Manchester United – Watford – Dupa 5 ani in care confruntarile dintre Manchester United si Watford s-au derulat pe prima scena a tarii, denumita Premier League, va urma o pauza, una care speram sa se intrerupa cat mai curand. Pana cand ”Albinele”, porecla celor de la Watford, vor reveni inapoi in prim plan si aceasta rivalitate se va relua nu ne ramane decat sa parcurgem istoria acesteia.
Fondate inca din secolul al XIX-lea (Manchester United – 1878 ; Watford – 1881), cele doua grupari britanice de fotbal nu s-au intalnit pana astazi de foarte multe ori. Mai exact, Manchester United-Watford s-a derulat de 34 ori, un numar mult prea mic pentru cati ani de activitate au. Numai din data primului duel oficial, unul disputat pe 28 ianuarie 1950, putem observa de ce nu are o notorietate mult mai mare pana in acest moment.
Desi si-au inceput ambele activitatea in acelasi timp, parcursul a fost destul de diferit. Daca pana in anul 1920 putem gasi scuze, deoarece cei de la Watford nu au evoluat in actualul sistem al fotbalului britanic, preferand o prezenta intr-o liga separata, Southern League First Division, din acel moment au trecut trei decenii.
In timp ce Manchester United era deja incoronata cu doua titluri ale tarii (1908, 1911), fiind deja o echipa consacrata a tarii pana in momentul primei partide oficiale, rivalii de la Watford nu s-au putut bucura de acest statut. Micul oras al regiunii Hertfordshire nu a avut o situatie financiara prea deoserbita, multumindu-se mai mult ca doar sa ramana la acest nivel semi-profesionist.
Intrucat era o diferenta considerabila intre cele doua grupari, asa cum va asteptati, primul duel oficial avea sa vina intr-o cupa interna, mai exact FA Cup. O sarbatoare in adevaratul sens al cuvantului pentru locuitorii orasului Watford, acela de a gazdui pe Vickarage Road, arena pe care evolueaza si azi, la distanta de 7 decenii de la acel meci, un meci contra vicecampioanei Angliei in ultimii 3 ani. O diferenta mai mult decat evidenta, insa datorita euforiei de a juca in compania Diavolilor a facut ca la sfarsitul meciului tabela sa indice doar un avantaj minim pentru oaspeti, 1-0.
A trecut marea provocare pentru Watford din startul celei de-a doua jumatati a secolului trecut, insa nimic nu avea sa schimbe la aceasta formatie. Niciun fel de progres nu se regasea in jocul acestora, insa salvarea echipei venea, in mod neasteptat, din partea unui cantaret britanic, pe numele sau Elton John. Dorinta de a prelua un club a celui care a devenit atat de popular pe tot mapamondul la inceputul ’70 datorita unor cantece precum Tiny Dancer, Your Song sau Goodbye Yellow Brick Road s-a realizat in 1976, atunci cand devenea actionar majoritar la Watford.
S-au perindat din ce in ce mai multi jucatori de valoare la aceasta formatie, insa nici aducerea antrenorului Graham Taylor nu a fost de neglijat. In deceniul parcurs la Watford (1977-1987) a reusit sa fie cel mai bun antrenor din istoria acestei echipe. Pe langa faptul ca a reusit sa-i promoveze din liga a 4-a pana in prima, acesta i-a mentinut pe Watford pana la plecarea sa la Villa, si apoi la nationala Angliei, in cea mai puternica divizie a tarii.
Promovarea albinelor din anul 1982 a insemnat, automat, dueluri cu Manchester United, o formatie care se descurca destul de bine, desi hegemonia lui Liverpool se intindea si pe plan european. Fara titlu in Premier League, insa cu trei in cupele interne (doua in FA Cup si unul in Charity Shield) gruparea din Manchester a plecat favorita aproape de fiecare data in confruntarile cu cei de la Watford. Desi au evoluat la un nivel ridicat, Mark Hughes, Paul McGrath, Claytone Blackmore si ceilalti membri componenti ai lui United aveau misiune dificilia contra baietilor lui Taylor.
Dominati de Diavoli in majoritatea confruntarilor, Watford a reusit sa le produca rivalilor doua esecuri de rasunet. Primul a fost reprezentat chiar in primul sezon, nu in meciurile directe, ci in clasamentul general, atunci cand ocupau treapta a doua, cu doar un punct peste acestia (locul 3). Cel de-al doilea si singurul elocvent pentru aceasta rivalitate directa a fost reprezentat de succesul din 1985, atunci cand Watford vs Manchester United se termina 5-1 (Callaghan – dubla, Jackett, West, Blissett / Moran).
