Braga – Tondela – Doua dintre revelatiile fotbalului portughez in ultimul deceniu au fost formatiile despre care vom vorbi in cadrul acestui articol, mai exact Sporting Clube de Braga si Clube Desportivo de Tondela.
Fondate in prima parte a secolului trecut (Braga – 1921; Tondela – 1933), cele doua cluburi portugheze nu s-au bucurat de succes timp de foarte multe decenii. Daca echipa din Braga cucerea primul trofeu din istorie (Cupa Portugaliei – 1966), singurul din secolul anterior, rivalii din acest articol au inregistrat rezultate mult mai modeste. Timp de multe decenii formatia din Tondela a evoluat doar la nivel amator, prima prezenta intr-un esalon semi-profesionist (liga a treia) fiind inregistrata in anul 2009.
Anul 2009 a fost, probabil, cel mai important din istoria celor doua grupari. Daca pentru ”galben-verzi”, asa cum am precizat si anterior, a insemnat trecerea la un nivel mult mai competitiv, oponentii din nordul tarii, cu Domingos Paciencia la carma, incropeau un lot mai puternic ca niciodata. Loc secund in Liga NOS (denumirea primei ligi de fotbal a tarii), la 5 puncte in spatele campioanei Benfica, cea mai mare performanta in aceasta competitie din istorie.
Nici o formatie nu s-a oprit din a-si depasi limitele in anii ce au urmat. ”Arhiepiscopii”, asa cum sunt porecliti cei de la Braga, au facut performanta si in afara granitelor (finala Europa League in 2011), coroborata cu castigarea Cupei Ligii Portugaliei (2013), in timp ce Tondela a obtinut promovarea in liga secunda (2012).
Echipa din Braga a continuat sa le ameninte suprematia celor trei formatii populare ale tarii (Porto, Benfica, Sporting) in campionat, o competitie in care debuta, in premiera, in anul 2015 si cei de la Tondela. Fara un buget ce le-ar putea asigura lupta la o calificare intr-o cupa europeana, formatia din centrul tarii s-a inclinat in fata multor formatii, printre care si Braga. Doua victorii la zero pentru Sporting (3-0 si 1-0), succese ce i-au jucat sa prinda grupele Europa League pentru editia urmatoare.
Primul sezon a fost unul trait intens de catre fanii echipei ce isi disputa partidele de pe teren propriu pe stadionul Joao Cardoso. Salvarea de la retrogradare a venit in-extremis, doar un punct pentru prima echipa de sub linie, Uniao da Madeira, insa emotiile nu se opreau aici. Fara nume mari in lot, cei de la Tondela au avut ca obiectiv evitarea esalonului secund si in editia ce a urmat (2016/2017).
Am realizat o selecție cu cele mai bune case de pariuri pentru tine, apasă aici pentru a accesa pagina!
Misiunea parea aproape imposibila inaintea ultimei etape (runda 34), asta deoarece se aflau la trei lungimi distanta de prima echipa aflata deasupra liniei. Arouca, vecina din clasament, avea sa piarda in deplasarea de la Estoril, scor 4-2, insa Tondela era obligata sa-si castige partida de pe teren propriu. Sansele nu erau prea mari deoarece jucau in compania celor de la Braga, o formatie ce-i invinsesera in precedentele trei partide, dar miracolul a fost infaptuit. Victorie cu 2-0 (goluri Heliardo si Kaka), una ce i-a mai ajutat pentru cel putin un sezon sa respire aerul din cea mai valoroasa divizie a tarii.
Aceasta confruntare este conuscuta, in special, pentru meciurile din Liga NOS (11 la numar pana in prezent), insa au avut ocazia in acest interval scurt de timp sa se intalneasca si intr-un alt format. Vorbim despre Cupa Ligii Portugaliei, o competitie fondata in anul 2007, singura pe care gigantul FC Porto nu a castigat-o pana in prezent.
Revenind la rivalitatea dintre cele doua cluburi, ei bine, acestea s-au duelat intr-o faza incipienta a turneului (faza grupelor), in editia 2018/2019. Meciul a fost programat pe stadionul Municipal din Braga, un avantaj pentru trupa pregatita la acea vreme de Abel Ferreira. Cu toate astea, cu Horta, Viana sau Eduardo in teren, Braga se vedea condusa la pauza, scor 1-0 (gol inscris in minutul 8 de extrema Antonio Xavier).
Ar fi fost una dintre cele mai importante victorii ale anului pentru echipa din Tondela, insa in partea secunda a iesit in evidenta diferenta de valoare, una net in favoarea gazdelor. Sousa, din penalty (min.57) si nou-intratul Martins (min.78) au adus o victorie asteptata de catre cei aproximativ 8.000 de fani prezenti pe stadion.
In urma cu foarte putin timp a debutat al 87-lea sezon (editia 2020/2021) din cea mai importanta liga de fotbal a Portugaliei. Din fericire pentru cei care urmaresc cu placere aceasta rivalitate, partida din tur a fost deja jucata. Meciul cu pricina s-a disputat in urma cu o luna, in runda cu numarul 3, pe arena galben-verzilor.
In luna iulie a anului curent, cele doua formatii se intalneau tot pe aceasta arena, mai exact in runda cu numarul 33 a campaniei 2019/2020, iar rezultatul avea sa fie unul complet neasteptat daca am fi sa ne raportam la loturile celor doua grupari. Cu nevoie disperata de un rezultat pozitiv, in lupta pentru evitarea retrogradarii, echipa locala a reusit sa se impuna la capatul celor 90 minute cu un avantaj minim: 1-0. Acest rezultat ii putea periclita pozitia din clasament echipei din Braga (cea care a obtinut in cele din urma ultima pozitie a podiumului), motiv pentru care acest aspect a fost luat in calcul in partida din noul sezon.
Din pacate pentru elevii pregatiti in startul acestui campionat de Pako Ayestaran, egalitatea a persistat pe tabela doar 9 minute de joc. O lovitura de la coltul terenul l-a gasit liber demarcat in careu pe fundasul Bruno Viana, acesta indeplinind o simpla formalitate.
Echipa ce reprezinta Portugalia in acest an in grupele Europa League, Braga, a continuat sa practice un fotbal de calitate, urmarile venind peste alte cateva minute. De aceasta data la finalizare se afla atacantul Galeno, brazilianul punctand pentru 2-0 cu un sut din marginea careului la coltul lung (min.27).
Emotiile se risipeau cu totul peste alte trei minute, atunci cand Horta isi trecea si el numele pe lista marcatorilor. Din nou o reusita dintr-o zona nepermisa, semn ca apararea gazdelor nu era la parametrii optimi in aceasta etapa.
Prima ocazie importanta a gazdelor a venit in minutul 40, dar ultima reusita a reprizei avea sa fie semnata tot de elevii lui Carlos Carvalhal. Responsabilul cu reusita cu numarul 4 a fost atacantul Galeno, cel care a finalizat cu o lovitura de cap in urma unui corner de pe partea dreapta. Scor la pauza 4-0 pentru oaspeti, un rezultat care spunea multe despre obiectivele celor doua din aceasta campanie.
Doar cu motivatia de a reusi golul de onoare din acest duel, gazdele aveau sa fie mai incisive in actul secund, dar la finalizare au avut din nou de suferit. Cea mai mare ocazie a acestora a fost semnata in minutul 68, insa dintr-o pozitie favorabila spaniolul Grau a sutat fara forta pe centrul portii.
Un meci mult mai bogat ocazii in repriza a doua, o replica mult mai buna a gazdelor, dar soarta celor trei puncte a fost una justa. Succes pentru Braga, o echipa care si in aceasta editie se va bate pentru un loc din varful clasamentului, spre deosebire de oponentii din acest articol.
Pana cand partida din retur se va disputa, mai exact 21 februarie 2021 (Braga vs Tondela, runda a XX-a), va atasam, in final, raportul meciurilor directe. S-au intalnit pana in acest moment de 12 ori (meciuri oficiale), iar cifrele sunt urmatoarele: