Fotbalul belgian este unul apreciat în Europa, iar suporterii lor ocupă locurile din stadione aproape la capacitate maximă. UEFA a clasat Jupiler Pro League pe locul al optulea în clasamentul ligilor naționale, cu un coeficient de 37900 de puncte. Valoarea totală a primei ligi a Belgiei este de șase sute patruzeci și șapte de milioane de euro.
Jupiler Pro League a luat naștere în anul 1895 și este cea mai importantă competiție din fotbalul belgian. Aceasta funcționează pe baza unui sistem de promovare și retrogradare, fiind în strânsă legătură cu divizia a doua. Șaisprezece cluburi cu peste patru sute cincizeci de jucători formează liga întâi. Sezonul începe în luna iulie și se termină în luna mai. Echipe joacă un total de treizeci de meciuri, acasă și în deplasare.
Clubul RSC Anderlecht este cel mai de succes club de Belgia. El a obținut până în prezent treizeci și patru de trofee ale ligii întâi. Pe locul al doilea se află Club Brugge, cu un total de șaisprezece titluri câștigate. Clubul Gent a terminat sezonul pe locul al doilea, acumulând un total de cincizeci și cinci de puncte. Rivala sa, echipa Antwerp s-a clasat pe poziția a patra, obținând un punctaj de cincizeci și trei de puncte.
Echipa Gent s-a calificat în Liga Campionilor, iar Antwerp s-a calificat la Europa League. Finalul sezonului a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus. Liga Profesionist de Fotbal a Belgiei a hotărât că aceasta este cea mai bună decizie. Titlul i-a fost înmânat clubului Brugge, care a fost campiioana și anul trecut. Brugge avea un avans de cincisprezece puncte față de echipa de pe locul al doilea, Gent. Cu sau fără problema cu noul virus, era clar că Brugge va lua iarăși titlul.
Cele două echipe sunt în topul celor mai bune echipe de fotbal din Belgia. Clubul Gent a terminat sezonul pe locul al doilea, iar Antwerp pe locul al patrulea. Sezonul s-a încheiat înainte de termen, iar Brugge a fost desemnată câștigătoare. Noul sezon începe în luna iulie și abia așteptăm să vedem cum vor decurge lucrurile.
Scorul a fost deschis de Roman Yaremchuk de la Gent. Acesta marchează direct pe mijlocul porții, gratie unui șut extraordinar. În minutul douăzeci și cinci, Dieumerci Mbokani trimite un șut din interiorul careului și învinge portarul. Mingea ajunge în colțul stâng de sus al porții, scorul devine 1-1.
În câteva minute, se înscrie iarăși, de data aceasta de către Lior Refaelov. Acesta câștigă duelul nervilor și trimite imparabil balonul din penalty, fix în partea dreaptă a porții. Repriza a doua începe cu golul lui Dieumerci Mbokani, care schimbă scorul în 3 la 1 pentru Antwerp. Ivo Rodrigues este servantul, iar Mbokani arată determinare și lovește cu capul mingea care se duce în plasă.
Ultimul gol al serii a fost marcat în prelungiri. O greșeală a defensivei oferă cadou mingea lui Jonathan David. Acesta își păstrează calmul și împinge mingea în plasă. Scorul se termină cu victoria echipei Antwerp, cu scorul de 3 la 2.
În partida din retur nu au existat prea multe șanse de a înscrie, însă a fost un meci bun. Scorul a fost deschis în minutul treisprezece de către Roman Yaremchuk. Acesta a înscris un gol superb, din pasa trimisă de către atacanatul David. Antwerp a marcat cu ajutorul lui Z. Gano, în prelungiri. În minutul 90+4 Buta l-a ajutat pe Gano să marcheze, iar scorul s-a terminat în remiză. A fost un meci bun, dar plin de cartonașe galbene pentru echipa Antwerp. Șase dintre ucătorii săi au primit cartonașe galbene, pe cealaltă parte, Gent a primit doar un cartonaș galben.
Meciurile dintre Gent vs Antwerp au putut fi vizionate online, prin live stream, pe site-ul sofascore.com.
Antrenorul clubului KAA Gent este Jess Thorup, în vârstă de cincizeci de ani. Acesta a semnat contractul în anul 2018 și are o durată de trei ani. Danezul și-a început cariera ca fotbalist la Odense BK U19 în anul 1988, apoi a jucat în echipa de seniori până în 1996. Acesta și-a încheiat cariera de fotbalist în anul 2006, jucând la clubul Esbjerg fB. Tot în acel an, a devenit antrenorul secund la clubului. Până în anul 2018, a antrenat doar echipe din Danemarca, apoi a devenit antrenorul lui Gent. Deocamdată a antrenat jucătorii clubului în optzeci de meciuri.
Ivan Leko este antrenorul clubului de fotbal Royal Antwerp, care are vârsta de patruzeci și doi de ani. Croatul a semnat cu Antwerp în mai 2020, iar contractul va dura doi ani. Leko a intrat în lumea fotbalului în anul 1996, jucând la echipa Hajduk U19, apoi a ajuns la seniori. În anul 2014 și-a încheiat cariera de fotbalist jucând pentru KSC Lokeren. În acel an a început să antreneze clubul OH Leuven, unde a muncit alături de fotbaliști în treizeci de meciuri.
Prima oară când s-a fondat clubul a fost în anul 1864, atunci era o asociație de gimnastică. Dar oficial, clubul a devenit o asociație de fotbal profesionist în anul 1900. Datele despre club arată că este unul dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din Belgia. Echipa joacă în Pro League încă de la înființarea ligii, în anul 1990. Însă de-a lungul timpului, au avut și probleme financiare, care au dus la retrogradarea în divizia a doua.
Cel mai mare rival al echipei Gent este clubul Brugge, derby-ul dintre ei este extrem de urmărit de fanii fotbalului. Aceștia se luptă an de an pentru primul loc și meciul dintre ei se numește „Bătălia pentru Flandra”. Gent și-a jucat meciurile de acasă din anul 1930 până în 2013 pe stadionul Julles Otten. Pe 17 iulie 2013, clubul a inaugurat noul stadion, Ghelamco Arena, cu o victorie de 2 la 0 împotriva echipei VfB Stuttgart.
Clubul Gent este printre cele mai bune cluburi de fotbal din Belgia. Anul acesta a terminat sezonul pe locul al doilea. Echipa a câștigat Prima divizie belgiană în anul 2015 și de trei ori au fost pe locul secund.. Cupa Belgiană au obținut-o de trei ori, iar de două ori au fost finaliști. În anul 2015 au câștigat și Super Cupa Belgiei, iar finaliști au fost de două ori. Clubul a participat și la Cupa UEFA Intertoto din 2006 și 2007, unde au fost finaliști.
Clubul KAA Gent joacă în Jupiler Pro League de douăzeci și cinci de ani. Valoarea clubului a ajuns la suma de nouăzeci și două de milioane de euro. Echipa este formată din treizeci și șase de jucători, cu media de vârstă de 25,8. Douăzeci și unu de fotbaliști sunt de alte naționalități, iar doisprezece joacă și pentru echipe naționale de fotbal.
Cel mai valoros jucător al clubului este Jonathan David, care costă pe piață douăzeci și două de milioane de euro. Roman Yaremchuk are valoarea de nouă milioane de euro. Michael Ngadeu Ngadjui s-a transferat de la Slavia Praga, iar taxa a fost de patru milioane de euro. Valoarea jucătorului pe piață este tot de patru milioane de euro.
Anderson Niangbo a părăsit clubul RB Salzburg, iar taxa transferului a fost de patru milioane de euro. Africanul costă pe piață trei milioane de euro. Birger Verstraete s-a alăturat clubului FC Koln, pe suma de patru milioane de euro. Jucătorul valorează pe piață trei milioane de euro. Dylan Bronn s-a transferat la FC Metz, iar taxa a fost de patru milioane de euro. Valoarea lui pe piață este tot de patru milioane de euro.
Clubul Royal Antwerp este cel mai vechi club de fotbal din Belgia, fiind creat în anul 1880. Inițial a fost o asociație de cricket, iar după cincisprezece ani a devenit asociație de fotbal profesionist. Echipa este poreclită și „The Great Old” datorită faptului că este cea mai veche din Belgia. Rivala lui Antwerp este clubul Beerschot AC. În perioada anilor 2000-2010, de fiecare dată când cele două echipe aveau meciuri împreună, fanii aveau ieșiri violente.
Echipa Antwerp nu a câștigat multe trofee, însă este una iubită de belgieni. Sezonul acesta a terminat campionatul pe locul al patrulea în clasament. Clubul a câștigat de patru ori prin ligă a Belgiei și de două ori liga secundă. Cupa Belgiei a obținut-o de două ori în 1955 și 1992. Pe plan european, au ajuns în finala UEFA Cup Winners Cup în anul 1993.
Clubul Royal Antwerp are valoarea pe piață de treizeci și șapte de milioane de euro. Echipa este formată din treizeci de jucători, cu media de vârstă de 24,8. Optsprezece jucători sunt străini și trei din aceștia joacă și pentru echipe naționale de fotbal.
Cel mai scump jucător al Antwerp este Aurelio Buta și costă cinci milioane de euro. Didier Lamkel Ze are valoarea pe piață de trei milioane de euro. Benson Manuel a fost transferat de la KRC Genk pe suma de trei milioane de euro. Jucătorul este estimat la suma de două milioane de euro. David Simao s-a transferat la AEK Athens, iar taxa a fost de patru sute de mii de euro. Valoarea jucătorului a ajuns la suma de patru sute șaptezeci și cinci de mii de euro.