Lazio – Torino- Sunt doua echipe cu o istorie de peste 100 de ani. Intalnirile dintre cele doua formatii au fost numeroase, acestia intalnindu-se pe plan intern, atat in campionat, cat si in cupa.
Lazio ravneste la un nou titlu de campioana dupa o pauza de 20 de ani. Echipa a ramas in coasta celor de la Juventus, formatie pe care o si detronasera de pe prima treapta a podiumului, la un moment dat, in cursul acestei editii de campionat.
In 2000, italienii au luat ultimul titlu. La acea vreme, clubul avea un lot cu jucatori remarcabili, fiind acoperiti pe toate posturile. Amintindu-ne putin de lotul acestora, incepand cu linia de fund, Lazio era o „sperietoare” pentru atacul celorlalte formatii, inca inainte de inceperea meciului. Nesta, Mihajlovic si Fernando Couto sunt doar 3 dintre oameni cu care se aparau lazialii. Primul dintre acestia e considerat una dintre legendele echipei, insa, a plecat la Milan si despartirea capitanului de Lazio n-a fost suportata usor de catre suporteri.
S-a nascut pe 19 martie 1979 si a fost unul din cei mai buni fundasi centrali ai generatiei lui si chiar din istoria fotbalului. Era recunoscut cel mai bine pentru miscarile artistice , eleganta pe care o avea cu mingea la picior si marcajul strans facut la adversari. Are peste 400 de meciuri in Serie A, in peste 20 de ani de cariera, impartita la Lazio si AC Milan. Ulterior, pe final de cariera a plecat in SUA si a jucat pentru Montreal Impact, iar ultimul club pentru care a jucat au fsot indienii de la Chennaiyin FC.
Nesta a fost ales de 4 ori cel mai bun fundas al anului in Serie A si tot de 4 ori a fost ales in echipa anului desemnata de catre UEFA. Pe plan international, Nesta a reusit sa imbrace de 78 de ori tricoul nationalei Italiei, club la care a jucat timp de 10 ani, debutul fiind in 1996. A jucat pentru Italia la Olimpiada din 1996, 3 turnee europene finale si 3 Cupe Mondiale. A facut parte si din lotul care a reusit sa castige Cupa Mondiala in 2006.
A fost descoperit de catre Francesco Rocca, un scouter al Romei, dar tatal sau era un fan al celor de la Lazio si s-a opus mutarii. Si-a inceput cariera de junior la Lazio in 1985, jucand la inceput pe diferite pozitii, inclusiv atacant sau mijlocas, inainte sa se stabileasca in rolul de fundas central. A fost chemat la prima echipa pe 13 martie 1994 si si-a facut debutul contra celor de la Udinese, meci incheiat la egalitate, 2-2.
Revenind la componenta lotului din urma cu 2 decenii, la mijloc ii aveau pe Simeone, Veron sau Stankovic, in vreme ce atacul era letal, fiind format de regula din Mancini si Inzaghi. Era o formatie puternica, fara dubii, care a meritat sa castige titlul in acel an, chiar daca la mare lupta cu aceeasi cu care se lupta si in prezent pentru titlul de campioana, Juventus.
Titlul din 2000 n-a fost unicul, Lazio avand in palmares 2 titluri de campioana, al doilea fiind adjudecat in 1974. Sta mai bine in privinta cupelor, reusind sa triumfe de 7 ori. Au castigat de 5 ori si supercupa si se pot lauda si cu o Cupa Uefa, castigata in 1999.
Revenind in prezent, lotul lui Lazio nu mai are nume atat de rasunator, insa, fostul varf al acestora, antrenorul din prezent, Simone Inzaghi, a construit o formatie omogena, bazandu-se mai degraba pe forta grupului. In antiteza cu echipa din urma cu 20 de ani, formata predominant din jucatori italieni, Lazio are in componenta in prezent jucatori din 15 tari, aici fiind inclus si Stefan Radu, pe care cu totii il stim la Lazio de o viata. E cel mai vechi jucator al echipei si a fost si capitanul acestora in multe partide.
Pe langa Radu, alti jucatori importanti ai acestora sunt cei din fosta Yugoslavie, bosniacul Lulic, capitanul vulturilor si sarbul Milinkovic-Savic. Fara doar si poate, Immobile, varful celor de la Lazio e vedeta echipei, golgheterul acestora si poate chiar cel mai in forma jucator.
Cu privire la stadion, Lazio joaca acasa pe Stadio Olimpico din Roma, stadion impartit cu AS Roma. Stadionul are o capacitate de 70 000 de locuri si a gazduit si finala Champions League din 2009, Barcelona-Manchester United.
Desi la momentul actual, o formatie mediocra, Torino a avut o perioada in care eraconsiderata una din fortele Italiei, insa , demult, prin anii ’40, cand jucatorii au reusit performanta de a castiga 5 titluri de campioani consecutivi . O performanta egalata si depasita doar de Juventus, in ultimii ani.
In total, in palmaresul clubului Torino sunt 7 titluri de campioana, fiind in continuare una dintre cele mai titrate cluburi din Italia, cu toate ca in ultimele decenii echipa a ramas doar umbra clubului de odinioara.
Anii ’90 au fost ultimii in care Torino a castigat ceva, ultimul trofeu reusit fiind Cupa Italiei, in 1992, competitie pe care a reusit sa o castige de 5 ori. Cu un sezon in urma, Torino a jucat si finala Cupei Uefa, fiind foarte aproape de primul triumf pe plan european. Ulterior, au venit ani mai complicati, echipa retrogradand si in Serie B, petrecand destul timp la nivelul celui de-al doilea esalon. Totusi,torinezii au revenit in Serie A, insa nici macar nu s-au apropiat de performantele de odinioara.
Usor- usor a devenit o formatie de mijlocul clasamentului, desi au jucatori talentati in lot, in frunte cu varful Andrea Belotti, tanarul fiind un jucator de perspectiva chiar pentru nationala Italiei. In rest, lotul actual putem sa spunem ca e destul de ”subtire”, columbianul Rincon si Simone Zaza, fiind printre jucatorii cei mai valorosi, dar nu mai sunt nici ei la prima tinerete, apropiindu-se incet, dar sigur, spre finalul carierei.
Stadio Olimpico Grande Torino e numele stadionului pe care FC Torino disputa meciurile de acasa, stadion cu o capacitate de 27000 de locuri.
Avand in vedere istoria indelugata cu care se pot lauda fiecare dintre aceste doua cluburi, s-au intalnit de multe ori in cursul istoriei.
Numarul total de meciuri disputate una impotriva celeilalte este 135 si echilibrul este indiscutabil, rezultatul cel mai intalnit fiind egalul. De 56 de ori au incheiat la egalitate meciurile si diferenta dintre victoriile fiecarei dintre echipe e foarte mica.
De 41 de ori a castigat Lazio si de 38 de ori s-au impus cei de la Torino. Cu toate ca Lazio are un avantaj in meciurile directe, paradoxal, Torino e formatia care a inscris de mai multe ori, de 168 de ori, fata de cele 164 de goluri marcate de Lazio in meciurile cu torinezii.
S-au intalnit de 129 de ori in campionat si de 6 ori in cupa. Referindu-ne la meciurile disputate in cupa, au fost 2 meciuri castigate de Lazio, 2 egaluri si 2 victorii pentru Torino.
Cand s-au intalnit in campionat, echipa care a jucat acasa a fost de fiecare data in avantaj, dar meciurile de egalitate au predominat.
Desi ambele formatii s-au infiintat la inceputul secoului 20, prima infruntare a fost in sezonu 1929-1930 din Serie A, meci disputat pe terenul celor de la Torino, incheiat cu victoria gazdelor, scor 1-0.
Lazio a reusit victoria cu cea mai mare diferenta de scor, un 6-0, victorie reusita in cursul sezonului 1937-1938 din Serie A, contand pentru etapa a 12-a. In sezonul 1988-1989 s-a marcat cel mai mult intr-un meci in care s-au intalnit Lazio si Torino, scorul fiind 4-3 pentru vulturi, meci disputat pe Stadio Olimpico din Roma.
In etapa a 10-a, pe 30 octombrie 2019, Lazio a primit vizita celor de la Torino. Lazio a avut un inceput agresiv in campionat si pornea ca favorita certa si din prisma faptului ca acasa acestia sunt greu de batut.
Nici Torino n-a inceput rau campionatul, dar e catalogata drept o formatie care nu si-a pastrat constanta in evolutii, iar meciul impotriva celor de la Lazio se anunta destul de interesant. Torino ar fi putut sa le puna probleme celor din capitala, pe contraatac.
Inzaghi s-a straduit sa aiba pe teren crema echipei. Strakosha a inceput meciul intre buturi, iar pe linia de fund au inceput meciul Patric, Acerbi, Radu si Marusic. La mijloc au jucat pentru Lazio, Milinkovic-Saviv, Luis Alberto, Lulic si in atac Immobile si Caicedo.
Torino a inceput cu internationul Sirigu. Fundasii celor de la Torino au fost Izzo, N’koulou, Vojnovic si De Silvestri. Meite, Baselli, Laxalt si Lukic au fost titularii care au jucat la mijlocul terenului, in vreme ce Torino a decis sa atace poarta celor de la Lazio cu Simone Zaza si Andrea Belloti.
Se prefigura o disputa interesanta, dar Torino cu siguranta a venit la Roma cu gandul sa plece cu puncte in clasament, deci un rezultat de egalitate era mai mult decat convenabil pentru acestia.
Debutul meciului, surprinzator, a fost dominat de oaspeti, Torino reusind sa cadreze primul sut pe spatiul portii aparate de Strakosha, inca din primul minut al jocului. A fost un sut de la mare distanta, urmat de inca un sut al lui Lyanco, in minutul 8, tot pe spatiul portii. Lazio a fost luata prin surprindere de abordarea ofensiva a torinezilor.
Meciul s-a echilibrat, ulterior, iar pana in minutul 20, Lazio era formatia care statea mai bine la suturi catre poarta adversa. Au avut actiuni periculoase si ocazii de gol, pe rand, prin Luis Alberto, Lulic si Caicedo. Tot Luis Alberto, cel care a trimis primul sut periculos, a fost omul care a pus in pericol inca o data poarta adversa.
Era minutul 23 si Lazio domina copios jocul. Golul plutea in aer si n-a fost de mirare actiunea din minutul 25. Milinkovic-Savic i-a pasat la marginea carelului lui Acerbi care a sutat cu stangul direct in vinclu. Sirigu n-a avut nicio sansa si tabela de marcaj s-a modificat pentru prima data.
Ciro Immobile a reusit sa marcehze in minutul 33 in poarta fostei sale formatii. Era 2-0 si Torino n-a contat in acel meci in prima repriza. 2-0 a fost scorul primei parti, iar Torino a sutat prima data, prin Meite, la inceputul celei de-a doua reprize, dar sutul n-a fost deloc periculos, fiind retinut fara emotii de catre Strakosha.
Zaza a fost inlocuit de Falque in minutul 65 pentru a aduce un suflu nou in atac. Meciul se mai domolise, cei de la Lazio fiind multumiti cu avantajul de doua goluri, dar in fotbal se spune ca acesta e scorul cel mai periculos. N-a fost sa fie si pentru Lazio, pentru ca N’koulou a facut un fault grosolan in careu, iar Immobile a reusit dubla.
Nu acesta a fost scorul final al meciului, pentru ca in urma unui corner, Belotti si-a marcat in proprie poarta, ceea ce a fost ”bomboana de pe coliva” pentru Torino, un meci absolut dezastruos pentru acestia si o victorie cu cantec pentru echipa lui Stefan Radu.
Returul meciului dintre aceste doua formatii a intarziat sa se joace din pricina pauzei competitionale cauzate de pandemia de coronavirus.
Campionatele s-au reluat si pe 30 iunie se va disputa partida de pe Stadio Olimpico Grande Torino. Torinezii au fost salvati de pauza inevitabila, avand 5 meciuri la rand, pierdute. Au incasat 17 goluri in 5 etape. Au luat 7 de la Atalanta, acasa, intr-un meci incheiat 0-7, fiind una din cele drastice infrangeri ale visiniilor. Ca o comparatie, Lazio a primit cu 6 goluri mai mult in tot campionatul.
4-0 a fost scorul in meciul tur si daca Torino va arata ca in meciurile din ultimele etape, se anunta goluri multe in acel meci. Situatia e dificila pentru Torino, pentru ca au ajuns la doar 2 puncte de pozitiile retrogradabile. Mai sunt 12 etape pana la final si orice punct conteaza.
Pe de alta parte, Lazio e doar la un punct de Juve si fac un sezon pe care nu l-au mai avut de mult. Au pierdut doar de 2 ori si au cea mai buna aparare si al doilea atac, dupa Atalanta. Privind statistica si cifrele sezonului, e limpede cine e favorita, dar, din disperarea dorintei de a se salva, buturuga mica poate oare sa rastoarne carul mare?
Casele de pariuri o arata clar favorita pe Lazio si un pariu pe victoria acestora, poate v-ar parea inutil, cota fiind prea mica, insa veti putea gasi cote destul de bune cu privire la numarul de goluri, sau in ce repriza se marcheaza mai mult. De regula, cand Lazio si Torino se intalnesc, se marcheaza mai mult in a doua parte a meciului.