Fenerbahce – Ankaragucu – In urma cu doi ani a fost reluata in Super Lig (prima divizie de fotbal din Turcia) confruntarea dintre gruparile Fenerbahce Istanbul si Ankaragucu. Prestatiile formatiei din capitala in deceniul proaspat incheiat au lasat mult de dorit, aceasta evoluand in esalonul secund timp de 6 sezoane (2012-2018). Pentru unii absenta formatiei din Ankara nu ar parea atat de indelungata, tinand cont de faptul ca nu a castigat nici un titlu in formatul profesionist. Cu toate acestea, Fenerbahce vs Ankaragucu este o confruntare speciala a fotbalului din Tara Semilunei, cele doua grupari jucand una impotriva celeilate timp de multe sezoane.
Nu este la baza un derby, dar pentru ca ambele evolueaza in cele mai mari metropole ale Turciei (Istanbul si Ankara) nervii sunt intinsi uneori peste limitele admise. Fondate in prima parte a secolului trecut (Fenerbahce – 1907; Ankaragucu – 1913), cele doua grupari au fost formatii de succes pe plan regional, acolo unde au obtinut numeroase distinctii.
Gratie acestor rezultate, trecerea la un nivel profesionist a fost una mai usoara (1959 – infiintarea Super Lig), acestea fiind acceptate de catre federatie inca din prima editie organizata. Au fost repartizate in aceeasi grupa (Grupa B), ambele avand ca obiectiv castigarea acesteia, pentru a juca cu trofeul pe masa contra primului loc din cealalta grupa (Grupa A). La capatul celor 14 etape, la start fiind angrenate 8 formatii (Fenerbahce, Besiktas, Ankaragucu, Altay, Izmirspor, Istanbulspor, Beykoz si Hacettepe), castig de cauza au avut canarii, cei care aveau sa castige si finala contra celor de la Galata. Nici macar un insucces pentru acestia in grupa alocata, Ankaragucu pierzand in ambele partide cu 1-3 (deplasare), respectiv 2-3 (acasa).
Cele sapte titluri adunate in Ankara Football League nu aveau sa-i ajute foarte mult pe cei de la AG (abrevierea numelui) in duelurile contra formatiilor din Istanbul. Si atunci, la fel ca si acum, fotbalul era dominat in aceasta tara de echipele infiintate in orasul situat pe doua continente. Avansam putin in timp, pentru a ne indrepta la editia 1962/1963, una ce a marcat un record, ce a mai fost stabilit o singura data (1993) in istorie, al acestei confruntari. Pe Ankara 19 Mayıs Stadyumu, arena demolata in anul 2018, formatia locala primea vizita celei mai titrate echipe a tarii, Fenerbahce. In acel an titlul avea sa fie acontat de Galata, insa pe data de 3 februarie 1963 canarii bifau o performanta impresionanta. Victorie cu 5-2 contra celor de la Ankagaragucu, fiind stabilit recordul de goluri marcate intr-un meci al acestei rivalitati, unul ce sta si astazi in picioare.
Timp de 6 ani de zile (1982-1987), confruntarea dintre protagonistele noastre nu a oferit publicului prea multa satisfactie. Toate cele 12 partide disputate in acest interval de timp au afisat pe tabela maxim doua goluri inscrise (doar in doua randuri si acestea), o medie in contrast cu cea a campionatului. Exceptia de la regula avea sa apara abia in ultimul sezon complet al anilor ’80 (editia 1988/1989), unul in care Fener si-a luat revansa in fata propriilor suporteri. Titlu castigat dupa o pauza de 4 ani, cu un punctaj impresionant (93 puncte, doar o singura infrangere), o evolutie care si-a spus cuvantul si contra formatiei din Ankara. 5-1 pe celebra arena Sukru Saracioglu pentru canari, asta dupa ce in ultimele doua dueluri nu se inscrisese nici macar un gol.
Prezenta constant in partea a doua a clasamentului, fara aspiratii la un loc ce le-ar asigura calificarea in cupele europene (ultima prezenta in anul 2003, eliminata in turul I de Alaves), Ankaragucu avea sa aibe parte intr-un final de scenariul negru de care s-au ferit atatia ani. Diferenta de valoare intre ea si celelalte formatii de top era una mai mult decat evidenta (exemplu Fenerbahce 6-0 Ankaragucu in 2011), astfel ca in editia 2011/2012 clubul, unul cu mari probleme financiare, avea sa se claseze pe ultima pozitie din Super Lig, cu doar 11 puncte adunate. Retrogradarea era una ce afecta emotional fiecare fan al echipei, intrucat evoluau in cel mai puternic esalon al tarii in ultimele 4 decenii (din 1981).
La capatul unei competitii purtate in trei (cu Boluspor si Umraniyespor), Ankaragucu avea sa iasa cu fruntea sus. Loc secund ocupat de echipa pregatita in acea campanie (2017/2018) de Ismail Kartal, o pozitie ce le-a asigurat prezenta in Super Lig. Acolo, oponentii lor din acest articol pierdusera titlul la mustata in fata celor de la Galatasaray (doar 3 puncte difenta dintre ele), astfel ca noua campanie era una foarte asteptata pe Sukru Saracioglu. Tot entuziasmul fanilor lui Fener, cea mai sustinuta echipa din Turcia, avea sa fie micsorat etapa dupa etapa, formatia terminand campania 2018/2019 pe un dezamagitor loc 6. De criza de rezultate a echipe din Istanbul a profit chiar si nou-promovata Ankaragucu, cea care a obtinut patru puncte din duelurile directe (victorie cu 3-1 in deplasare si remiza, 1-1, acasa)
Federatia Turca de Fotbal a stabilit ca nici o formatie sa nu retrogradeze la capatul editiei 2019/2020, spre fericirea celor de la MKE Angarakucu, aflati pe ultima pozitie a clasamentului. La polul opus, si Fenerbahce a avut o campanie de cosmar (doar locul al 7-lea), insa sa vedem daca s-au descurcat mai bine in meciurile directe.
Primul duel al campaniei 2019/2020 dintre cele doua formatii a fost programat la data de 21 septembrie 2019, mai exact in runda cu numarul 5. La ora partidei, cele doua formatii aveau o forma destul de asemanatoare (7 puncte pentru Fener; 5 puncte pentru Ankaragucu), insa favorita ramanea din trupa din Istanbul, datorita numelor din primul 11. Kruse, Muriqi sau Rami dadeau bine pe foaie, insa trebuiau sa o faca si pe teren.
Apararea visatoare a oaspetilor era sa plateasca inca din primele minute ale meciului, dar dintr-o pozitie foarte buna de a marca mijlocasul Turuc a ratat complet executia. Era un prim semn de alarma pe care jucatorii pregatiti de Metin Diyadin trebuiau sa-l inteleaga pentru a nu fi prea tarziu. Zis si facut, caci in minutul 16 al partidei tabela indica avantaj de partea celor de la Ankaragucu. O pasa pe pozitie viitoare i-a pus foarte bine in evidenta viteza atacantului Orgill, cel care finaliza cu un sut la coltul lung, pe langa Bayindir.
In ciuda faptului ca era condusa pe tabela prematur, iar in campania anterioara nu izbutise nici macar o victorie cu trupa din capitala, echipa trimisa in teren de Ersun Yanal a oferit o replica de echipa mare. Cei peste 30.000 de suporteri prezenti la aceasta partida aveau sa fie din nou optimisti cu privire la rezultatul final, in urma golului de 1-1 semnat de fundasul Zanka, trecut in cariera lui si prin Premier League.
Cu toate ca au avut initiativa, dominand la toate capitolele, canarii au trebuit sa se multumeasca la pauza doar cu un rezultat de egalitate, scor 1-1.
Istoria primului act nu s-a schimbat foarte mult nici in partea a doua, atunci cand linia ofensiva compusa din Rodrigues-Kruse-Turuc-Muriqi ii punea din ce in ce mai multe probleme goalkeeperului Celikay. Paradele acestuia au fost unele spectaculoase, dar in cele din urma a trebuit sa se recunoasca invins. Momentul cu pricina s-a produs in minutul 73, atunci cand fotbalistul plecat intre timp la Lazio, Muriqi, inscria cu latul din pasa lui Kruse, stabilind de asemenea si scorul final al partidei.
Un rezultat cat se poate de normal in confruntarea din Istanbul, unul pe care fanii celor de la Fener il doreau si in partida din retur. La doar doua puncte de echipele aflate pe podium, canarii trebuiau sa atace poarta aparata de Ricardo inca din momentul in care fluierul arbitrului Kalkavan le permitea acest lucru, tinand cont ca aveau in fata una dintre candidatele la retrogradate (la acea vreme).
Presiune pe ambele formatii angrenate in acest duel, dar cei care aveau sa o gestioneze mai bine in debut erau, paradoxal, cei de la Ankaragucu. Cu aproximativ 18.000 de suporteri in spate, elevii antrenati de Akcay aveau sa deblocheze tabela prin atacantul georgian Lobzhanidze (min.12). Reusita acestuia venea si cu ceva noroc, in urma unei iesiri complet hazardate a goalkeeperului Bayindir.
Tot gazdele aveau initiativa si in finalul primei reprize, dar colegul din atac al marcatorului, Michalak, rata din situatie de 1 la 1 cu portarul advers. Ratarea avea sa fie uitata de unii suporteri ai trupei din Ankara, tinand cont ca aveau avantaj la capatul primelor 45 minute.
De nerecunoscut nici in aceasta editie, oaspetii aveau sa o comita si mai grav in aceasta partida. Cu 15 minute inaintea finalului de partida, Rodrigues, fotbalist cu calitati ofensive, avea sa puncteze cu un sut din marginea careului, unul trimis direct sub bara transversala, fara speranta pentru Bayindir.
Trupa vizitatoare a redus si ea din diferenta in minutul 90+6, prin fundasul central Aziz, autor al unui gol cu latul din centrul careului. Cu toate acestea, avea sa fie prea mult prea putin pentru a obtine un rezultat pozitiv, o mare palma primita pe un teren pe care nu-si permiteau sa faca pasi gresiti.
Acest duel purtat de atatea decenii pe meleagurile Turciei poate fi urmarit in Super Lig si in campania actuala. Datele de disputate stabilite, in acest moment, sunt 17 ianuarie 2021 (Fenerbahce-Ankaragucu), respectiv 9 mai 2021 (Ankaragucu-Fenerbahce).