Marseille – Lille – Confruntarea dintre Marseille si Lille este una dintre cele mai populare din Ligue 1 (prima liga franceza de fotbal), asta datorita si trofeelor obtinute de cele doua formatii. Duelul a pornit de mai bine de 7 decenii, oferind numeroase dueluri spectaculoase microbistilor fotbalului din Hexagon.
Pe cand Lyon si PSG nu erau formate nici la nivel de proiect, Olympique Marseille si Lille OSC (denumirile complete ale celor doua formatii) isi disputau primele dueluri directe in primul esalon fotbalistic al tarii. Bataliile dintre cele doua orase s-au dat mult mai devreme decat editia 1945/1946 (prima in care s-au intalnit oficial), deoarece OSC Lille este produsul final (1944) al aliantei dintre Olympique Lillois si Sporting Club Fivois, formatii care au reprezentat acest oras in prima liga in trecut.
Revenind la formatiile noastre, primul duel oficial s-a produs la data de 11 noiembrie 1945 in Ligue 1 si a fost unul ce anunta o rivalitate foarte acerba intre Lille si Maseille, deoarece rezultatul final a fost unul spectaculos, 4-4. Nici returul de pe Stade Velodrome (arena lui OM) nu a fost unul mai prejos, o noua remiza foarte disputata, scor 2-2. Desi lotul celor de la Lille nu beneficia de experienta rivalei din sud-estul Frantei, prima editie incheiata cu cele doua formatii integrate a fost una putin anticipata. Golurile lui Rene Bihel (28 la numar) au contat decisiv in economia titlului de campioana, Les Dogues reusind sa isi treaca primul titlul in noua formula din istorie.
Dupa acest rezon in care formatia din nordul tarii a reusit sa uimeasca audienta Ligue 1, o formatie asa galonata precum cea antrenata de Louis-Bernard Dancausse nu putea sa accepte acea umilinta, iar editia 1947/1948 a fost una dulce pentru fanii echipei din Marsilia. Desi in duelurile directe cele doua formatii au facut fiecare legea pe propriu teren, victorii o diferenta majora (3 goluri), diferenta in clasamentul final s-a facut in ultima etapa. Desi Lille era in avantaj in fata celor de la OM inaintea ultimei etape, gratie meciurilor directe, nici cele 31 de goluri reusite de Jean Baratte nu i-au mai putut salva in deplasarea de la FC Sete, pierduta cu scorul de 2-1. De partea cealalta, Marseille a reusit doar un punct, insa suficient in acest context, in deplasarea de la Sochaux, 2-2, unul care le aducea cel de-al treilea titlu din istorie.
Dupa un deceniu foarte bun al acestor doua formatii, declinul a survenit din partea ambelor incepand cu ultimii ani ai anilor ’50. Atat OM, cat si Lille au petrecut cateva sezoane in esaloanele secunde, astfel ca rivalitatea inceputa in anul 1945 a fost stopata in intervalul 1959-1966. Nu s-au intersectat deloc in Ligue 2, insa au pierdut din popularitate in fata celor de la Reims, o echipa care a dominat fotbalul francez in aceasta perioada si a reusit, totodata, sa fie prima formatie din Hexagon care a jucat finala Cupei Campionilor Europeni (denumirea actuala a Ligii Campionilor).
Din pacate pentru fanii acestei rivalitati, de la revenirea celor doua formatii in Ligue 1 echilibrul valoric nu a mai fost niciodata la fel. Desi s-au disputat multe dueluri Lille-OM pe parcursul secolului trecut, Lille nu a mai reusit sa fie echipa care aspira la titlurile interne dupa acel regres. In comparatie cu acestia, Marseille a conturat cateva generatii care au adus numeroase nume sonore ale fotbalului francez, precum : Jean-Pierre Papin, Eric Di Meco, Francois Bracci sau Fabian Barthez. Pe langa hegemonia inceputa la finalul anilor ’80 si incheiata in mare stil, cu castigarea Ligii Campionilor din 1993, OM a reusit, impreuna cu St Etienne, sa faca partea din categoria celor mai bune echipe ale tarii din partea a doua a secolului trecut.
Toata aceasta criza de rezultate din tabara formatiei din Lille a fost stopata incepand cu secolul actual, asta si datorita managerului Claude Puel. In mandatul francezului (2002-2008), formatia a inceput sa se claseze din ce in ce mai des in partea de sus a clasamentului, cu cateva podiumuri reusite (2005, 2006), reusind, inclusiv, sa se claseze foarte des in fata echipei celor de la OM. Desi nu au putut sa se impuna in fata celor de la Lyon, care a dominat campionatul timp de 7 sezoane dupa anii 2000, acestea au aspirat la prezente in cupe europene si nici dueluri nu au oferit o favorita clara, ca in trecut. In primul deceniu al acestui secol, confruntarile au fost echilibrate datorita nivelului ridicat impus de Lille, dupa cum am precizat deja, de aici si raportul meciurilor directe fiind cu putin in favoarea celor de la Marseille, scor 8-6.
Dupa cum stim cu totii, in deceniul trecut, PSG a fost echipa ce a dat tonul in Ligue, reusind 7 titluri in aceasta perioada, insa nici cluburile noastre nu si-au dezamagit suporterii. Primii care au reusit sa aduca un nou trofeu de campioana a Frantei in palmares dintre cele doua mentionate au fost cei de la Marseille, chiar in primul an al deceniului anterior (2010). Parteneriatul Lucho Gonzalez – Mamadou Niang a fost unul de real succes pentru echipa de pe Velodrome, trupa antrenata de Didier Deschamps, aducand primul titlu in sud-estul tarii dupa o pauza de 15 ani.
Reusita celor de la OM i-a ambitionat pe cei de la Lille, demonstandu-le ca pot aspira si ei la mai mult, iar in editia imediat urmatoare (2010/2011), sub conducerea lui Rudi Garcia, Eden Hazard si compania au reusit sa aduca primul titlu in oras dupa o pauza de 57 ani. Pe langa bucuria titlului obtinut, Lille a avut si satisfactia de a incheia chiar deasupra celor la Marseille, eliminandu-le sansa de a-si apara titlul de campioana.
Statistica meciurilor directe o vom afisa mai jos, la finalul articolului, insa, intrucat suntem un site specializat pe pariuri sportive, vom rememora ultimele doua dueluri directe intre Marseille si Lyon, din editia 2019/2020, cu scopul de a observa felul cum au abordat aceste doua formatii partidele, fiind un eventual ajutor pentru meciurile viitoare.
Facand abstractie de la PSG, care era la un alt nivel fata de celelalte formatii, sezonul 2019/2020 insemna o lupta pentru pozitiile de Champions League atat pentru Marseille, cat si pentru Lille. Inaintea duelului de pe Stade Velodrome, gazdele plecau favoriti, intrucat forma din deplasare a celor de la Lille era una sub asteptari.
Din pacate pentru cei peste 50.000 de suporteri care au asistat la acest duel, primul act a fost unul sub media campionatului. Desi Marseille a avut intiativa mai mult in acest duel pe partea ofensiva, per-total a fost o tatonare continua intre formatii, fara prea multe riscuri asumate.
Este posibil ca si in actul secund aceasta partida sa se desfasoare in acest sens, insa golul reusit de Sanson avea sa influenteze acest aspect. Nici faza golului nu anunta ceva notabil, insa eroarea goalkeeperului lui Lille avea sa aibe urmari pe tabela. A fost o decizie foarte dezbatuta, finalizata cu acordarea unui cartonas rosu pentru managerul vizitatorilor.
Condusi si fara antrenor, soarta lui Lille avea sa fie decisa si in aceasta etapa asta dupa ce nici norocul nu era de partea lor. O faza de atac a celor de la Marseille, foarte haotica de altfel, a produs cel de-al doilea gol al intalnirii. In incercarea de a scoate cu orice pret balonul din apropierea portii, fundasul Gabriel a inscris in proprie poarta, o executie ce nu i-a lasat nici o sansa lui Maignan.
Cu toate ca toate evenimentele partidei se desfasurau impotriva lor, orgoliul celor de la Lille i-a ajutat sa inscrie golul de 1-2, gratie unei faze fixe din minutul 83, insa tot mai aveau nevoie de o reusita pentru a obtine un rezultat pozitiv. Din pacate pentru echipa oaspete, acestia nu s-au mai apropiat periculos de poarta lui Mandanda, astfel ca bifau un nou insucces pe teren strain.
Dupa duelul in care nu obtineau nimic in tur, pe Stade Pierre-Mauroy Lille se punea complet diferit problema invingatoarei. Daca in deplasarea de la Marseille, Lille nu se deplasa prea increzatoare, in fata celor aproximativ 50.000 spectatori, Osimhen si compania trebuiau sa joace numai cu gandul victoriei.
Sprijiniti puternic din tribune, echipa gazda a inceput in forta duelul, insa dadeau peste un Mandanda in zi de gratie. Spre deosebire de partida tur, Lille era cea care detinea controlul in acest duel, insa situatia nu se deosebea mai deloc pe tabela, scor nul.
Desi in primul act, unul dintre cei mai selectionati jucatori din nationala Frantei a avut interventii salvatoare, Mandanda nu a mai putut interveni in duelul cu 1 la 1 cu unul dintre cei mai in forma jucatori ai lui Lille din aceasta editie, nigerianul Osimhen. Lob precis al jucatorului gazda, un semn de alarma serios pentru trupa lui Villas-Boas din minutul 51.
Desi se parea ca este un gol al descatusarii reusit de echipa lui Galtier, brazilianul Thiago Maia comitea un fault in careu in minutul 60. Primind o sansa nesperata, Marseille nu a putut restabili egalitatea, executia lui Rongier fiind anticipata de catre portarul advers.
Poate ca intr-o alta zi, ratarea penalty-ului ar fi influentat decisiv rezultatul final, insa moralul celor de la Marseille nu a fost afectat, drept dovada si inscrierea golului egalizator la 6 minute dupa acest eveniment.
Mai mult, pe langa golul de 1-1, zgomotosii fani ai gazdelor au fost redusi la tacere pret de cateva minute dupa alte 3 minute de joc. Demarcat in centrul careului, varful Benedetto a reusit sa fructifice colegului din atac, Germain, un avantaj ideal pentru ultimele 20 minute ale intalnirii.
Cu tot avantul cu care a inceput acest duel, Lille s-a domolit, treptat, iar in ultima parte a confruntarii solutiile in atac au incetat sa mai apara. Fara vreun sut cadrat pe poarta lui Mandanda, OM a reusit sa obtina inca 3 puncte in aceasta editie de campionat contra celor de la Lille.
Ca o analiza scurta a acestor dueluri, este posibil ca in meciurile viitoare sa asistam in continuare la partide cu multe goluri, deoarece ambele formatii au jucatori foarte valorosi in atac.
Confuntarea Marseille-Lille a produs pana in acest moment 108 episoade, iar statistica exact a duelurilor este urmatoarea: