Braga – Sporting – Batalia pentru locul al treilea in prima divizie de fotbal portugheza, aceasta poate fi definitia rivalitatii dintre Braga si Sporting din deceniul incheiat cu foarte putin timp in urma. Poate ca echipa din capitala nu ar merita o astfel de imagine, tinand cont ca a fost dintotdeauna rivala de moare a celor de la Benfica si Porto, insa forma din acest interval de timp lasa putin de dorit. Cu toate acestea, sa privim si partea plina a paharului, echipa cu care se compara ”leii” din Lisabona este o finalista de Europa League (2011) si, totodata, castigatoare a unor competitii foarte importante, precum si Cupa Ligii Portugaliei, un trofeu venit chiar in anul curent. Este o confruntare speciala din Liga NOS, una care merita povestita mai pe larg.
Fondate in prima parte a secolului trecut (Sporting – 1906; Braga – 1921), cele doua formatii portugheze si-au dat prima oara intalnire in editia 1947/1948. Unde altundeva daca nu in cea mai valoroasa divizie a tarii? Cu toate ca in prezent ”Arhiepiscopii”, porecla celor de la Braga, traverseaza o perioada de vis, alta era situatia cu peste jumatate de secol in urma. Debutanti pe prima scena abia in al 14-lea sezon, ”alb-rosii” aveau un obiectiv total diferit: evitarea retrogradarii.
De partea cealalta, Sporting pleca inaintea acelei editii din postura de campioana en-titre. Cu Fernando Peyroteo in forma de zile mari, 43 de goluri in editia anterioara (record doborat doar de Hector Yazald in editia 1973/1974 – 46 goluri), ”leii” nu ar fi trebuit sa stea la discutie cu echipele din partea a doua a clasamentului. Acestia au obtinut punctajul maxim cu Braga, de pilda, o echipa clasata pe penultima pozitie a clasamentului, insa mult mai greu decat ar fi anticipat unii, 3-2 (acasa) si 3-1 (deplasare).
Asa cum stim cu totii, fotbalul portughez este dominat de aproape un secol de catre trei formatii, denumite Big 3, Porto, Benfica si Sporting. Unul dintre multiplele exemple ale superioritatii acestora se inregistra in editia 1965/1966, poate cea mai importanta din istoria clubului Braga din secolul anterior. In editia respectiva, echipa ce isi disputa partidele pe stadionul municipal din Braga avea sa castige singurul trofeu din veacul respectiv. Vorbim despre Cupa Portugaliei, o competitie pe care au castigat-o dupa o victorie la limita, scor 1-0 (gol Perrichon), contra celor de la Setubal.
Se presupune ca a fost o campanie in care Braga a avut un lot valoros din moment ce au ridicat deasupra capului un trofeu atat de prestigios, insa echipele titrate ale tarii nu au avut mila de aceasta campionat. 5-0 pentru Sporting in turul de campionat, pe vechiul Jose Alvalade, un rezultat care spune multe de la sine.
Prima partida oficiala cu un trofeu pe masa intre Braga si Sporting s-a jucat in anul 1981. La acea vreme, echipa din nord-vestul tarii bifa primii pasi catre marea performanta (de doua ori pe locul 4 in 1978 si 1979), insa partida disputata la Oeiras avea sa le demonstreze ca mai aveau mult pana departe. Cu un lot fantastic, din care faceau parte Jordao, Manuel Ferandes sau Jorge Cadete, nume grele din istoria ”leilor”, echipa din capitala avea sa domine de la un cap la altul ultimul act al competitiei. Victorie categorica pentru Sporting, scor 4-0, clubul care reusea sa-si treaca in cont si titlul de campioana a tarii in acea editie.
Intr-o infruntare ce se desfasoara aproape in fiecare sezon este normal ca, la un moment dat, sa apara si niste rezultate iesite din comun. Nu este niciun dubiu, echipa din Lisabona are cele mai multe victorii in acest duel, dar cine detine si recordul de cel mai categoric succes? Ei bine, tot in ultima parte a secolului trecut aflam raspunsul, 18 noiembrie 1984 fiind data exacta a evenimentului. Tot in capitala s-a inregistrat acest record si castig de cauza au avut tot gazdele. 8-1 pentru Sporting a fost scorul la capatul celor 90 minute, un succes care nu i-a ajutat, totusi, suficifient pentru a lua titlul de campioana (locul secund, in spatele celor de la Porto).