Ne indreptam cu pasi marunti catre prezent, insa mai avem un popas important pentru istoria acestei confruntari. Daca pentru Manchester United o semifinala de FA Cup nu reprezinta chiar o mare realizare, acestia avand 12 trofee pana astazi, lucrurile stau diferit in cealalta tabara. Dupa finala din 1984, una pierduta in fata celor de la Everton, scor 2-0, semifinala cu echipa antrenata la acea vreme, 2006, de catre Ferguson, cel mai titrat manager al acestora, era cea mai importanta reusita.
Cu toate ca si-ar fi dorit cu ardoare sa repete performanta din urma cu peste doua decenii, Watford nu a reusit sa faca prea mare figuratie in fata unei formatii in care Cristiano Ronaldo, Rooney sau Scholes erau la un nivel foarte inalt. S-a terminat 4-1 pentru United in fata divizionarei de liga secunda (Rooney – dubla, Ronaldo, Richardson / Bouazza), un rezultat care nu a surprins pe nimeni, furandu-le astfel sansa albinelor de a castiga primul titlu din istorie in FA Cup.
In decursul celor 5 ani in care cei de la Watford au evoluat in Premier League, din 2015 si pana in 2020, albinele au lasat in urma o amintire frumoasa, asta si datorita felului cum au jucat contra celor mai galonate echipe ale tarii. Din aceasta categorie a cluburilor cu aspiratii face parte si Manchester United, meciurile cu Watford fiind, nu de putine ori, foarte intense. Tocmai pentru a va aduce aminte de cateva intalniri care s-au jucat cu o intensitate ridicata, v-am pregatit, in ultima parte, un Top 3 al acestora.
Ultima treapta a podiumului o ocupa o confruntare destul de recenta, una disputata in primavara anului 2019. In returul acelei editii de campionat, ambele echipe atacau o pozitie ce le asigura prezenta in cupele europene, asadar meciul din runda cu numarul 32 putea conta foarte mult in economia campionatului. Cu o prezenta si in ultimul act al FA Cup, Watford se afla la cel mai bun sezon in mandatul familiei Pozzo (echipa preluata de italieni in 2012), lucru ce nu-i pica prea bine norvegianului Ole Gunnar Solskjaer.
Pe fondul acestei temeri de a nu incepe partida cu stanga, cele doua grupari s-au anihilat una pe cealalta, fara a-si asuma prea multe riscuri, insa din nevoia de puncte lucrurile s-au mai detensionat dupa primul sfert de ora. Gheata era sparta in cele din urma in minutul 28, la capatul unui contraatac purtat in mare viteza de echipa gazda. O pasa filtranta din propria jumatate trimisa de fundasul lateral Shaw i-a pus in calitate viteza lui Rashford, iar din pozitie de 1 la 1 cu Foster englezul nu a ratat.
A fost un moment de descatusare pentru Diavoli, care au fortat si golul secund destul de rapid, insa experimentantul goalkeeper al oaspetilor ii tinea inca in duel pe acestia. Marea ocazie ii apartinea unui alt om cu calitati ofensive din trupa lui United, francezul Martial, dar din cativa metri acesta nu a putut sa-l invinga pe britanic.
Condusi la cabine cu avantaj minim, baietii pregatiti de spaniolul Gracia au constientizat faptul ca pot obtine un rezultat pozitiv daca se prezinta diferit, prima masura fiind luata inca de la startul actului secund. Tot pe contraatac doreau si acestia sa profite in acest duel, insa De Gea demonstra inca o data la sutul Pereyra de ce se afla de un aproape deceniu titular in buturile gazdelor.
Replica celor din Manchester a venit exact in momentul potrivit, ”vinovatul” Martial fiind cel care dubla avantajul acestora in minutul 72. Dupa ce initial era inca o data blocat de catre Foster, varful venit de la AS Monaco reusea sa ajunga inaintea acestuia la minge, dupa momentul respingerii, inscriind astfel cu poarta goala.
Fara a evolua chiar asa modest in acest duel, albinele au dorit macar sa inscrie golul de onoare, obiectiv realizat in minutele de prelungiri. Reusita de 1-2 era opera intru-totul a francezului Doucoure, cel care reusea sa dribleze intreaga aparare a gazdelor, finalizarea fiind, de asemenea, una eleganta.
Dupa un duel pe Old Trafford, singurul din aceasta lista, ne indreptam atentia asupra altei arene arhicunoscute, Vickarage Road. Pe stadionul construit in urma cu aproximativ un secol (1922), Watford – Manchester United oferea un alt episod de calitate in toamna lui 2016. Meciul dintre cele doua grupari a fost programat in runda cu numarul 5, o perioada in care cele doua echipe se declarau multumite de startul de sezon.
Contrar asteptarilor, primele minute au fost controlate de catre cei de la Watford, insa o ratare uriasa ii impiedica in a trece in avantaj. Dupa o greseala imperdonabila la acest nivel comisa de cuplul De Gea-Smalling, varful Ighalo se trezea cu mingea la picior, insa si executia acestuia, cu poarta goala, avea sa fie una lamentabila.
Inevitabilul avea sa se produca in cele din urma la capatul primei jumtatati de ora (min.34), atunci cand favoritii tribunelor reuseau, in sfarsit, sa dea lovitura. Pe fondul unui plasament gresit al defensivei lui United, mijlocasul Capoue avea cale libera spre gol, executia sa din apropierea punctului cu var fiind prea puternica pentru goalkeeperul spaniol.
Nu au avut oferit nici un raspuns ofensiv oamenii pregatiti de portughezul Mourinho la acea vreme, motiv pentru care la vestiare Watford era in avantaj.
Dupa o prima repriza modesta, totul parea sa intre pe un fagas normal pentru United in minutul 62, atunci cand tanarul, la acea vreme, Rashford puncta pentru 1-1. Putina sansa si pentru englez, caci mingea ii venea pe tava de la Britos, insa nu mai conta, echipa sa era cat de cat in grafic.
Tehnicianul italian al gazdelor, Mazzarri, se putea declara inspirat de-a dreptul, dupa ce Zuniga, jucator intrat doar de cateva secunde, puncta pentru 2-1, in minutul 83. La prima atingere in acest duel, columbianul reusea sa se demarce in careul gazdelor si sa puncteze cu un sut la coltul lung. Motive de sarbatoare pentru suporterii lui Watford, insa clipele de fericire nu se opreau aici. In ultimul minut de joc arbitrul Michael Oliver dicta lovitura de pedeapsa, una pe care Deeney o fructifica cu mult sange rece.
Am ajuns, in cele din urma, la cel mai spectaculos duel dintre cele doua formatii in opinia noastra. Meciul la care facem referire s-a disputat in noiembrie 2017, o alta perioada in care, paradoxal, ambele echipe erau in obiectiv. Loc secund inaintea acestui duel, Manchester se deplasa in sudul tarii pentru a intalni, inca o data, o formatie care nu se lasa infranta atat de usor.
Desi intampinau conditii destul de ostile, forma buna a echipei lui Mourinho parea sa continue si in aceasta data. One-man show-ul primei jumatati de ora avea sa fie englezul Ashley Young, cel care bifa dubla in interval de 6 minute (min.19 si 25). Desi si-a inceput cariera intr-o pozitie destul de inaintata, extrema stanga, acesta fiind si motivul pentru care s-au platit peste 18 milioane de euro pe el in 2011 de catre United, Young a fost mutat in ultima parte a carierei intr-o pozitie mai retrasa.
La un moment dat, minutul 32, asistam deja la un scor de neprezentare, dupa ce francezul Martial isi trecea si el numele pe tabela, gratie unui sut plasat la coltul lung din marginea careului. Putea fi mult mai rau pentru echipa gazda, insa Gomes reusea niste interventii pe cinste.
Cei care au decis sa nu mai urmareasca actul secund, din prisma scorului, ei bine, au facut o mare greseala. Desi putini erau cei care le mai dadeau vreo sansa la un rezultat pozitiv, jucatorii celor de la Watford ofereau o replica pe masura. Reusitele lui Deeney (min. 77 – pen), respectiv Doucoure (min.84) complicau teribil misiunea oaspetilor in ultimele minute ale intalnirii.
Din fericire pentru fanii Diavolilor, Lingard iesea la rampa in minutul 86. O actiune individuala de toata frumusetea purtata de mijlocasul ofensiv al oaspetilor avea sa fie finalizata cu un sut la coltul lung, unul la care plonjonul lui Gomes era doar pentru fotografi.
Pana cand aceasta confruntare se va relua, si speram ca acest lucru sa se intample cat mai rapid, nu ne mai ramane de facut decat sa va punem la punct cu cifrele duelului. Au fost, dupa cum spuneam, 34 de infruntari directe, unele care arata superioritatea trupei din Manchester, dupa cum puteti vedea: