Manchester United – Arsenal – Tur – Retur

Manchester United – Arsenal – O rivalitate extrem de disputata in Regat, asta si pentru ca performanta primeaza in ambele tabere. Cele doua cluburi de fotbal se afla pe podium, impreuna cu Liverpool, la numarul de trofee castigate in cea mai buna divizie a Angliei, motiv pentru care starnesc an de an interesul microbistilor. Nu mai are rost sa mentionam ca au un fan-base pe masura,  chiar si la nivel mondial, dar haideti sa vedem impreuna cum au decurs lucrurile si pe gazon, locul in care cele doua se exprima cel mai bine.

Doua filosofii impartasite la nivel mondial : Arsenal – Manchester United

Spectacol de la debut, unul desfasurat in liga secunda

Marea Britanie este cunoscuta la nivel global, printre altele, pentru faptul ca aici s-au stabilit regulile practicarii acestui sport. Acestea nu puteau fi aplicate fara formatii, de aici si istoria bogata a unor cluburi precum Manchester United sau Arsenal. Infiintate in ultima parte a secolului al XIX-lea (Manchester United – 1878; Arsenal – 1886) de catre muncitori, in ambele cazuri, cele doua grupari s-au intalnit, in premiera, in anul 1894. Toti cei care iubesc magia Premier League nu isi pot inchipui in acest moment un sezon fara acestea la start, insa acum mai bine de un secol se intalneau in esalonul secund. Pe 13 octombrie 1894, mai exact, Newton Heath (denumirea celor de la Manchester United pana in 1902) si Woolwich Arsenal (denumirea celor de la Arsenal pana in 1914) faceau spectacol pe vechea arena a Diavolilor (North Road), partida incheindu-se la egalitate, scor 3-3.

Aparitia rivalitatii in principalele competitii ale tarii

Doua echipa asa galonate nu puteau sa stea foarte mult in mediocritate, astfel ca la inceputul secolului trecut luau contact din ce in ce mai mult cu prima scena a fotbalului englez. Deschizatori de drumuri au fost Diavolii, urmati la interval scurt de timp de catre londonezi. La data scrierii acestui articol s-au desfasurat peste 180 de partide in prima liga intre cele doua combatante, mult peste media campionatului, prima dintre acestea fiind inregistrata la data de 10 noiembrie 1906, o partida castigata de Manchester United, pe celebrul Old Trafford, scor 1-0. Revansa tunarilor avea sa vina chiar in acel sezon, caci aceasta rivalitate debuta si in Cupa Angliei, o alta competitie cu traditie, acestia impunandu-se cu scorul de 3-2.

Marsaluiesc in drumul catre titlul de campioana

Cele 20 titluri castigate de gruparea din Manchester nu au venit de ieri de azi, acestea rezultand dintr-o munca asidua, inceputa cu multe decenii in urma. Cu gandul la cel de-al doilea trofeu in campionatul intern, in campania 1910/1911, oamenii pregatiti de Ernest Magnall (primul manager care a adus trofee in visteria clubului) au facut multe victime pe teren propriu (doar o infrangere in 19 partide), una dintre acestea fiind chiar rivala din capitala. Gratie executiilor lui Enoch West, un atacant pur-sange ale acelor vremuri, Diavolii aveau sa se impuna cu un categoric, 5-0, un raspuns pentru infrangerile destul de severe din liga secunda.

Lupta in doi

In ciuda faptului ca nu s-au bucurat de succes intr-o perioada asa de timpurie, baietii din nordul Londrei au compensat pe parcurs. Notorietatea si-au castigat-o in anii ’30, tunarii reusind nu mai putin de 5 titluri nationale in acel deceniu, in conditiile in care pana atunci nu adunasera nici macar o data trofeul deasupra capului. Cu o forta ofensiva de invidiat, acestia au inceput sa lupte pe toate fronturile, dar au gasit in Manchester United un adversar pe masura. In ciuda faptului ca Arsenal era de departe echipa momentului, Matt Busby, un alt antrenor la loc de cinste al Diavolilor (24 de sezoane pe banca tehnica) isi coordona foarte bine elevii, munca depusa fiind concretizata in teren.

Doua echipe pe val, asadar, iar in sezonul 1947/1948 au acaparat cu totul atentia. Au luptat umar la umar in campionat, un titlu ce avea sa intre in vitrina londonezilor. Avansul acestora fata de United a fost relativ suficient (7 puncte avans pentru Arsenal), insa emotiile nu s-au oprit aici, acestea disputandu-si si supercupa. Nici acolo nu au ramas datoare, finala terminandu-se cu 7 goluri inscrise : Arsenal vs Manchester United 4-3.

Ploaie de goluri in Manchester United vs Arsenal

Cele doua formatii nu sunt apreciate doar pentru faptul ca aduna trofee in mod regulat, ci si pentru stilul cum o fac. Dintotdeauna au fost fotbalisti cu calitate tehnica in ambele grupari, iar asta se poate observa in media de goluri pe meci. Pentru a fi mai concreti, va oferim exemplu un deceniu in care cele doua au dorit cu ardoare sa multumeasca lumea prezenta la stadion. In intervalul 1957-1967, media de goluri, doar in campionat, in Manchester United – Arsenal a atins apogeul, fiind de 4.7 pe intalnire. Este adevarat ca in acea perioada acest sport nu era asa de tacticizat precum in prezent, insa este o cifra care spune anumite detalii despre calitatea acestora.

Prima finala de FA Cup s-a jucat intens

Nu puteam scoate din context prima finala de Cupa Angliei disputata intre Arsenal si Manchester United. Desi s-au intalinit destul de devreme in aceasta competitie cu o traditie fantastica (fondata in 1871), in 1906, dupa cum am precizat si mai sus, prima partida cu trofeul pe masa venea cativa zeci de ani mai tarziu. Paradoxal, finala de pe Wembley, una disputata in fata a aproximativ 100.000 de spectatori, venea intr-un moment in care cele doua cluburi nu traversau o perioada de vis. Fotbalul acelor vremuri era dominat de Liverpool, astfel ca aceasta ocazie nu trebuia ratata cu niciun pret. Audienta a avut ce vedea, acestea fiind si in acest moment cele mai titrate echipe din aceasta competitie (Arsenal – 14 ; Manchester United – 12), finala fiind, inca o data, un regal fotbalistic: Arsenal – Manchester United 3-2.

Loviturile de departajare, cireasa de pe tort

Multe momente palpitante a adus aceasta confruntare in prim plan, inclusiv lovituri de departajare. Dupa o campanie glorioasa in care au castigat trofeul major din insula, campionatul (1993), Diavolii se indreptau catre o noua reusita pe data de 7 august a aceluiasi an, atunci cand jucau in Supercupa Angliei cu castigatoarea ambelor cupe, nimeni alta decat trupa londoneza, Arsenal.

Favorita inaintea acestui duel, din prisma formei din Premier League, trupa pregatita de scotianul Sir Alex Ferguson, aflat in primii ani de mandat, nu a putut sa se detaseze pe tabela la capatul a 120 de minute de joc, astfel ca partida a trebuit sa fie decisa la loviturile de departajare, pentru prima oara in istoria acestei rivalitati. Cu toate ca au inceput in forta seria, jucatorii din capitala au trebuit sa se recunoasca invinsi cu scorul de 4-3 (1-1 in timp regulamentar), dupa ratarile semnate de Wright si Seaman. La gazde a ratat fundasul Irwin.

Ferguson vs Wenger

Aceasta rivalitate s-a dezvoltat cu adevarat atunci cand pe bancile celor doua formatii stateau Sir Alex Ferguson (Manchester United), respectiv Arsene Wenger (Arsenal). Pe langa faptul ca cei doi au reusit sa fie, pana in prezent, cei mai consacrati tehnicieni ai acestor doua grupari, acestia impart si primele locuri in clasamentul celor mai longevivi antrenori din era actuala Premier League (Wenger – 828 de meciuri, Ferguson – 810 meciuri).

Totodata, cele mai multe trofee cucerite de United si Arsenal au venit cu acestia doi la carma, iar din acest motiv vom face in continuare o lista a celor mai importante derby-uri. Nu ne vom opri la anul 2013, atunci cand managerul scotian se retragea din aceasta activitate, caci aceasta rivalitate, dupa cum vedeti, continua sa fie populara si fara acesta. Totusi, marea majoritate a meciurilor prezentate vor fi cu ambii antrenori la comanda, pentru ca fiecare a petrecut minim doua decenii in aceasta postura (Ferguson – 27 sezoane, Wenger – 22 sezoane).

Arsenal 3-0 Manchester United / Supercupa Angliei (1998)

Primele scantei ale acestei confruntari atat de populare au aparut la putin timp de la instalarea tehnicianului francez pe banca tunarilor. Vorbim despre campania 1997/1998, una in care doua grupari s-au luptat umar la umar pentru titlul din Premier League. Diferenta s-a facut la doar un singur punct (77 la 76 in favoarea londonezilor), un punct-cheie al acelei editii fiind si victoria tunarilor 1-0 pe Old Trafford (gol Overmars). Faptul ca United era detronata dupa doua titluri en-fanfare anima si mai mult audienta inaintea Supercupei Angliei, partida cu care vom incepe istoria acestor confruntari.

Aproximativ 70.000 de oameni au fost prezenti pe Wembley, la data disputarii acelui meci pentru a vedea care formatie pleaca favorita in noua campanie. Cu un Dennis Bergkamp in forma de zile mari, noua campioana a tarii reusea sa deblocheze tabela de joc in minutul 33. Pasa de geniu a celui mai bun jucator la acea vreme din campionatul englez (titlu acordat atat de catre microbisti, cat si de comisia de specialitate) era interceptata de catre conationalul Marc Overmars, autor al unui sut plasat sub bara transversala a portii aparate de catre Peter Schmeichel.

Efectele muncii lui Wenger

Desi scapau de decarul celor de la Arsenal, schimbat la pauza, campionii Angliei in acel moment aveau sa fie penalizati chiar de inlocuitorul acestuia. Spatiile libere din apararea trupei lui Ferguson i-au dat sansa liberianului Wreh, un atacant ce a imbracat de putine ori tricoul lui Arsenal, sa il invinga din pozitie de 1 la 1 pe Schmeichel si, chiar daca nu a reusit din prima, la respingere legendarul portar danez nu a mai avut nici o sansa.

La fel ca multi antrenori cu renume din fotbalul mondial, Wenger s-a remarcat la Arsenal datorita viziunii sale asupra jucatorilor cu aceeasi nationalitate ca a sa, unul dintre acestia fiind atacantul Anelka. Plecat peste putin timp ca certitudine la marele Real Madrid, trupa la care n-a confirmat in cele din urma, fotbalistul crescut si debutat de PSG a inchis calculele acestei partide in minutul 71, gratie unui sut in forta la coltul lung.

Arsenal 2-1 Manchester United / Supercupa Angliei (1999)

Tot aceasta rivalitate a ramas cap de afis si in campania urmatoare din Premier League, una in care titlul s-a decis, paradoxal, la diferenta de un punct. Cei care aveau sa se impuna de aceasta data erau Diavolii (79 puncte la 78 puncte), cei care au avut un atac de senzatie, unul format din Yorke-Solskjaer (actualul antrenor al echipei)-Cole. A fost poate cel mai bun an al mandatului tehnicianului scotian, caci pe langa titlul intern, United se mai impunea in Cupa Angliei, dar, in mod special, si in Champions League (primul trofeu in era Ferguson).  Pana in finala din FA Cup una castigata impotriva celor de la Newcastle, scor 2-0, Diavolii se impuneau in semifinale chiar impotriva tunarilor, scor 2-1 (victorie in reprizele suplimentare adusa de Giggs), astfel ca Supercupa era singura sansa de razbunare a formatiei din capitala.

Parea o perioada de cosmar pentru Arsenal, asta si pentru ca in minutul 36 specialistul loviturilor libere din echipa lui United iesea la iveala. Vorbim despre David Beckham, unul dintre cei mai populari sportivi ai ultimilor decenii, cel care execut la perfectiune de la aproximativ 30 metri, o minge pe care nici Seaman, cel mai bun portar din istoria tunarilor, daca ar fi fost titular, nu ar fi scos-o.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru vicecampioana, aceasta revenind pe tabela in minutul 67. Si cu putin noroc, ce-i drept, caci reusita lui Kanu venea in urma unei lovituri de pedeapsa acordata de centralul Barber, dar nu mai conta, tot ce era important era ca soarta Supercupei ramanea indecisa. Doar zece minute a mai persistat egalitatea pe tabela, golul victoriei fiind inscris de mijlocasul Parlour, autor al unui sut foarte precis la coltul lung.

Manchester United 1-1 (4-3 lovituri de departajare) Arsenal / Supercupa Angliei (2003)

Avansam cateva editii pentru a rememora un alt duel ce face cinste fotbalului din Albion. Din anul 1996 si pana in anul 2004, moment in care tunarii castigau ultimul titlu din Premier League pana in acest moment, unul fara infrangere, trebuie precizat, prima liga de fotbal a tarii a fost doar o afacere intre Manchester United si bineinteles, Arsenal. Toata aceasta intrecere i-a pus de cateva ori si fata in fata pentru un trofeu, un astfel de exemplu fiind Supercupa Angliei din 2003.

Multi jucator cu un apetit ofensiv extraordinar de ambele tabere, precum van Nistelrooy, Solskjaer, Giggs (United) sau Henry, Bergkamp, Ljungberg (Arsenal), insa prima reusita avea sa fie de un fundas central. Mikael Silvestre, un alt jucator iubit de pe fanii de pe Old Trafford chiar si astazi (1999-2008), avea sa puncteze cu o lovitura de cap, dupa o prelungire a omologului din defensiva, Rio Ferdinand.

Atmosfera adevarata de derby

Intr-adevar, avantaj pentru Diavoli dupa doar 15 minute de joc, un start ideal, dar in tricoul londonezilor era cel mai bun marcator al campionatului englez, din prima parte a secolului curent. Thierry Henri, cel mai bun fotbalist din Premier League la acel moment (2003, 2004), reusea sa restabileasca egalitatea in minutul 20, in urma unei lovituri libere de la o distanta de peste 30 metri. Supercupa Angliei este, de regula, o competitie in care tehnicienii testeaza foarte mult solutii noi, astfel ca s-a jucat destul de deschis. Jucatorii lui Ferguson erau cei care erau foarte aproape de a trece in avantaj la cabine, insa lovitura de cap a lui Giggs lovea stalpul din dreapta al portii aparate de Howard (min.33).

Campioana tarii in acel moment, Manchester United forta un start de campanie ideal, dar dupa cateva ocazii ratate, soarta partidei parea sa le surada. Nu discutam despre o reusita pe tabela, ci despre o eliminare din tabara echipei lui Wenger. Un gest de frustrare din partea atacantului Jeffers (min.73) era sinonim cu o continuare a partidei de cosmar pentru colegii sai. Presati constant, londonezii au reusit sa reziste ultimului sfert de ora si chiar reprizelor suplimentare, titlul fiind decis la loviturile de departajare. van Nistelrooy, nasul tunarilor ani buni, a fost anticipat de catre Lehmann, dar si Howard a fost la post, astfel ca echipa din Manchester s-a impus cu 4-3 (la capatul a 5 serii).

Arsenal 3-1 Manchester United / Supercupa Angliei (2004)

Fanii fotbalului din Regat aveau parte din nou de o partida de vis in Supercupa Angliei, la doar un an distanta. Ambele cucerisera trofeele majore de pe plan intern in 2004, dar de aceasta data favorita era gruparea din capitala. Fara nici o infrangere in Premier League (nici o alta formatie nu a mai reusit aceasta performanta in istoria rebranduirii competitiei), Arsenal domina copios primul act, dar la cabine se intra la egalitate, scor 0-0.

Debutul actului secund incepea in acelasi ritm, Reyes semnand cea mai mare ratare a partidei. Dupa ce a driblat intreaga aparare a adversarilor, inclusiv portarul Howard, spaniolul nu a putut, totusi, sa marcheze cu toata poarta goala in fata. Cu toate acestea, ratarea a fost uitata imediat, asta si pentru ca Gilberto Silva puncta in urma unui contraatac in mare viteza ce l-a lasat fara vreo sansa pe goalkeeperul american (min.49).

Arsenal, echipa de top din Regat

Venit in Manchester, dupa o perioada de 6 ani la o alta echipa cu traditie a fotbalului britanic, Leeds, atacantul Alan Smith reusea sa-l impresioneze pe ”Furious Fergie”, asa cum il porecleau jucatorii pe manager, inca de la debut. Un sut trimis cu multa sete de la marginea careului a facut ca reflexul lui Lehmann sa fie in zadar (min.54).

Din nou egalitate pe tabela, la fel ca in multe alte randuri, dar cine putea concura la acel moment cu, probabil, generatia de aur a tunarilor? Deloc impresionati de reusita lui Smith, cei de la Arsenal isi reluau stilul obisnuit, avantajul de pe tabela venind la doar patru minute distanta. Prinsa pe picior gresit, din nou, apararea condusa de Garry Neville platea, spaniolul Reyes revansandu-se in fata suporterilor cu un sut la coltul lung din apropierea punctului cu var.

Arsenal nu s-a multumit doar cu acest avantaj, golul decisiv al supercupei venind cu 10 minute inaintea fluierului final. Dupa o actiune individuala purtata de fundasul Cole, pana si aparatorii aveau calitati tehnice in cadrul acestei echipe, Manchester se recunostea invinga, pasa acestuia fiind respinsa in proprie poarta de Silvestre (min.79).

Manchester United 2-0 Arsenal / Premier League (2004)

Dupa atatea intalniri disputate cu un trofeu pe masa este timpul sa ne axam si pe unele din cea mai valoroasa liga a lumii, din punctul de vedere a multor pasionati ai fotbalului. Partida din Premier League care urmeaza in lista noastra este una pe care fanii celor de la Manchester United o au in gand si in suflet chiar si acum la 16 ani distanta. Dupa cum stiti si voi, Arsenal Londra a fost o adevarata forta in competitia interna la acea vreme, acestia abordand duelul de pe Old Trafford, de pe data 24 octombrie, intr-o forma fantastica: fara infrangere in ultimele 49 etape.

Incurajata de peste 70.000 de suporteri, cu un lot fantastic, alcatuit din nume ca van Nistelrooy, Cristiano Ronaldo, Neville, Ferdinand, Scholes, Giggs sau Keane, trupa din Manchester era mai mult decat multumita de scorul de la pauza, 0-0. Poate parea bizar in acest moment ca acestia se puteau multumi doar cu atat, insa Henry, Reyes si compania erau pur si simplu de neoprit. Cu aceeasi agresivitate implementata de scotian, United parea sa gaseaca o solutie pentru a contracara si chiar avea o sansa uriasa de a marca in minutul 73. Dupa o incursiune a tanarului Rooney (jucator ce implinea doar 19 ani chiar in ziua partidei), ”stalpul” Sol Campbell se vedea nevoit sa il opreasca, insa cu pretul unui fault din punctul de vedere al centralului Riley. Varful van Nistelrooy isi asuma executarea acestei lovituri, desi ratase in vara, un sut ce s-a dus in directia opusa aleasa de Lehmann.

Momentul de fericire absoluta simtit de catre ”nebunii” fani ai gruparii din nord-vestul Angliei a aparut chiar in minutele de prelungire, atunci cand chiar sarbatoritul puncta, din pasa lui Smith, oprind, totodata, seria de invincibilitate a formatiei vizitatoare.

Arsenal 2-4 Manchester United / Premier League (2005)

Returul de pe Highbury (casa londonezilor din 1913 pana in 2006) era asteptat cu aceeasi intensitate, in ciuda faptului lupta pentru titlul de campionat se indrepta, dupa atatia ani, catre o alta echipa titrata, Chelsea Londra. Fara a cunoaste gustul infrangerii contra oaspetilor in acest secol, tunarii plecau ca din pusca, deschizand scorul inca din minutul 8. Golul venea pe filiera franceza Henry-Vieira, capitanul punctand cu o lovitura de cap din centrarea celui mai bun marcator din istoria lui Arsenal (228 goluri). Desi aveau in fata un adversar de elita, oaspetii s-au reorganizat rapid si au reusit sa egaleze pe tabela in minutul 18, prin galezul Giggs (cele mai multe prezente in tricoul Diavolilor – 963).

Marcator pur-sange, Henry dovedea ca este si un bun servant la nevoie, acesta oferindu-i o pasa filtranta lui Bergkamp in minutul 36. Aflat la finalul carierei, olandezul nu si-a pierdut din stralucirea executiilor, acesta invingandu-l cu un sut in plin pe Carroll. A fost de altfel si scorul pauzei, 2-1 Arsenal, dar mai erau 45 minute, timp suficient pentru a putea vedea o rasturnare de situatie.

Au invins pe unul dintre cele mai dificile stadioane din lume

Nu doar Rooney se impunea treptat in tricoul Diavolilor, ci si portughezul Cristiano Ronaldo. Nu avea nici unul dintre cele 5 Baloane de Aur in acel moment(2008, 2013, 2014, 2016, 2017), insa calitatile de baza erau acolo si erau convertite in gol in minutul 54, sut cu stangul la coltul lung. S-a jucat pe contre, ambele jucand doar cu gandul la cele trei puncte, un tip de joc convenabil tinerilor atacanti ai lui United. Dupa o noua pasa de geniu a lui Giggs, Cristiano o aducea pe United in avantaj, cu poarta goala, in minutul 58, spre frustrarea fanilor tunarilor.

Oaspetii au jucat ultimele 20 minute cu un om in minus (elimiare Silvestre – min.69), dar cu toate acestea au demonstrat putere de spirit. Golul cu numarul 6 al partidei avea sa apara, surprinzator, tot in poarta lui Almunia, in urma unui lob executat la perfectie de O’Shea, fundas la origini. Chiar daca finala cupei din acel an a fost castigata de tunari contra diavolilor, la loviturile de departajare, acesta a fost unul dintre momentele in care s-a simtit faptul ca Arsenal avea nevoie de o schimbare de generatii.

Arsenal 1-3 Manchester United / Semifinale Champions League (2009)

Mergem mai departe cu un scenariu pe care fanii acestor formatii nu il vad in fiecare zi. Valoarea formatiilor britanice din cea de-a doua parte a anilor 2000 s-a transpus foarte bine si in Champions League, cea mai tare competitie de pe batranul continent. Cu un an in urma, 2008, aveam finala Chelsea vs Manchester United, una castigata de Diavoli (prima din 1999), iar acum aveam trei echipe din cele patru calificate din Anglia. Chelsea a fost repartizata cu Barcelona, iar Arsenal cu Manchester United.

In turul acestei manse, United se impusese la limita, 1-0 (O’ Shea), astfel ca partida de pe Emirates (arena londonezilor din 2006) era deschisa oricarui rezultat. Cu toate acestea, majoritatea specialistilor mergeau pe Diavoli. Aveau avantaj din tur, erau campioni en-titre si, cel mai important,  aveau inca avea multi jucatori cu experienta in acest tricou, precum Neville, Ferdinand, Ronaldo, Scholes, Rooney, Fletcher sau Giggs. De partea cealalta, Wenger se baza pe o generatie in cautare de glorie, cu unii foarte talentati, ce-i drept, cum ar fi van Persie, Fabregas sau Walcott.

Acest avantaj al experientei, dar si al valorii superioare, si-a spus cuvantul inca din startul partidei. In minutul 11, tabela arata un 2-0 pentru United (goluri Park si Ronaldo), astfel ca in mare proportie calificarea era decisa. Nu a venit replica tunarilor pana in pauza si doar o minune ii mai putea salva in actul secund. Nu a fost cazul, startul Diavolilor, Cristiano, a dus scorul la 3-0 in minutul 61, o executie cu latul in urma unui efort fantastic, ce a uimit intreaga audienta. Arsenal a inscris golul de onoare, in minutul 75, dintr-un penalty trimis in vinclu de van Persie, o faza ce nu a contat prea mult la rezultatul final, biletele fiind deja acontate de baietii lui Ferguson.

Manchester United 8-2 Arsenal / Premier League (2011)

Urmatoarea oprire: Teatrul Viselor, anul 2011. Nu degeaba si-a stadionul Old Trafford acest renume, cel mai bun exemplu fiind duelul Manchester United vs Arsenal, din startul deceniului trecut. O intalnire din runda a 3-a Premier League nu trebuia sa fie chiar asa de mediatizata, dar ce a urmat pe teren era pur si simplu ireal. Balul a fost deschis in minutul 22, in urma unei lovituri cu capul trimise de Welbeck pe langa Szczesny.

Moralul oaspetilor se diminua treptat, asta dupa ce De Gea anticipa lovitura de pedeapsa executata de van Persie (min.27). Mai mult de atat, cateva secunde mai tarziu, Young dubla avantajul Diavolilor cu un sut de la 25 metri direct in vinclul portii adverse. Cu o defensiva destul de nesigura, una ce cuprindea fotbalisti precum Armand Traore, Jenkison sau Djorou, Arsenal mai scotea o data mingea din plasa in minutul 41, la lovitura libera expediata de Rooney. Oaspetii au punctat si ei in prelungirile primei reprize, prin Walcott, dar erau departe de un rezultat pozitiv.

Cu toate ca au parut sa fie putin mai compacti in repriza secunda, baietii lui Wenger aveau sa fie ”spulberati” cat de curand. De 6 minute au avut nevoie gazdele sa puncteze de trei ori, Rooney (min.64), Nani (min.67) si Park (min.70), insa nu s-au oprit nici aici. Van Persie, jucator ce avea sa o paraseasca pe Arsenal pentru United, anul viitor, dupa 8 sezoane in capitala, mai reducea din proportiile scorului in minutul 74, pentru putin timp doar. Rooney, din penalty, si Young cu o noua executie de generic duceau scorul la 8-2, aceasta fiind cea mai mare diferenta dintre cele doua grupari din acest secol si singura data cand Arsenal lua 8 goluri intr-un meci cu United in istorie.

Manchester United 3-2 Arsenal / Premier League (2016)

Desi United a scazut considerabil dupa plecarea lui Ferguson (2013), acest meci a continuat sa fie unul foarte spectaculos, chiar daca alte dueluri au fost mai populare in acest interval. Fanii nostalgici pot admite ca au fost multumiti, de pilda, de duelul de pe Old Trafford din data de 28 februarie 2016. In anul in care Leicester castiga titlul in Premier League, poate cea mai mare surpriza a acestui secol, United si Arsenal faceau inca o data spectacol. Meciul din runda 27 incepea cu gazdele in atac, scorul fiind deschis in minutul 29 de catre pustiul Marcus Rashford (18 ani la ora meciului), jucator si in prezent la Diavoli.

Dupa alte trei minute, tabela era din nou modificata. Faza golului pleca tot de pe partea dreapta de atac a echipei pregatite de van Gaal (la acea data), una pe care tot actualul decar al diavolilor o frunctifica, o lovitura de cap prea bine plasa pentru Cech. Arsenal a replicat rapid, prin Welbeck, culmea, fostul jucator al Diavolilor in perioada 2008-2014. Acesta il invingea, la randul sau, pe De Gea cu o lovitura de cap, una ce pastra sanse in tabara oaspetilor pentru actul secund.

Constienti de forta oaspetilor din ultima treime de joc, gazdele nu s-au retras in prima parte a reprizei secunde, o tactica ce avea sa le aduca un bonus la rezultat. Un sut din afara careului trimis de mijlocasul Herrera era deviat nefericit, in proprie poarta, de catre Koscielny, capitanul oaspetilor, spre dezamagirea goalkeeperului ceh.

Trupa vizitatoare a continuat sa puna presiune pe final, gratie reusitei lui Ozil (min.69), cel mai bun pasator al sezonului in Premier League, dar doar o echipa avea sa fie cea care se bucura de cele trei puncte: Manchester United, scor 3-2.

Manchester United 2-2 Arsenal / Premier League (2018)

Incheiem acest top al unei confruntari ce ar trebui sa fie prezenta la acest nivel in multe colturi ale lumii cu un meci tot din campionat. Intr-o editie in care lupta la titlu s-a dat intre Liverpool si Manchester City, formatiile noastre au trebuit sa compenseze printr-un joc spectaculos in fata propriilor suporteri. Pe o arena plina ochi, ocaziile au curs una dupa alta, astfel ca prima reusita era semnata din primul act.

In urma unei erori atipice pentru acest nivel a portarului De Gea, lovitura de cap a fundasului Mustafi depasea cu putin linia portii, in minutul 26. Doar patru minute aveau sa reziste in avantaj elevii lui Emery, primul antrenor al acestei formatii din acest secol dupa Wenger, francezul Martial trimitand din cativa metri, demarcat, in plasa portii aparate de Leno. Acesta avea sa fie si scorul pauzei, 1-1.

Pe undeva situatia primei reprize se repeta si in cea de-a doua, asta dupa ce Arsenal puncta din nou cu multa sansa. Un contraatac purtat in doi intre Mkhitaryan si Lacazette avea sa aibe succes pe tabela, dupa ce sutul atacantului francez era deviat in proprie poarta de catre argentinianul Rojo (min.68). De la extaz la agonie, asa au trecut fanii tunarilor in cateva secunde. La faza imediat urmatoare Lingard ii aducea din nou pe Diavoli in meci, asta dupa o eroare si in defensiva oaspetilor. Kolasinac a respins gresit, iar din centrul careului internationalul englez nu a ratat tinta. Sansa desprinderii pe tabela le-a apartinut tot londezilor, insa sutul foarte periculos al lui Aubameyang a fost parat de De Gea. Scor egal, primul pe Old Trafford din 2015, insa unul destul de just in opinia noastra.

Cand se joaca duelul in sezonul actual si care sunt cifrele acestuia?

Daca meciurile prezentate mai sus v-au starnit pasiunea pentru acest duel, ei bine, aveti ocazia de a le vedea la treaba una impotriva celeilalte pe datele urmatoare: 1 noiembrie 2020 (Manchester United vs Arsenal; etapa a VII-a din Premier League), respectiv 30 ianuarie 2021 (Arsenal vs Manchester United; etapa a XXI-a din Premier League). Vor fi, cu siguranta, dueluri incitante mai ales ca Diavolii au de luat o revansa, acestia pierzand in ultima perioada contra londonezilor (cel mai recent exemplu: Arsenal 2-0 Manchester United pe 1 ianuarie 2020). Referitor la cifrele rivalitatii, sunt unele foarte echilibrate, asa cum va asteptati, dupa cum urmeaza:

• Premier League (182 meciuri) : Manchester United (75 victorii) – Rezultat de egalitate (45 meciuri) – Arsenal (62 victorii)
• Championship (20 meciuri) : Manchester United (8 victorii) – Rezultat de egalitate (3 meciuri) – Arsenal (9 victorii)
• Cupa Angliei (16 meciuri) : Manchester United (8 victorii) – Rezultat de egalitate (doua meciuri) – Arsenal (6 victorii)
• Cupa Ligii Angliei (6 meciuri) : Manchester United (4 victorii) – Arsenal (doua victorii)
• Champions League (doua meciuri) : Manchester United (doua victorii)
• Supercupa Angliei (6 meciuri) : Rezultat de egalitate (doua meciuri) – Arsenal (4 victorii)

• Football League Centenary Trophy (un meci) : Arsenal (o victorie)

• Total (233 meciuri) : Manchester United (97 victorii) – Rezultat de egalitate (52 meciuri) – Arsenal (84 victorii)