Fenerbahce – Kasimpasa – Super Lig, cea mai titrata competitie a Turciei, aliniaza la start in acest moment foarte multe echipe din Istanbul, nu mai putin de 6, doua dintre acestea fiind Fenerbache si Kasimpasa. Desi cele doua grupari turcesti au fost fondate cu multe decenii in urma (Fenerbache – 1899; Kasimpasa – 1922), istoria nu le-a pus de foarte multe ori fata in fata, aspect pe care il veti constata in continuarea articolului.
Din momentul infiintarii actualului sistem de fotbal din Turcia, anul 1959, domina autoritar cele 3 puteri ale Istanbulului: Fenerbahce, Besiktas si Galatasaray. Nu vom discuta in cadrul acestui articol despre rivalitatea acestora, ci despre una la un nivel mai putin tensionant, insa care se dezvolta destul de mult in ultimii ani. Dupa cum scrie si in titlu, Fenerbahce vs Kasimpasa este confruntarea care ne intereseaza, una inceputa cu mai bine de jumatate de secol, dar care nu a avut continuitatea dorita.
Primul duel oficial al acestei confruntari s-a desfasurat la putin timp de cand Turkish National League (denumirea initiala a primei ligi) si-a pus bazele, mai exact sezonul 1959/1960. La fel ca si in ziua de astazi, favoriti incontestabili au fost canarii galbeni, porecla celor de la Fenerbahce. Campioni inca de la debut, acestia primeau vizita debutantilor de la Kasimpasa in runda cu numarul 2, insa rezultatul avea sa fie unul surprinzator: 1-1. Pentru a nu ramane enigma asupra primei echipe care s-a impus in aceasta confruntare, ramanem in returul acestei editii deoarece secretul era deslusit. Cu un categoric 4-1 in returul din districtul Beyoglu (casa celor de la Kasimpasa), Fenerbahce le demonstrau gazdele cine detine superioritatea inca din acel moment.
Dupa 5 sezoane pe prima scena a fotbalului din Tara Semilunei, in anul 1964 Apasii, porecla celor de la Kasimpasa, se vedeau retrogradati in liga secunda. Desi nimic nu anunta acest lucru, timp de aproximativ 43 ani trebuiau sa astepte fanii acestei grupari pentru a urmari pe teren propriu meciuri cu cele mai tari formatii ale tarii. In acest interval de timp in care cei de la Kasimpasa s-au aflat intr-un con de umbra, rivalii locali bifau performanta dupa performanta.
Pana in anul 2007, atunci cand se intampla momentul cu pricina, Fenerbahce aduna in vitrina nu mai putin de 28 de trofee nationale (17 titluri in SuperLig, 4 titluri in Turkish Cup si 7 titluri in Turkish Super Cup). S-a sarbatorit, asa cum era si normal, revenirea in prim plan a celor de la Kasimpasa, insa in foarte putin timp acestia aveau sa fie din nou uitati, deoarece retrogradareau la finele sezonului. In ambele manse au fost tinta usoara pentru Fenerbahce, victorii pentru trupa care isi disputa partidele de pe teren propriu pe stadionul Şükrü Saracoğlu, scor 2-1 (deplasare), respectiv 3-0 (acasa).
Am parcurs putin istoria indepartata a confruntarii Fenerbahce-Kasimpasa, insa e timpul sa ne apropiem cat mai mult de punctul culminant. Daca despre Fenerahce stim cu totii ca au fost la cel mai inalt nivel mai tot timpul, cei de la Kasimpasa se afla de cativa ani in cea mai buna forma din momentul infiintarii.
Din anul 2012, momentul cand au promovat in prima divizie, nu a mai parasit scena, urmand ca in curand sa bifeze a 9-a prezenta consecutiva. Este un record personal pentru acest club, iar cresterea lor de forma s-a exprimat si in duelurile cu Fenerbahce, cele care ne intereseaza pe noi cel mai mult. S-au facut investitii destul de importante in ultimii ani la Kasimpasa, unele care le-au pus mari probleme campionilor din 2011 si 2014 ai Turciei, Fenerbache. Cel mai bun exemplu il reprezinta confruntarile din proaspatul sezon incheiat, 2019/2020, si pentru a ne pune cat mai la curent cu aceasta confruntare, haideti sa vedem cum au derulat lucrurile chiar in acest interval de timp.
Incepem in forta duelul, deoarece scorul ne impune. Cu peste 35.000 de suporteri alaturi, Fenerbahce tintea primul loc, unul ocupat inaintea rundei cu numarul 11 de Sivasspor, o victorie fiind necesara, cel putin pentru o zi, pentru a-si atinge obiectivul. Aveau sanse destul de bune, tinand cont de forma actuala destul de slaba a oaspetilor, insa trebuiau sa demonstreze asta si pe teren.
Startul de partida era conform planului, caci dupa doar 6 minute Fenerbahce se afla in avantaj. Reusita a venit in urma unui fault imprudent asupra mijlocasului Ozan Tufan, unul ce il obliga pe central sa acorde lovitura de la 11 metri. Responsabilitatea acestei lovituri de pedeapsa si-o asuma jucatorul cu origini balcanice, Vedat Muriqi, pe care o trimitea foarte plasat.
Replica oaspetilor nu a venit instant, insa incepand cu ultima parte a primei reprize am avut parte de o partida incendiara. Cei care dadeau desteptarea erau baietii antrenati de Kemal Ozdes si asta in urma unui contraatac purtat in mare viteza. Responsabil cu finalizarea era mijlocasul Khalili, insa reusita sa era rapid anulata de catre echipa gazda. Chiar in ultimul minut regulamentar al primului act putem spune ca partida s-a decis in mare parte. O noua decizie controversata, un penalty acordat celor de la Fener, insa acesta venea la pachet cu o alta sanctiune in tabara opusa. Al doilea cartonas galben pentru fundasul Hafez, unul care care conta in proportie ridicata. Acelasi Muriqi a transformat cu multa siguranta, facandu-le oaspetilor o misiune imposibila.
Paradoxal, cu un om in minus si cu un un public ostil, Kasimpasa a fost formatia care a inceput mai bine actul secund, semnand o ocazie uriasa prin septarul Erdogan. Nu au avut timp sa regrete sansa irosita, caci in urma loviturii de colt, fundasul Ben Youssef restabilea egalitatea (min.56).
O performanta incredibila, tinand cont ca egalasera cu aceste impedimente in fata unei formatii cotata mult mai bine decat ea (78 milioane de euro – valoarea actuala a celor de la Fener), insa bucuria din tabara oaspetilor avea sa fie stopata, din nou foarte rapid. Dupa doar 3 minute de la golul egalizator, canarii galbeni treceau din nou in avantaj, tot dupa o faza fixa. Cel care inscria ultimul gol al confruntarii era tot un fundas, turcul Aziz.
Dupa ce in partida din tur au luptat de la egal la egal cu cei de la Fener, apasii doreau cu ardoare sa se razbune pentru infrangere. Misiunea era cu atat mai grea cu cat succesul anterior pe Recep Tayyip Erdoğan Stadium contra rivalilor era consemnat in urma cu 8 ani, iar in ultimul timp suferise niste infrangeri severe.
La fel ca si in trecut, oaspetii au avut initiativa in startul duelului, insa acestia s-au lovit de un zid numit Ramazan Kose. Experimentatul portar turc, debutant in 2006 in Super Lig, era motivul pentru care in prima parte a partidei formatia pregatita Tahir Karapınar nu se afla in avantaj. Dominati copios la capitolul ocazii in prima jumatate de ora a intalnii, cei de la Kasimpasa au avut puterea de a se relansa in partida, insa nici Koita nu era mai noroc la finalizare. Exact cand se parea ca isi revin, gazdele aveau sa fie pedepsite pe tabela, insa liber cu poarta Tufan oferea una dintre cele mai mari ratari ale etapei. S-a intrat la cabine la egalitate, scor 0-0, un rezultat ce pastra suspansul inca 45 minute.
Cei de la Fenerbahce aveau sa inceapa si actul secund la fel de in forta, insa ratarile aveau sa fie cele care ii costau in cele din urma. Din pozitii foarte bune de a marca, Turuc si Rodriguez ratau cu nonsalanta, spre nemultumirile antrenorului lor. Desi aveam o avalansa de ocazii, nu se zarea in niciun chip golul, insa acest lucru avea sa se indrepte. La doar 10 minute de la reluare, senegalezul Mame Thiam era cel care isi pastra calmul si puncta la coltul lung al portii aparate de catre Altay Bayındır.
Desi au avut ocazia in actul secund, cea mai titrata echipa de pe Bosfor nu a mai gasit golul egalizator, ba chiar mai mult, in minutele de prelungire era taxata inca o data. Lovitura decisiva administrata de catre trupa pregatita de catre antrenorul Fuat Çapa era semnata un jucator care a trecut si pe la selectionata U21 a Turciei, Yusuf Erdogan.
S-au adunat pana in acest moment nu mai putin de 34 intalniri Fenerbahce-Kasimpasa, unele in care s-a acumulat o diferenta categorica intre doua formatii pana in acest moment, dupa cum vedem din statistica: Fenerbahce (26 victorii) – Egal (4 meciuri) – Kasimpasa (4 victorii).