoven in aceasta intalnire si, totodata, le spulberau gazdele visul frumos.
Din pacate aceasta rivalitate a luat o pauza in anul 2013, caci, dupa cum va spuneam, Venlo retrogradase, dar dupa patru ani echipa pregatita de Maurice Steijn era inapoi in cea mai valoroasa divizie a tarii. Daca tot se intorsese in peisaj, in runda cu numarul 8 acestia intalneau campioana Olandei din 2015 si 2016, motiv pentru care aveau serios de lucru in incercarea de a scoate un rezultat pozitiv.
Pe mica arena din orasul Venlo, De Koel, publicul era neincapator, insa chiar aveau ce vedea in acea dupa amiaza. Dupa cateva ocazii semnate de ambele parti venite pe fondul unui fotbal deschis, specific campionatului olandez, primul gol era insemnat pe tabela la mijlocul primei reprize. Tandemul De Jong-Locadia facea inca o data furori, ultimul din urma finalizand cu latul la coltul lung al portii aparate de Unnerstall. Desi erau inca o data condusi de catre echipa din Eindhoven, VVV nu a cedat, iar la pauza intrau la egalitate, dupa ce Leemans transforma o lovitura de pedeapsa, una acordata prea usor, in opinia noastra, de centralul Makkelie.
La fel ca in urma cu 6 ani, Venlo iesea mai bine de la cabine, iar in minutul 48 Hunte relua din voleu in plasa portii lui Zoet o centrare de pe flancul stang. Putini s-ar fi asteptat ca noi promovatii sa mai poata intoarce rezultatul, insa ce a urmat a fost o adevarata lectie de fotbal.
Dupa ce Pereiro egala cu un sut din marginea careului, in minutul 57, la interval de cateva zeci de secunde distanta centralul isi punea amprenta serios asupra rezultatului final. Eliminarea fundasului Promes, avea sa aiba urmari foarte serioase asupra jocului gazdelor, cat si asupra rezultatului final. Pe rand, Schwaab (min.67), Mauro Junior (min.72) si Pereiro (min.85) au punctat in poarta ghinionistului Unnerstall, stabilind astfel cel mai mare numar de reusite intr-o partida dintre Venlo si PSV din 1989 incoace : 7 la numar.
Incheiem sirul amintirilor meciurilor PSV vs Venlo cu o partida disputata foarte recent, mai exact in editia 2019/2020. Desi pandemia de coronavirus a afectat finalul acelui sezon, aceasta disputa s-a disputat tur-retur pe teren, iar castig de cauza au avut, logic, cei de la PSV.
Am tot discutat despre dueluri pe arena celor de la PSV, iar acum a venit cazul sa incheiem cu o partida de pe Philips Arena. Chiar daca avea sa fie un sezon ratat pentru echipa campioana din 2018, in aceasta partida Malen si compania nu au avut mila de oponentii sai.
Din postura de spectator netru nici nu ai fi simtit cat de rapid a trecut primul act si, chiar daca nu s-a inregistrat niciun gol pe tabela, ocazille au curs de ambele porti, ba chiar formatia vizitatoare fusese cea care ratase mai mult.
Acel echilibru dintre cele doua formatii s-a rupt exact la capatul unei ore de joc si nu in urma unei greseli a oaspetilor, ci datorita valorilor individuale din tabara lui PSV. N-ar fi plecat Bergwijn pe 35 milioane de euro la Spurs daca nu reusea actiuni precum acea de la primul gol, atunci cand rand pe rand Jansen si Schafer erau driblati ca in curtea scolii. In urma acelei reusite au aparut si spatiile in defensiva adversa, iar peste alte 4 minute Dumfries puncta doar din cativa metri cu o lovitura de cap.
Pe langa avantajul de a semna cei mai buni jucatori ai tarii, cei de la PSV avea si avantajul de a semna jucatori cu mul potential din academii consacrate ale Europei, iar un astfel de exemplu era pustiul Donnyel Malen. Fara a-si gasi loc in curtea englezilor de la Arsenal, acesta a decis ca merita sa inceapa fotbalul mare la o echipa de calitate, iar transferul sau a venit manusa atat pentru el, cat si pentru clubul olandez.
Desi cei de la Venlo au reusit si ei golul de onoare prin Pachonik, o executie foarte frumoasa, de altfel, omul serii avea sa fie tanarul Malen care, cu dubla in poarta lui Kirschbaum, avansa pe primele locuri in clasamentul golgheterilor.
Intrucat cei de la Venlo au reusit sa se salveze pentru inca un sezon, terminad pe locul 13, confruntarile cu PSV din editia 2020/2021 vor fi la fel de spectaculoase si vor imbogati si mai mult statistica duelurilor directe, una pe care v-o lasam atasata la finele acestui articol.
47 de partide s-au jucat pana in acest moment intre PSV si VVV Venlo, iar raportul victoriilor este unul categoric, dupa cum urmeaza: