Parma FC (Parma Calcio)

Fapte de bază

Fondat: 1913
Țară: Italia
Oraș: Parma

Zonele de acasă

Stadio Ennio Tardini (1923-)

Trofee principale

Coppa Italia: 3
Cupa câștigătorilor UEFA Cup: 1
Cupă UEFA: 2

Jucători care s-au afirmat

Ivo Cocconi, Primo Sentimenti, William Bronzoni, Faustino Asprilla, Gianfranco Zola, Tomas Brolin, Hernán Crespo, Dino Baggio, Juan Sebastián Verón, Fabio Cannavaro, Gianluigi Buffon, Lilian Thuram, Roberto Sensini,

Istorie

Parma Calcio 1913 (Società Sportiva Dilettantistica) reflectă moștenirea bogată a unui lung șir de cluburi de fotbal importante care au reprezentat orașul și regiunea  de mai bine de un secol pe terenurile de fotbal din Italia și Europa, de la țările provinciale până la orașele metropolitane.

Clubul a fost înființat inițial în decembrie 1913 ca o adaptare a Verdi Football Club, ce a luat naștere la începutul aceluiași an în cinstea renumitului compozitor de operă Giuseppe Verdi.

Parma FC a început să joace fotbalul in Liga  la începutul sezonului 1919-20 după Primul Război Mondial. Construcția stadionului clubului, cunoscut sub numele de Stadio Ennio Tardini, a fost finalizată în septembrie 1923.

Clubul a avut parte de multe suisuri si coborasuri  în următorii opt ani, pana in 1931 și-a schimbat numele în Associazione Sportiva Parma. Din această perioadă până la sfârșitul anilor 1960, clubul a fost considerat o atracție  pentru mulți dintre cetățenii din Parma, fiind chiar un al doilea loc de muncă pentru mulți dintre acestia. Abia în 1968, clubul și-a revenit la numele său initial de Parma Football Club din cauza faptului că a fost fortat să fie îndepărtat de Curtea de Parma.

La scurt timp în 1970, AC Parmense a ”furat” licența de sport a Parma FC, ceea ce a marcat o schimbare a financiara  dar si în ​​ceea ce privește performanța pentru Parma FC. Din 1970 până la sfârșitul anilor 1980, clubul a participat de mai multe ori în Seria B din Italia.

Epoca de Aur

Anii ’90 au marcat o epocă de aur pentru Parma FC, primind investiții de la compania lor mamă Parmalat și concurand regulat în competițiile UEFA. Parma a câștigat Cupa Campionilor în 1993, învingând Royal Antwerp în finală. De asemenea, clubul a câștigat Cupa UEFA în 1995 și 1999, învingând Juventus și Marsilia în finale.

Deși nu au câștigat niciodată un scudetto, Parma a castigat un trofeul al Cupei Nationale. După ce au ajuns în finala Coppa Italia pentru prima dată, au castigat cupa în 1992, după infrangerea lui Juventus.

Cei mai mari rivali ai Parma

Juventus este considerată un mare rival al Parmei în mare parte datorită duelurilor lor recente, care includ victoria Parma în Cupa UEFA din 1995 , prima și a treia victorie a Coppa Italia , înfrângerile Supercoppa Italiana în 1995 și 2002 și înfrângerea finală a Cupei interne din 1995 la The Old Lady . Aceste șase meciuri cuprind aproape jumătate din cele paisprezece finale majore la care a participat Parma. În mod ironic, culorile lui Parma își au originea de la  Juventus, iar trecerea de la alb și negru la un kit galben și albastru la sfârșitul anilor ’90 a avut drept scop să distanțeze și să distingă Parma de Juventus. Parma menține rivalitățile puternic cu Vicenza și Genoa.

Proprietate și finanțe

În 1991, clubul a fost cumpărat de către compania multinațională italiană de produse lactate și alimentare Parmalat. Acesta a reprezentat succesul clubului pentru o perioada, insa clubul a cedat în cele din urmă lîn 2004, din cauza falimentului masiv al Parmalat, cu datorii de 20 de miliarde de dolari. Clubul a suferit o pierdere netă de 167 milioane de euro.

La 24 ianuarie 2007, antreprenorul  Tommaso Ghirardi a cumpărat clubul după trei ani de administrare pentru 39 de milioane de dolari și a încorporat Eventi Sportivi ca o companie deținătoare a 100% din castigurile acestora.

Stadio Ennio Tardini

Fapte cheie

Club: Parma Calcio 1913 | Deschidere: 1923 | Capacitate: 27.906 locuri

Istoric și descriere

Stadio Ennio Tardini a fost construit în anii 1920, la inițiativa președintelui clubului, Ennio Tardini, care a murit, însă, înainte de finalizarea stadionului. În consecință, s-a decis numirea stadionului în onoarea sa.

Stadio Ennio Tardini s-a deschis oficial la 16 septembrie 1923. Pe atunci era un stadion mic, în formă de formă ovală, care avea o pistă de alergare în jurul terenului.

Stadionul s-a extins treptat în deceniile următoare, însă a rămas un stadion modest. Abia la sfârșitul anilor 1980, Parma a avut mai mult succes, stadionul a fost dezvoltat corespunzător.

Între 1990 și 1993, trei dintre cele patru tribune au fost complet renovate, începând cu Standul Petitot în 1990. Pista de alergat a fost construită, ceea ce a dus la forma actuală dreptunghiulară a stadionului.

Cum să ajungeți la Stadio Ennio Tardini

Stadio Ennio Tardini este situat pe marginea de sud-est a centrului orașului Parma. Drumul  din centrul Piazza Garibaldi pana la stadion durează aproximativ 15 minute, în timp ce drumul de la gara principală din Parma, situată spre nordul centrului, durează aproximativ o jumătate de oră.

Alternativ, la stadion se poate ajunge cu autobuzul. Luați autobuzul 9 (în direcția Via Zoni) de la gara principală din Parma. Autobuzul 9 merge cel puțin de două ori pe oră și trece prin centrul orașului Parma. Traseul durează doar 10 minute, coborâți la stația Stadio Tardini. Autobuzele 8 și 21 se opresc și în imediata apropiere a stadionului.

Adresa: Viale Partigiani d’Italia 1, 43100 Parma

Echipa

Portari

	34	Simone Colombi		Italy	01/07/1991
	40	Edoardo Corvi		Italy	23/03/2001
	92	Ionuț Radu		Romania	28/05/1997
	1	Luigi Sepe		Italy	08/05/1991

Fundasi

	41	Botond Balogh		Hungary	06/06/2002
	22	Bruno Alves		Portugal	27/11/1981
	36	Matteo Darmian		Italy	02/12/1989
	3	Kastriot Dermaku		Kosovo	15/01/1992
	28	Riccardo Gagliolo		Sweden	28/04/1990
	2	Simone Iacoponi		Italy	30/04/1987
	16	Vincent Laurini		France	10/06/1989
	97	Giuseppe Pezzella		Italy	29/11/1997
	5	Vasco Regini		Italy	09/09/1990

Mijlocasi

	38	Gabriele Artistico		Italy	14/07/2002
	17	Antonino Barillà		Italy	01/04/1988
	15	Gastón Brugman		Uruguay	07/09/1992
	23	Drissa Camara		Ivory Coast	18/02/2002
	8	Alberto Grassi		Italy	07/03/1995
	10	Hernani		Brazil	27/03/1994
	39	Redi Kasa		Italy	01/09/2001
	33	Juraj Kucka		Slovakia	26/02/1987
	44	Dejan Kulusevski		Sweden	25/04/2000
	19	Jasmin Kurtić		Slovenia	10/01/1989
	21	Matteo Scozzarella		Italy	05/06/1988

Atacanti

	88	Andrea Adorante		Italy	05/02/2000
	20	Gianluca Caprari		Italy	30/07/1993
	11	Andreas Cornelius		Denmark	16/03/1993
	27	Gervinho		Ivory Coast	27/05/1987
	42	Patricio Goglino		Argentina	06/02/2001
	9	Roberto Inglese		Italy	12/11/1991
	7	Yann Karamoh		France	08/07/1998
	26	Luca Siligardi		Italy	26/01/1988
	93	Mattia Sprocati		Italy	28/04/1993

Manager

Roberto D’Aversa

Italy

12/08/1975

FC Inter Milano

Format: 1908

Onoruri la competiția UEFA club (cele mai recente)
• Cupa Campionilor Europeni: 3 (2010)
• Cupa UEFA: 3 (1998)
• Cupa Europeană / Sud-americană: 2 (1965)

Onoruri interne
• Titlul ligii: 18 (2010)
• Cupa Italiei: 7 (2011)

Istorie

Clubul a fost fondat de un grup de fani ai AC Milan în urma problemelor legate de semnarea jucătorilor străini – de aici a venit numele „Internazionale”. Giuseppe Prisco, vicepreședinte Inter, din 1963 până la moartea lui în 2001, obișnuia să glumească: „Doar din origini umile vine măreția”.

Pentru cele mai mari succese ale sale, Inter trebuie să mulțumească antrenorului argentinian Helenio Herrera. Imediat ce a ajuns la club în 1960, a început să modifice sistemul de catenaccio pentru a-l face mai potrivit pentru contraatacuri.

Un aspect important al sistemului  a fost libero , rol care i-a fost dat lui Armando Picchi. Herrera a stabilit, de asemenea, reguli  stricte în ceea ce privește alimentația si disciplina.

În timpul mandatului Herrera la club (1960-1968), Inter a câștigat două cupe europene și trei scudete.

Herrera a avut o echipă grozavă, inclusiv pe abilul atacant Sandro Mazzola, pe extrema dreaptă Jair da Costa și pe jucătorul Luis Suárez, care a devenit cel mai scump jucător din lume când s-a mutat de la Barcelona la Inter în 1961.

Vremuri mai putin bune

În următorii douăzeci de ani, Inter a reușit să adauge două scudete și două cupe italiene în palmaresul sau. Apoi in anii ’90,  Inter s-a trezit brusc în marjă, jucând al doilea joc cu bătrânii săi rivali, Milan și Juventus . Clubul era  de a fi retrogradat în 1994, dar a reușit să supraviețuiască și să rămână singurul club italian care nu a ”abandonat” niciodată din divizia de vârf.

O noua era grandioasa

Această epocă întunecată s-a încheiat odată cu numirea lui Roberto Mancini ca antrenor principal în 2004, care i-a dus la trei Scudettos consecutive (inclusiv recordul fantastic în sezonul 2006-2007, cu 30 de jocuri câștigate din 38, în colecție 97 de puncte în total ), înainte de a pleca în 2008. În 2010, Inter a devenit prima echipă italiană care a completat un Treble câștigând Serie A, Cupa Italiei și Liga Campionilor.

Record in ligă

Titluri în total: 18
titluri din seria A: 16
Prima participare: 1908-1909
Primul titlu: 1909-1910

Stadionul San Siro

Fapte cheie

Cluburi: AC Milan și FC Internazionale | Deschidere: 1926 | Capacitate: 80.018 locuri

Stadio San Siro a fost un proiect al fostului președinte AC Milan, Piero Pirelli. În primele două decenii ale secolului XX, Milano a ocupat deja diverse terenuri, iar până la începutul anilor 1920 a jucat pe un teren de la Viale Lombardia.

Deși un teren perfect , acesta s-a dovedit curând prea mic pentru numărul de fani din ce în ce mai mare al clubului și, prin urmare, arhitectul Stacchini, responsabil și pentru stația centrală din Milano, a fost angajat să proiecteze un stadion complet nou.

Stadio San Siro s-a deschis oficial la 19 septembrie 1926 cu un amical între Milan și Inter (3-6). Stadionul a fost inițial format din patru tribune separate și putea reține 35.000 de spectatori.

San Siro a fost deținut pentru prima dată de AC Milan, dar a fost vândut orașului Milan în 1935, care au fost curând obligați să mărească stadionul din cauza popularității crescânde a clubului.

Au fost făcute planuri pentru un stadion masiv ce putea cuprinde 150.000 de spectatori, dar acestea au fost până la urmă reduse semnificativ. San Siro reamenajat a fost deschis în 1939 și a constat într-un teren  complet închis.

Până în 1945, AC Milan fusese singurul ocupant al stadionului San Siro, dar li s-a alăturat apoi Inter, care mai înainte jucase la Arena Civica.

San Siro s-a extins și mai mult în 1955, când a fost construit un al doilea nivel deasupra primului, ceea ce a dus la o capacitate de aproximativ 85.000 de locuri.

În următoarele decenii, San Siro a găzduit două finale ale Cupei Europei : prima în 1965 între Inter și Benfica (1-0), iar a doua în 1970, între Feyenoord și Celtic (2-1).

Inter vs Parma- ultimele meciuri

Afiseaza:

Ultimele meciuri

Acasa

Deplasare

Inter- Parma – 2-2

Inter n-a reuşit să profite de pasul greşit făcut de Juventus în deplasarea de la Lecce. Nerazzurii au obţinut doar o remiză pe teren propriu, 2-2 cu Parma. Trupa lui Antonio Conte a început bine partida. Candreva a deschis scorul pe Giuseppe Meazza.

Oaspeţii au reuşit să întoarcă rezultatul într-un interval de destul de scurt, mai exact patru minute. Karamoh şi Gervinho au marcat pe rând, iar Parma avea 2-1 după o jumătate de oră de joc. Lukaku a restabilit egalitatea în repriza a doua.

Golul belgianului a fost validat după ce arbitrul a apelat la VAR pentru a stabili dacă omul cu pasa decisivă, Candreva, se afla sau nu în poziţie de ofsaid. Oamenii lui Conte au alergat după golul victoriei până la final, dar au fost nevoiţi să accepte remiza, 2-2 cu Parma pe propriul teren.

Echipele de start:

Inter: Handanovic – Skriniar, Godin, Bastoni – Candreva, Gagliardini, Brozovic, Barella, Biraghi – Martinez, Lukaku

Parma: Sepe – Gagliolo, Dermaku, Iacoponi, Darmian – Hernani, Scozzarella, Kucka – Karamoh, Gervinho, Kulusevski

Inter-Parma live

Meciurile si rezultatele dintre Inter si Parma pot fi vizionate pe: https://www.digisport.ro/