În cadrul clasamentului Seriei A din Italia, Juventus se află pe primul loc, cu un total de 63 de puncte. Brescia ocupă al 20-lea loc, obținând doar 16 puncte, iar clubul va fi retrogradat în Seria B.
Clubul Juventus Torino a fost fondat în anul 1897, sediul se află în Torino, Italia. Înființarea a avut loc pe 1 noiembrie și atunci clubul avea denumirea de Sport Club Juventus.
Juventus a reușit să-și petreacă cea mai mare parte a istoriei sale în Seria A, excepția a fost sezonul 2006-2007, când a avut loc scandalul Calciopoli. Iar echipa a primit o depunctare de 9 puncte și a fost retrogradată în Seria B. Retrăgându-i-se titlul de campioană din sezonul anterior.
Scandalul din fotbalul italian a implicat cele mai bune cluburi de fotbal din Seria A și Seria B. Unele dintre ele au fost:
Totul a fost dezvăluit în urma unei anchete susținute de poliția italiană, în mai 2006. Prin care au fost interceptate mai multe convorbiri telefonice susținute între rețele de antrenori și arbitri. Echipele au fost acuzate de trucarea meciurilor prin alegerea unor arbitri favorabili.
Juventus a revenit în Seria A cu noi forțe, iar din anul 2010 a dominat fotbalul italian într-un mod inegalabil. Aceștia au câștigat fiecare sezon până la sfârșitul deceniului. O demonstrație a superiorității lor a fost marcată de cele 102 puncte adunate în sezonul 2004-2005, ceea ce a reprezentat un record.
Sigla Juventus a fost aceeași de la început până în anul 2004. Atunci emblema a fost modificată, suferind ușoare schimbări. În anul 2017, logo-ul a fost schimbat radical, abordând un nou stil, modernist, care se deosebește foarte mult de cel tradițional.
Vizitați și poker ca la aparate sau Book of Ra!
Juventus a reușit să câștige 59 de competiții oficiale, ceea ce este mai mult decât a făcut orice altă echipă italiană de fotbal. Dintre acestea, 48 de victorii sunt din competiții interne, în timp ce 11 sunt din competiții internaționale.
În special, clubul a câștigat Scudetto (Campionatul Ligii) de 34 de ori, UEFA Champions League de 2 ori, Cupa Italiei de 10 ori, Cupa Intercontinentală de 2 ori, UEFA Europe League de 3 ori, Supercupa UEFA de 2 ori. Toate acestea printre multe alte titluri în evenimentele sportive majore.
1897 – Clubul este consacrat drept Sport-Club Juventus;
1900 – Primul meci competitiv (Al treilea Campionat Federal împotriva echipei Torinese);
1905 – A câștigat Campionatul Italian de Fotbal pentru prima dată;
1977 – Obține prima Cupă UEFA;
1983 – Câștigă Primul Titlu al Cupei Câștigătorilor;
1985 – Prima Cupă Europeană;
1985 – Câștigă prima Cupă Intercontinentală;
1995 – Prima Supercupă a Italiei;
1996 – Primul titlu Champions League;
2001 – Gianluigi Buffon este cumpărat de la Parma pentru 52 de milioane de euro, un nou record mondial, pentru transferul unui portar;
2006 – Echipa este retrogradată în seria B, pentru prima dată în istoria sa, datorită unor scandaluri;
2016 – Gonzalo Higuain este transferat la Juventus pentru suma de 90 de milioane de euro, un nou record al clubului.
Juventus Torino este unul dintre cele mai apreciate cluburi de fotbal din Italia, echipa este formată din 23 de jucători. Media lor de vârstă este 29,6, iar 16 dintre aceștia joacă și la echipe naționale.
Cel mai valoros jucător al Juventus este Paulo Dybala, fotbalistul este estimat la 72 de milioane de euro. Matthijs de Ligt valorează 67,5 de milioane de euro și a venit de la Ajax Amsterdam pe 85,5 de milioane de euro. Danilo a fost transferat de la Manchester City pe 85,5 de milioane. Kulusevski a venit de la Atalanta pe suma de 35 de milioane de euro.
Alessandro Del Piero este unul dintre cei mai buni jucători de fotbal ai lumii și cu ajutorul echipei Juventus a obținut următoarele recorduri:
Click și pe pariul zilei sau casino online!
Stadionul Juventus, cunoscut din motive de sponsorizare drept stadionul Allianz, este stadionul clubului de fotbal Juventus, al orașului Torino. Este situat în Corso Gaetano Scirea, în cartierele Vallette și Lucento, în nord-vestul orașului și a fost construit în 2011, în locul vechiului Stadion Delle Alpi, demolat pentru construirea acestuia.
Stadionul este primul stadion ecologic, fără bariere arhitecturale și deținut de o echipă de fotbal din Italia. Este o structură decisv de avangardă, atât de mult încât, a devenit imediat una dintre principalele atracții din Torino. Inaugurarea a avut loc pe 8 septembrie 2011 și din primele zile a avut parte de vizitatori.
Stadionul are o capacitate de peste 41.000, toate în interior și este un stadion UEFA categoria 4. În interior se află Muzeul Juventus. În timp ce imediat afară se află Calea stelelor, o zonă care amintește cu 50 de stele de sărbătoare, pe cei mai influenți 50 de jucători din istoria Juventus.
Stadionul Juventus este împărțit în 4 sectoare, toate împărțite în primul și al doilea ring:
North Tribune: include un sector dedicat fanilor gazdă.
Tribuna de Sud: salută ultra Juventus.
Tribuna vestică: împărțită în tribuna din partea vestică și într-un sector numit tribuna vest 2. O mare parte din tribuna vest este rezervată Juventus Premium Club, un program exclusiv de membru care include intrarea în zona ospitalității și o serie de atenții speciale.
Tribuna estică: divizată în tribună centrală și laterală est. Aici se află și tribuna Familiei, dedicată famiilor cu copii.
Brescia este un club de fotbal din Brescia, Lombardia care momentan joacă în Seria A. Culorile echipei sunt albastru și alb. Terenul pe care își joacă meciurile de acasă este Stadionul Mario Rigamonti de 16.743 locuri.
Clubul deține recordul pentru numărul total de sezoane (61) și sezoane consecutive (18, din 1947 –1948 până în 1964 – 1965) în Serie B, pe care le-au câștigat de patru ori. Cel mai bun final al lor în Serie A a venit în sezonul 2000-2001, când au ocupat locul opt.
La începutul secolului XXI, condus de câștigătorul Ballon d’Or, Roberto Baggio, în 1993, clubul s-a calificat de asemenea pentru Cupa Intertoto de două ori, ajungând în finală în 2001, dar fiind învins la golurile din deplasare conduse de Paris Saint-Germain.
Prima insignă a aparut pe trusele Brescia în anii 1980, o creastă albastră cu un contur auriu prezentând un leu. Orașul Brescia este cunoscut sub numele de Leonessa d’Italia (Leona Italiei) după zece zile de răscoală populară care a avut loc în oraș în primăvara anului 1849 împotriva stăpânirii austriece.
Creasta a fost schimbată pentru centenarul Brescia Calcio în 2011, prezentând vizibilitate mai mare, frunze și o reproiectare substanțială a logo-ului vechi.
Profilul gros al scutului de aur și al ramurilor de laur care înconjoară insigna sunt în sărbătoare pură a împlinirii a 100 de ani. Scrisurile s-au schimbat în favoarea unui font în stilul perioadei în care a fost fondată echipa.
Leul care, din cauza unei neînțelegeri a istoriei, mulți cred a fi o leoaică (definiția Leonessei d’Italia a fost atribuită Bresciei în urma răscoalelor, dar leul ca simbol al Brescia datează din Republica Veneția), a suferit o reproiectare totală care are ca scop remedierea unor erori în iconografia heraldică (absența unghiilor, slăbiciunea musculară și curbura slabă a cozii) și pentru a restabili un leu cu aspect mai tonifiat și feroce, simbolul pe care ar trebui să îl aibă o echipă de fotbal.
Clubul Brescia ocupă locul al douăzecilea în clasamentul Seriei A și valorează 78,13 de milioane de euro. Echipa este formată din 25 de jucători, media lor de vârstă este de 26,8. Nouă jucători sunt din alte țări și opt joacă la echipe naționale de fotbal.
Cel mai scump jucător este Sandro Tonali și valorează pe piață 31,5 de milioane de euro. Golgheterul echipei este Mario Balotelli, el a marcat 5 goluri în 19 apariții din Serie A. Jesse Joronen a plecat de la Copenhagen și s-a alăturat Bresciei pe suma de 5 milioane de euro. Biagio Meccariello s-a alăturat clubului Lecce pe suma de 100.000 de euro.
Campioana Juventus are la momentul actual 63 de puncte, iar Brescia se află pe locul douăzeci, urmând retrogradarea în Seria B.
Partida din tur a avut loc pe 24 septembrie 2019, pe Stadionul Mario Rigamonti din Brescia , iar rezultatul final a fost 2-1 pentru Juventus. Scorul a fost deschis încă de la începerea partidei, Alfredo Donnarumma marchează în minutul 4 pentru Brescia. Jhon Chancell nu a avut noroc, când a încercat să intercepteze centrarea înscrie un autogol, în minutul 40. Miralem Pjanic marchează golul pentru Juventus, în repriza a doua, minutul 63, scorul final fiind de 2-1.
Meciul din tur a fost organizat pe data de 16 februarie 2020, pe Stadionul Allianz din Torino. Scorul s-a terminat 2-0 pentru Juventus.
Dybala a deschis scorul în minutul 38, arătându-și abilitățile extraordinare în executarea loviturilor libere, marcând perfect direct în poartă. Scorul final este stabilit de către Juan Cuadrado, care marchează al doilea gol pentru Juventus, dintr-un șut superb.
Juventus se afla pe locul 1 în clasament, cu 57 de puncte (rezultatul a 18 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri). În schimb, Brescia era pe locul 19 în clasament, cu 16 puncte (rezultatul a 4 victorii, 4 remize și 16 înfrângeri).
Juventus a marcat 46 de goluri și a acordat 23, iar Brescia a marcat 21 de goluri și a acordat 44.
Meciurile dintre Brescia vs Juventus s-au putut urmări live pe canalele Digi Sport și Euro Sport.