PSV – Groningen – Meciurile dintre formatiile de fotbal PSV Eindhoven si FC Groningen sunt cunoscute de orice pasionat al fotbalului olandez si nu numai, caci aceasta confruntare se disputa de multe decenii pe prima scena, un aspect cu care ambele ar trebui sa se mandreasca. Desi acum aproximativ jumatate de secol o noua formatie isi facea aparitia in fotbalul din Tara Lalelelor, adica actuala echipa FC Groningen (1971), acestia au fost vazuti intotdeauna ca si parte continuatoare a celor de la VAV Groningen, iar rezultatele nu au fost unele dezamagitoare. De aproape doua decenii acestia joaca an de an in Eredivisie, competitie fondata in anul 1959, insa sa vedem mai intai cum a plecat totul.
Pentru a nu mai face confuzie cu fosta formatie a orasului Groningen, o sa povestim in linii mari povestea acestei confruntari incepand cu anul 1971, adica momentul in care FC era oficial fondata. Desi la data primei confruntari oficiale dintre PSV Eindhoven si FC Groningen nu exista nici un fel de concurenta din punct de vedere al palmaresului, fermierii avand deja in visterie 4 titluri interne, lucrurile nu au stat chiar asa. Campania 1971/1972 avea sa fie poate cea mai neagra din istoria celor de la PSV, iar asta s-a vazut si in duelurile directe cu alb-verzii. Dupa ce in tur, pe Oosterpark din Groningen au obtinut doar un rezultat de egalitate, in returul de pe Philips Stadion gazdele de abia au obtinut o victorie la limita, scor 2-1 (van der Kuijlen, Mulders/Oldenburger).
Avansam putin cu cateva editii pentru a reaminti un moment ce a starnit multe reactii controversate. Nu s-a pus in niciun moment problema echipei ce detine superioritatea in acest duel, a fost PSV dintotdeauna, o formatie ce a avut toate atuurile necesare pentru a face marea performanta. Si daca tot vorbim despre performanta, ei bine, in anul 1988 PSV nu doar ca reusea sa-si adjudece titlul pentru al 3-lea an consecutiv, insa devenea, in premiera, si campioana Europei, dupa o finala contra portughezilor de la Benfica. O echipa imbatabila la prima vedere, cu doar o singura infrangere in cele 29 de etape jucate se deplasa la Groningen. Poate si pe fondul relaxarii si al dorintei de a-si canaliza toata energia pentru competitia europeana, echipa din Eindhoven, cu Ronald Koeman, Frank Andersen si multi altii pe teren se inclinau la capatul celor 90 minute, pierzand destul de categoric, scor 2-0.
Nu o data, ci de multe ori echipa din Eindhoven s-a distrat cu adversarii, insa niciodata in maniera cu care a facut-o la data de 22 decembrie 2001, cel putin din punct de vedere al scorului final. In goana spre al treilea titlu consecutiv al secolului actual, PSV intalnea pe Philips Stadium un Groningen cu foarte multe probleme, aflat pe penultimul loc al clasamentului. Cea mai buna echipa a Olandei condusa de pe banca tehnica de Eric Gerets nu a avut mila de adversar, partida inchindu-se cu 8-0 in favoarea acestora. Situatia celor 3 puncte era definitivata de la pauza, atunci cand scorul de pe tabela indica 5-0 (Ramzi – dubla, Rommedahl, Bouma, Ooijer), in timp ce in actul secund iesea la rampa varful Jan Vennegoor of Hesselink, autor al unui hattrick.
Cea mai mare performanta a clubului FC Groningen din momentul fondarii a fost castigarea Cupei Olandei, din anul 2015. Intr-adevar, si conjunctura a fost de partea alb-verzilor, caci in careul de asi nu s-a aflat nici o formatie din Big 3 (Ajax, Feyenoord, PSV), insa au muncit si au castigat finala cu PEC Zwolle, scor 2-0, datorita dublei semnate de mijlocasul ceh, Rusnak. Puterea grupului a fost cheia de succes, intrucat acum, la 5 ani distanta, cel mai sonor nume din lot este fundasul Hateboer, jucator inregistrat la Atalanta Bergamo. Antrenorul Danny Buijs a stiut cum sa fructifice la maximum fiecare punct forte al echipei, iar rezultatul s-a vazut in cele din urma.
Din ce in ce mai optimisti in fortele lor, jucatorii lui Groningen intalneau la data de 2 august 2015 pe nimeni alta decat campioana tarii, PSV. Fostul mijlocas al Barcelonei, Philipp Cocu, avea la dispozitie un lot cu multi jucatori peste media campionatului, precum Luuk de Jong, Jeffrey Bruma, Andres Guardado sau Jurgen Locadia, iar acest lucru s-a vazut, totusi, in finala disputata in capitala. A fost 3-0 pentru campioana, chiar si cu un penalty ratat, marcatorii finalei fiind de Jong (dubla) si Maher.
Finala se disputa acum 5 ani de zile, iar de atunci lucrurile s-au mai schimbat in ambele tabere. Desi reusisera un rezultat fantastic pentru un club neobisnuit cu performanta, Groningen nu a avut puterea de a se mentine la acest nivel. Este adevarat ca nici nu au avut probleme cu evitarea retrogradarii, cea mai slaba clasare fiind locul 12 (2018), insa nici nu au reusit sa parcurga in top, cea mai buna clasare fiind locul al saptelea. Cu toate acestea, este in continuare o academie buna de fotbal, aici jucand inainte de a ajunge in fotbalul mare jucatori precum: Arjen Robben, Virgil van Dijk, Luis Suarez sau Ronald Koeman.
La polul opus, PSV s-a mentinut, ca intotdeauna, la varf si a adunat doua titluri din ultimele 5 posibile. Este un rezultat destul de bun pentru acest grup, desi sunt vazuti cam in urma in fotbalul european, in acest moment, in comparatie cu cei de la Ajax Amstedam. Desi au continuat bine, dupa cum spuneam, cu succese in 2016 si 2018 in Eredivisie, unele care i-au ajutat sa vanda jucatori pe sume exorbitante pentru fotbalul olandez, de pilda Bergwijn (26.7 milioane de lire sterline la Tottenham) sau Arias (11 milioane de lire sterline la Atletico Madrid), acestia sunt totusi in deficit. Faptul ca ultimele doua titluri interne au fost castigate de Ajax, dar si, in mare masura, semifinala de Champions League atinsa de lancieri in anul 2019 au facut ca echipa din Eindhoven sa se situeze intr-un con de umbra.
Paradoxal, tintarul a decis ca cele doua formatii sa se infrunte chiar in prima runda a campaniei 2020/2021. Chiar daca este de abia inceputul, aceasta poate fi una in care acestea pot iesi la lumina, insa pentru asta trebuie sa evolueze cat mai constant. Primul pas era reprezentat chiar de confruntarea din Groningen, iar pentru cei dintre voi care au ratat desfasurarea meciului, vom face un rezumat al fazelor importante.
Partida a inceput inca din primele minute la un nivel ridicat, oaspetii fiind foarte aproape de a deschide scorul, dar incercarea lui Maher, din cativa metri, a fost blocata in ultima istanta de un fundas al gazdelor. Replica gazdelor venea in minutul 18, cu o incercare de la mare distanta putin pe langa poarta a fundasului lateral olandez, Dankerlui.
Aceste ocazii de ambele parti nu puteau prelungi la nesfarsit asteptarea primului gol, unul inregistrat pe tabela in minutul 34. Reusita ii apartinea varfului celor de la PSV, Gakpo, cel care isi facea loc printre fundasii gazdelor, in timp ce executia sa era mult prea bine plasata pentru ca portarul Padt sa poata interveni.
Nu era o reprezentatie deloc rea a celor din Groningen, motiv pentru care antrenorul Bujis le-a cerut elevilor sai sa stea in jumatatea adversa cat mai mult si in actul secund. Aceasta tactica avea sa fie un succes, initial, caci in minutul 53 egalau pe tabela. Pressingul apasator al celor de la Groningen l-a obligat pe portarul Mvogo sa greseasca o pasa simpla, iar de acolo in doar cateva secunde mingea intra in plasa, autorul golului fiind mijlocasul Suslov.
Din pacate pentru echipa sustinuta de 6.000 de suporteri in aceasta partida, doar trei minute persista egalitatea. O pasa foarte bine gandita de nou-intratul Madueke l-a lasat liber cu Padt pe tanarul Malen, cel care incepea aceasta campanie cu o reusita, executia sa de la coltul lung fiind suficient de puternica pentru a depasi linia portii.
Nici la acest scor gazdele nu cedau si doreau sa debuteze cu dreptul in aceasta editie, insa super-executia trimisa de marcatorul Suslov, din minutul 71, avea sa fie respinsa de pe linia portii de Dumfries. Putea fi, cu siguranta, golul etapei, insa cei care aveau sa puncteze in final erau tot jucatorii din Eindhoven. Dupa ce, initial, executia lui Malen de la penalty era anticipata de goalkeeeperul Padt (min.83), o mare ocazie asadar, Gakpo incheia socotelile patru minute mai tarziu. Lovitura decisiva venea in urma unui contraatac, o arma cu doua taisuri pentru Groningen.
Daca adunam doar intalnirile incepute anul 1971, ajungem la un total astazi de 85 partide directe PSV-Groningen. Este evident ca raportul de victorii este in favoarea Fermierilor, insa sa vedem care sunt cifrele exacte cu adevarat. Asadar, dupa aproximativ jumatate de secol, situatia sta in modul urmator: