Chelsea – Norwich – Rivalitatea dintre Chelsea Londra si Norwich City dateaza din a doua jumatate a secolului trecut (anii ’60), o perioada in care Canarii, asa cum este denumita formatia din estul tarii, faceau pasul inca o data spre cel de-al doilea esalon al fotbalului britanic, dar pe care il abordau de aceasta data cu mai multa incredere.
Infiintate chiar in primul deceniu al secolului XX, Norwich (1902) si Chelsea (1905), aceste doua formatii nu au ramas cu amintiri prea placute in urma performantelor inregistrate in primii ani de existenta.
Pana sa cucereasca primul titlu, in 1955, Chelsea a parcurs 5 decenii in care prezentele in prima liga s-au inregistrat, deseori, in partea a doua a clasamentului. De asemenea, clubul londonez a parcurs si cateva sezoane in divizia secunda, ce-i drept putine la numar, dar suficient cat sa demonstreze fluctuatiile de forma ale acesteia.
Daca despre Albastri impresia generala a fost una de echipa de valoare medie a primei ligi, Norwich a jucat pana in anul 1935 numai in esalonul al treilea al fotbalului britanic. Aveau sa promoveze in acel an in liga secunda, dar doar patru ani a durat aventura in liga secunda, caci din anul 1939 si pana in anul 1960, clubul din regiunea Norfolk si-a disputat partidele tot in divizia unde se facusera cunoscuti.
Ei bine, titlul din ’55 sub comanda lui Ted Drake nu avea sa schimbe, pentru mult timp, felul in care erau priviti londonezii, caci in viitoarele editii de prima divizie echipa nu a facut pasul pe care-l asteptau suporterii si au venit din nou rezultate sub asteptari. Dupa 9 ani petrecuti pe banca lui Chelsea, Ted Drake parasea echipa in anul 1961, iar in anul urmator, sub comanda lui Tommy Docherty, formatia retrograda in esalonul secund.
In ciuda acestei retrogradari, scotianul nu a fost indepartat de la club deoarece clubul avea nevoie urgenta de o reconstructie, astfel ca incepand cu sezonul 1962-1963 Chelsea trebuia sa revina cat mai curand, cu o noua trupa, spre prima divizie. In aceasta divizie, echipa din capitala avea sa intalneasca, tur-retur, o formatie cu care nu mai disputasera vreo partida in intreaga istorie, Norwich City.
Chiar daca plecau cu o experienta mult mai mica decat cea a lui Chelsea, prezenti in liga secunda din editia 1960-1961, Canarii aveau sa aibe parte de unul dintre cele mai bune sezoane din istorie in acea editie, la finalul careia castigau primul titlu din visterie, League Cup. In ceea ce priveste partidele directe, caci acestea ne intereseaza, Chelsea a reusit sa castige partida tur, de pe Stamford Bridge (stadionul lui Chelsea) cu scorul de 2-0, la data de 17 noiembrie 1962. Totusi, acea infrangere avea sa fie razbunata la retur de catre formatia pregatita de Ron Ashman, Norwich castigand partida de pe Carrow Road (stadionul lui Norwich) cu o diferenta categorica, 4-1.
Dupa acel sezon in care cele doua formatii si-au impartit, in mod egal, victoriile, urmatoarea confruntare directa avea sa fie programata la data de 17 februarie 1968. Da, o pauza de 5 ani in aceasta batalie, caci la finele editiei 1962/1963, Chelsea facea pasul inapoi spre primul esalon, gratie unei clasari pe locul secund in campionat. Impartite in ligi diferite, prima liga, respectiv a doua, aceste doua formatii aveau sansa sa se intalneasca doar in cupele interne din Regat, dar si asa sortii trebuiau sa fie de partea acestora. Norocul le-a suras, iar in turul 4 din FA Cup aveam parte de o noua confruntare Chelsea – Norwich. Partida s-a disputat la Londra, iar avantajul terenului propriu si al suporterilor a cantarit decisiv in victoria gazdelor cu scorul de 1-0.
Aceasta confruntare de la sfarsitul anilor ’60 nu avea sa fie singura pentru mult timp de atunci incolo deoarece in anul 1972 cele doua formatii s-au intalnit in sferturile Cupei Ligii. Era o sansa foarte mare de a invinge pe teren propriu pentru Norwich si de a obtine, totodata, revansa pentru ultima partida, insa si de aceasta data echipa care avansa in competitie era echipa din capitala, dupa o victorie la limita, 1-0.
Nu au trebuit sa isi panseze prea mult ranile deoarece tot in acel an Norwich reusea, in premiera, promovarea in prima divizie de fotbal a tarii. O onoare pentru orice fan al echipei lui Dave Sexton la acea vreme, insa bucuria trebuia stopata foarte rapid pentru ca cel mai valoros campionat al tarii te obliga sa fii in fiecare saptamana la capacitate maxima.
Au rezistat ritmului doar in primul sezon, caci editia 1973-1974 avea sa fie fatala pentru Galben-Verzi. In tot acest timp au disputat 4 meciuri in compania celor de la Chelsea Londra, care veneau dupa cateva rezultate bune la inceputul anilor ’70, dar si de aceasta data au fost meciuri echilibrate. Prima confruntare istorica din Premier League, Chelsea-Norwich s-a incheiat cu victoria londonezilor, scor 3-1 (Hutchinson – o dubla), insa la retur, pe Carrow Road, se plateau niste polite : Norwich vs Chelsea Londra 1-0.
Per total, ultimele decenii ale secolului trecut nu au oferit o continuitate asa mare acestui duel, cel mai lung interval al meciurilor directe fiind inregistrat intre anii 1989 si 1995, o perioada stabila pentru Norwich in prima divizie. Daca cei de la Norwich au trecut prin multe perioade de tranzitie intre primul esalon si al doilea in acel sfarsit de secol si Chelsea le-a facut o vizita in Championship (liga secunda) in editia 1981/1982.
Daca pana la sfarsitul acelui secol, diferenta era vizibila intre cele doua cluburi, din punct de vedere valoric si al palmaresului, ultimele doua decenii au conturat un ecart si mai mare intre acestea. Daca la Canari situatia clubului nu s-a schimbat foarte mult, fiind un club fara aspiratii in prima liga, dar una dintre cele mai bune ale esalonului secund, Albastrii au atins un nou nivel. Sub conducerea lui Roman Abramovich, Chelsea a devenit in aceasta perioada una dintre cele mai valoroase echipe ale lumii castigand, de asemenea, fiecare trofeu pe care un club prestigios ar trebui sa le aiba in vitrina.
Deceniul proaspat inceheiat a programat cateva dueluri spectaculoase intre Chelsea Londra si Norwich City si in concluzie am decis sa alcatuim un Top 3 al meciurilor directe cu scopul de a rememora impreuna frumusetea acestei confruntari.
Duelul din runda cu numarul 7 din editia de Premier League 2012/2013 punea fata in fata doua echipe care traversau forme diferite de joc. Pe Stamford Bridge aveam o favorita clara, Chelsea, ocupanta primului loc din campionat, in timp ce oaspetii erau inaintea acestui duel pe un loc retrogradabil, locul al 18-lea.
Desi formatia gazda a atacat din primul minut poarta Canarilor, primul gol era inscris de echipa vizitatoare. Cel care soca audienta de pe arena londoneza era golgheterul echipei din ultimele sezoane, Grant Holt, cel care marca cu o executie in forta, din interiorul careului, in minutul 11.
Bucuria oaspetilor nu avea sa dureze decat 3 minute, dupa ce Fernando Torres relua cu capul in poarta lui Ruddy o centrare venita din flancul drept. Aceasta reusita dadea semnalul revenirii, iar din acel moment tot echilibrul avea sa fie rupt.
Imprudente in ambele careuri in minutele urmatoare de joc, iar cel care avea sa beneficieze de pe urma unei dintre ele era mijlocasul Frank Lampard. Optarul lui Chelsea a lovit in plin o minge de la marginea careului, scorul din minutul 22 fiind, pentru prima oara, in avantajul echipei favorite.
Dupa primirea golului, echipa antrenata de Chris Hughton a incercat sa joace mai ofensiv, insa contraatacul era o arma cu care Albastrii se facusera remarcati in Europa in ultimele sezoane. Faza golului de 3-1 a fost alcatuita, probabil, din cei mai buni oameni de creatie ai lui Chelsea, Mata si Hazard, finalizarea belgianului lasandu-l inca o data neputincios pe goalkeeperul celor din Norwich. Acesta a fost, de altfel, si situatia la cabine si doar o minune ii mai putea salva pe oaspeti in acest duel.
Sub comanda lui Di Matteo, Chelsea incepuse sa joace cand era cazul si pentru fani, iar aceasta partida a fost doar un exemplu. De multe ori, echipa londoneza ar fi incercat sa traga de avantajul creat pana la finalul meciului, insa nu si azi, fiind in continuare o echipa cu un apetit ofensiv ridicat.
Au incercat diverse actiuni de poarta in actul decisiv, multe cu scopul de a fi testate pentru partidele viitoare, iar una dintre acestea chiar avea sa dea rezultate in ultimul sfert de ora al partidei. Mai exact, in minutul 76, acelasi Mata era cel care oferea o pasa asemenea jucatorilor geniali, insa executia lui Ivanovic a uimit si mai mult. Dupa multe sezoane, sarbul a invatat ceva din tehnica lui Lampard, izbutind un gol in stilul caracteristic al englezului la reusita de 4-1. Norwich nu a avut forta necesara de a oferi o replica pe masura in acest duel, concluzionand, o victorie meritata pentru gazde.
Daca am pus atat de mult accent pe meciurile de Premier League dintre cele doua formatii, este cazul sa ne indreptam atentia si catre un duel dintr-o cupa nationala, FA, unul ce avea sa fie foarte tensionat.
La data acestei partide, 17 ianuarie 2018, situatia celor doua formatii din punct de vedere al ligii in care activau era din nou diferita, cu Chelsea in Premier League, iar Norwich in Championship. Cu toate ca erau favoriti detasati pe Stamford Bridge inaintea acestui duel din runda a 3-a, trupa trimisa de Antonio Conte se apropia foarte mult de echipa standard. De cealalta parte, fara a avea ce pierde in acest duel, jucatorii lui Farke veneau la Londra sa le cauzeze cat mai multe probleme adversarilor si, de ce nu, sa ii si elimine, daca e cu putinta.
Cu o audienta mai scazuta decat in partidele din campionat, Chelsea incerca sa le prezinte fanilor care au decis sa ii urmareasca in acea seara un fotbal de calitate, astfel ca startul de partida s-a jucat numai la poarta lui Gunn. Extrem de multe ocazii pentru Albastri, cea mai importanta apartindandu-i lui Drinkwater, un sut in transversala din afara careului, insa fara succes pentru londonezi. De partea cealalta, Norwich nu s-a aratat de multe ori in atac, dar si cand au avut ocazia erau cat pe ce sa deschida scorul. Cea mai mare ocazie a acestora din prima repriza i-a apartinut varfului Oliveira, insa incercarea sa a fost stopata de bara transversala. Un meci atractiv per-total, insa scorul la pauza era unul nul, 0-0.
O partida cu un nivel atat de bun nu se putea incheia in asa fel, iar din minutul 55 tabela era deblocata. O pasa din flancul stang a lui Willian a fost interceptata foarte bine de catre varful belgian al gazdelor, Batshuay, si cu un sut din prima pe deasupra goalkeeperului lui Norwich o aducea pe Chelsea in avantaj.
Desi toti se asteptau ca acest duel sa fie decis deja, Norwich nu ceda, insa de aceasta data Ampadu era cel care bloca mingea de pe linia portii, in minutul 70. In ciuda unui joc peste asteptari, Norwich putea foarte usor sa piarda acest duel, insa golului fundasului Lewis din minutul 90+4 le demonstra oaspetilor ca soarta nu avea sa fie una dura cu acestia.
Au urmat 30 minute de reprize suplimentare, unele in care gazdele au presat in permanenta, Willian fiind cel care a creat cel mai mult haos la poarta oaspetilor, dar mingea refuza sa intre in poarta. S-a lasat si cu nervi in ultimele minute, dovada fiind eliminarile spaniolilor Pedro si Morata, dar si asa sansele erau impartite in proportii egale la loviturile de deparjare.
Cu toate ca antrenorul italian avea doar 8 solutii, exceptandu-l pe Caballero, pentru prima serie, toti jucatorii au punctat cu precizie, in timp ce ratarea lui Oliveira a insemnat eliminarea din competitie a celor de la Norwich.
Primul loc in topul nostru il ocupa partida din turul editiei 2019/2020 din cadrul Premier League. Confruntarea de pe Carrow Road s-a disputat in runda cu numarul 3 si era prima intre aceste formatii pe aceasta arena dupa mai bine de 3 ani.
Nu a fost loc de tatonari in acest duel si la prima faza importanta de gol asistam la deschiderea scorului. Omul pe care Frank Lampard se baza in fata portii adverse in acest start de sezon, Tammy Abraham, nu ii insela asteptarile si cu un sut din apropierea punctului o aducea pe Chelsea in avantaj inca din minutul 3.
Trupa lui Farke nu aveau de gand sa cedeze in faza londonezilor si la prima sansa de gol aveau si ei procentaj de reusita de 100%. Golgheterul echipei lui Norwich in liga secunda, finlandezul Pukki, era pasator la acea faza pentru mijlocasul ofensiv, Cantwell.
Albastrii erau constienti ca nu pot pierde puncte in fata unei promovate, desi sufereau transformari importante in echipa, si din minutul 17 treceau inca o data in fata pe tabela de joc. Tot un jucator in care managerul lui Chelsea a avut incredere de la numirea pe banca tehnica, Mason Mount, puncta din pozitie de 1 la 1 cu portarul Krul.
Prima treime a acestei partide mai aducea inca o reusita, de aceasta data marcator era Teemu Pukki. Chiar daca nu a beneficiat de o pozitie ideala de a marca, acesta tot a gasit bresa necesara pentru a-l invinge pe Kepa. Scorul pauzei a fost egal, 2-2, o repriza in urma caruia cu greu puteai oferi un pronostic pentru actul secund.
Repriza a doua a debutat in acelasi stil ofensiv, dar de aceasta data cu o echipa care domina autoritar intalnirea, Chelsea. Echipa vizitatoare si-a constuit foarte bine actiunile de atac, iar acest efort nu a fost in zadar. In minutul 68, echipa londoneza trecea pentru a 3-a oara in avantaj in acest duel, responsabilul cu golul fiind tot Tammy Abraham.
Ultima parte a duelului a produs, in continuare, un fotbal calitativ si placut ochiului, insa fara vreun gol inregistrat pe tabela, lucru ce le-a asigurat londonezilor toate cele 3 puncte puse in joc.
Au fost 50 partide pana in acest moment intre Chelsea si Norwich, cu un mic avantaj pentru londonezi (21-14 victorii H2H), statistica ce demonstreaza ca, in ciuda diferentei de valoare si de palmares clar superioare echipei din capitala, confruntarea intre cele doua echipe este una mult mai competitiva decat pare la prima vedere.