Monaco – Bordeaux – Liga de top al fotbalului profesionist din Franța se numește Ligue 1. De asemenea, mai este cunoscută și ca Ligue 1 Uber Eats, datorită faptului că aceștia o sponsorizează. Liga întâi a apărut în anul 1930, iar în 2020 a obținut oficial denumirea actuală.
Valoarea totală a ligii a trecut de trei miliarde de euro, fiind una dintre cele mai importante ligi de fotbal din lume. UEFA a clasat-o pe locul al cincilea, obținând un total de 56,915 de puncte. Pe locul întâi în clasamentul ligilor naționale din Europa se află Italia, urmează apoi Germania. Pe locul al treilea este Anglia și pe al patrulea se află Spania.
Sezonul din Ligue 1 începe în luna august și se termină în luna mai, jucându-se un număr de treizeci și opt de meciuri acasă și în deplasare. În total sunt douăzeci de cluburi, cu peste cinci sute de jucători care se luptă pentru câștigarea titlului. Liga întâi este într-o strânsă relație cu Liga a doua, cu care funcționează pe baza unui sistem de promovare și retrogradare.
Titlul de anul acesta a fost câștigat de PSG, căruia i-a fost înmânat trofeul înainte de terminarea sezonului. Pandemia de coronavirus a dus l-a anularea campionatului și Federația Franceză de Fotbal au hotărât să încheie competiția, chiar dacă mai erau unsprezece etape de parcurs. Campiona avea în total șaizeci și opt de puncte, cu doisprezece puncte mai mult decât Marseille, care se afla pe locul al doilea.
Clubul cu cele mai multe titluri de ligă obținute este ST Etienne, aceștia au în total zece trofee. Recordul de cel mai longeviv club din Ligue 1 îi aparține lui PSG, care au participat la patruzeci și cinci de sezoane consecutiv. Monaca a terminat sezonul pe locul al nouălea, obținând un total de patruzeci de puncte. Echipa adversă, Bordeaux s-a clasat pe poziția a doisprezecea, acumulând un punctaj de treizeci și șapte de puncte.
Meciul din tur dintre Bordeaux vs Monaco a fost organizat pe data de 24 noiembrie 2019, pe stadionul Matmut Atlantique. La partidă au venit peste treizeci și patru de mii de iubitori ai fotbalului. Rezultatul meciului a fost de 2 la 1 pentru Bordeaux.
După cincisprezece minute de la începerea meciului, s-a marcat un gol pentru Monaco. După ce a primit o pasă bună, Islam Slimani trimite un șut care se duce direct în interiorul porții. În minutul douăzeci și nouă este marcat și primul gol pentru Bordeaux.
Pablo sare cel mai mult pentru a primi mingea dintr-o lovitură frumoasă cu capul pe lângă portarul neputincios. Defensiva se uită unii la alții, rămânând nemișcați. A fost un gol superb! Scorul devine 1 la 1. În repriza a doua este marcat al doilea și ultimul gol al clubului Bordeaux. Nicolas De Preville plasează mingea în colțul stâng pe lângă brațele întinse ale portarului. Meciul se termină, iar scorul este de 2 la 1 pentru Bordeaux.
Antrenorul clubului Monaco este spaniolul Robert Moreno, în vârstă de patruzeci și doi de ani. Moreno a început să profeseze în fotbal, fiind antrenor secund la clubul AS Roma, în anul 2011. După opt ani a fost selecționerul echipei naționale de fotbal a Spaniei și anul următor s-a mutat Monaco. Morena a antrenat clubul în treisprezece meciuri, iar contracul său va expira în iunie 2020.
Echipa Bordeaux este antrenată de Paulo Sousa, care are vârsta de patruzeci și nouă de ani. Acesta a început să joace fotbal de când era adolescent, în anul 1987 juca pentru Benefica U17. În anul 2002 și-a încheiat cariera de fotbalist, pe atunci juca la Espanyol. După șase ani a devenit antrenor secund pentru echipa națională de fotbal a Portugaliei și antrenor la QPR. Echipa Bordeaux a fost antrenată de Sousa în patruzeci și două de meciuri.
Monaco FC a luat naștere în anul 1919 cu ajutorul a cinci cluburi din regiune, care s-au unit într-unul singur. În 1933 au avut dificultăți în fi promovați în lifa întâi, abia s-au descurcat cu situația din liga a doua. Însă după douăzeci de ani au reușit să facă parte din liga de top a Franței, pentru prima dată în istoria lor.
Monaco a început să se pună pe picoare la sfârșitul anilor 90, pentru faptul că se concentra tinerii din asociația lor sportivă. Juniorii au fost cumpărați de cluburi bune pe sume record. De exemplu, Anthony Martial a fost vândut pe o sumă extraordinată, devenind un record de transfer. În anul 2015, avea vârsta de douăzeci de ani și a fost vândut clubului Manchester United pe șaizeci de milioane de euro.
James Rodrigues era al doilea cel mai valoros fotbalist al anului 2014, când a fost vândut echipei Real Madrid. În 2018, Kylian Mbappe s-a transferat la PSG, iar taxa transferului a fost cea mai scumpă din toată istoria fotbalului, a atins suma de 180 de milioane de euro.
Din nefericire, Monaco a mai câștigat două titluri de ligă în anii 1997 și 2000, iar după au apărut problemelele de ordin financiar. Acest fapt a dus la retrogradarea în liga a doua. O schimbare bună a fost apariția milionarului rus Dmitry Rybolovlev, care a devenit proprietarul clubului. Rybolovlev a plătit rapid datoriile și a ajutat clubul să promoveze în Ligue 1. După ce omul de afaceri nu a mai fost proprietarul clubului, Monaco a fost nevoit să mai vândă o parte din fotbaliștii importanți, pentru a-și plăti datoriile.
Clubul AS Monaco FC este unul dintre cluburile de fotbal cele mai apreciate în Franța. Acesta se află în Ligue 1 de șapte ani și acum a terminat campionatul pe locul al nouălea. Echipa este formată din douăzeci și opt de jucători, cu media de vârstă de 26. Un lucru interesant despre echipă este faptul că niciun jucător nu este de origine franceză. Toți cei douăzeci și opt de fotbaliști sunt au alte naționalități, iar șapte dintre ei joacă și pentru echipe naționale de fotbal.
Valoarea totală a clubului a atins suma de 282 de milioane de euro. Cel mai valoros jucător al Monaco este Wissam Ben Yedder, el este estimat la patruzeci de milioane de euro. Jucătorul a fost transferat de la Sevilla FC, iar taxa a fost de patruzeci de milioane de euro. Gelson Martins are valoarea pe piață de douăzeci de milioane de euro. Extrema dreaptă a fost suspendată până în luna august 2020. Youri Tielemans s-a transferat la clubul Leicester, iar taxa transferului a fost patruzeci și cinci de milioane de euro.
Clubul a obținut multe titluri de-a lungul istoriei sale și sunt considerați niște luptători, având în vedere prin ce au trecut. În anul 1961 au devenit pentru prima dată câștigătorii ligii întâi, iar în 1979 au câștigat Cupa din Alpi. Tot în același an au obținut și Cupa ligii pentru prima dată în istoria lor. În total Monaco are în palmares opt titluri de ligă și cinci Cupe ale Franței.
Chiar dacă orașul Monaco este un stat independent, clubul joacă în sistemul de fotbal profesionist francez. Ba mai mult, este unul dintre cele mai bune cluburi franceze. Aceștia au jucat și în competiții europene, unde au fost finaliști în 1992 la UEFA Cup Winners Cup. Tot finaliști au fost și în 2004, la UEFA Champions League.
Monaco a devenit ultima dată campioana Ligii întâi în anul 2017. Meciul din finală a fost împotriva echipei ST Etienne și s-a încheiat cu 2 la 0 pentru Monaco. Clubul a fost greu de învis în acel sezon, deoarece din ultimele douăzeci de meciuri, optsprezece le-au câștigat.
Tot în sezonul din 2017 a participat și la UEFA Champions League. În ruda șaisprezece au pierdut cu scorul de 5 – 3, pierzând în fața lui Manchester City. Meciul următor a fost o victorie împotriva clubului Borussia Dortmund cu 6 – 3, însă Juventus i-a învis cu 4 – 1.
Clubul de fotbal profesionist Girondins de Bordeaux a fost creat în anul 1881 și este clar faptul că este un club cu multă istorie. Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din Franța, este și unul dintre cele mai de succes.
După formarea clubului, a fost inițial unul bazat pe gimnastică. Primii proprietari au tot încercat să introducă fotbalul de calitate în club, însă fără prea mari rezultate. Abia în anul 1919, secțiunea de fotbal a fost introdusă oficial. Cu toate acestea, clubul Bordeaux a devenit profesionist în anul 1937, jucând un meci împotriva echipei Toulouse pe 22 august.
În perioada postbelică, echipa era în drum spre succes, atunci au câștigat Liga întâi din sezonul 1950, chiar la prima lor apariție în această competiție. În anii ’70, clubul a suferit un mare declin, chiar și cu venirea lui Alain Giresse, care era unul dintre cei mai buni jucători francezi la acea vreme.
În decursul a zece ani, au fost schimbați șapte antrenori, iar asta fără niciun rezultat favorabil. În tot acel timp, clubul a terminat sezonul mereu în jumătatea de jos a clasamentului. Sfârșitul anilor ’70 a adus o schimbare în bine, clubul a fost cumpărat de omul de afaceri Claude Bez.
Claude Bez era un geniu al afacerilor imobiliare și a investit mult în clubul Bordeaux. Bez l-a angajat pe Aimé Jacquet în funcția de antrenor al clubului. Cu ajutorul lui Jacquet, Bourdeaux a devenit una dintre cele mai importante echipe din țară în anii 80. În cei nouă ani în care a fost la conducerea echipei, Bourdeaux a câștigat trei titluri în Liga 1 și două Cupe ale Franței. De asemenea, au participat și la competiții în Europa, unde au ajuns în două semifinale ale Cupei Europene.
Clubul Bordeaux este unul de succes și chiar este un club pe care iubitorii de fotbal îl apreciază. Cele mai importante titluri pe care le-a câștigat sunt șase trofee de Ligue 1 și trei Cupe ale Ligii. De asemenea, au mai obținut și patru Cupe ale Franței și o Cupă UEFA Intertoto.
Clubul de fotbal profesionist Bordeaux joacă în Liga întâi de aproape treizeci de ani și acum este pe locul al doisprezecelea în clasament. Valoarea clubului a atins suma de o sută patru de milioane de euro. Echipa este formată din douăzeci și cinci de jucători, cu media de vârstă de 26,5. Paisprezece fotbaliști sunt de alte naționalități, iar nouă dintre aceștia joacă și pentru echipe naționale de fotbal.
Cel mai valoros jucător al clubului este Remi Oudin, acesta costă nouă milioane de euro. Oudin a fost transferat de la Stade Reims, iar taxa transferului a fost de zece milioane de euro. Youssouf Sabaly are valoarea de opt milioane de euro, la fel și jucătorul Pablo.
Laurent Koscielny a plecat de la Arsenal, iar taxa transferului a fost de cinci milioane de euro. Fotbalistul este estimat la patru milioane de euro. Jules Kounde s-a alăturat clubului Sevilla, iar Bordeaux a primit pe transfer douăzeci și cinci de euro. Jucătorul costă douăzeci și două de milioane de euro. Aurelien Tchouameni a fost transferat la Monaco pe suma de optsprezece de milioane de euro. Valoarea pe piață a fotbalistului este de cincisprezece milioane de euro.
Meciul dintre Monaco vs Bordeaux a putut fi vizionat live pe canalul Eurosport, dar și online pe site-ul sofascore.com.
Meciul dintre Bordeaux vs Monaco de pe data de 21 decembrie 2008 a fost unul cu un final surprinzător. Monaco a condus cu 3 – o, iar în ultimele minute ale partidei au fost învinși cu scorul de 4 la 3. Nimeni nu se aștepta la această întorsătură, iar înfrâgerea lor a fost una dramatică.
Ambele echipe au marcat mai mult de 2,5 goluri în 7/9 meciuri. De asemenea, Bordeaux și Monaco înscriu în 4/5 partide.