Practic, rivalitatea dintre cele doua formatii a atins cote noi incepand cu deceniul anterior. Prezenta pe locul secund al celor de la Braga (2010) si finala din Europa League (2011) au transformat-o pe Braga intr-o pretendenta mult mai serioasa pentru echipele cu notorietate. Meciurile directe Braga vs Sporting au fost mai echilibrate ca niciodata, tocmai din acest motiv am pregatit un top al acestora. A fost perioada cea mai glorioasa a duelului, iar prestatiile celor doua grupari speram sa fie repetate si in anii ce vor urma.
Deschidem lista cu un duel desfasurat in campania 2012/2013. Pentru fanii ”leilor”, editia respectiva a fost una de cosmar, intrucat favoritii lor s-au clasat pe locul al saptelea (cea mai proasta clasare din istoria clubului). Cu toate acestea, ”alb-verzii” au fost la capacitate maxima pe Estádio Municipal de Braga, contra unei formatii cea avea sa castige in acel an Cupa Ligii Portugaliei in premiera. Meciul la care facem referinta s-a jucat in runda cu numarul 24, iar gazdele erau obligate sa se impuna pentru a urca pe podium.
Cotati cu sansa a doua in acest duel, un lucru extrem de neobisnuit, elevii pregatiti de Jesualdo Ferreira au trecut peste pragul psihologic sub care se aflau de luni bune, deschizand scorul in minutul 8 prin atacantul Ricky van Wolfswinkel. Golgheterul celor de la Sporting din acea perioada reusea sa se debaraseze de adversarul direct, iar din cativa metri finaliza cu o lovitura de cap direct in plasa centrarea trimisa de pe flancul drept de la Cedric Soares.
Din pacate pentru oaspeti, avantajul nu avea sa persiste foarte mult pe tabela. Finalista europeana cu nici doi ani in urma, Braga a raspuns rapid printr-o actiune ce l-a avut in rol principal pe nigerianul Echiéjilé. Fara a fi bagat in seama foarte mult de defensiva adversa, fundasul a incropit o actiune de atac de la mijlocul terenului, a facut o combinatie cu decarul Barbosa, una urmata de un sut violent de la aproximativ 20 metri ce l-a lasat neputincios pe goalkeeperul Rui Patricio (min.24).
Spectacolul nu se oprea aici, iar peste patru minute tabela de scor suferea din nou modificari. Tot atacantul olandez al oaspetilor bifa o noua reusita, gratie unui sut naprasnic, din unghi, ce s-a dus sub bara transversala a portii aparate de Quim.
Poate ca in mod normal, echipa oaspete ar fi trebuit sa conduca ostilitatile pana la finalul partidei, insa in fata lor era o echipa care demonstra ca se poate face performanta si fara investitii masive. 2-2 cu zece minute inaintea fluierului de final al primei reprize, gol marcat de atacantul Carlao datorita unei detente foarte bine pusa in valoare.
Egalitate, asadar, la capatul primelor 45 minute, un meci pe care microbistii il savurau pe cat de mult posibil.
Foarte acida pe faza de atac, Sporting avea sa fie la fel de efervescenta si pe faza defensiva, insa atitudinea nu avea doar urmari pozitive. Obligat de conjunctura, centralul de Sousa l-a eliminat pe fundasul Joaozinho cu 20 minute inaintea finalului de partida.
Decizia centralului ar fi trebuit sa cantareasca foarte mult in economia partidei, dar cei care aveau sa dea lovitura erau, paradoxal, jucatorii din capitala. Chiar in minutul al doilea suplimentar, acelasi van Wolfswinkel, gratie unei reusite cu capul, avea sa le aduca oaspetilor un succes de orgoliu in seara respectiva.
Cupa Portugaliei, un trofeu mult ravnit in fiecare an de fiecare formatie prezenta la start, dar in editia 2014/2015 doar doua candidate mai ramasesera in carti pentru acesta: Sporting Lisabona si Sporting Braga. Scena era pregatita la Oeiras, acolo unde cele doua combatante aveau sa se infrunte in fata unui public numeros (peste 35.000 de spectatori la ora finalei). Ambele se luptasera in campionat pentru ultima pozitie de pe podium, una adjudecata de Sporting in cele din urma, insa miza aceasta era mult mai importanta.
Ultimul act a debutat furtunos am putea spune. Cedric Soares, din tabara celor de la Sporting, vedea cartonasul rosu dupa doar un sfert de ora de joc, in urma unui fault in careu din postura de ultim aparator. Penalty-ul a fost batut de Eder, cel care avea sa fie eroul Portugaliei in finala CE de anul viitor contra Frantei, o executie sigura, in coltul drept, neanticipata de Patricio.
Mai mult de atat, o noua eroare comisa de un jucator al echipei din Lisabona, Joao Mario de aceasta data, avea sa fie din nou taxata. Contraatac de 2 vs 1 al celor de la Braga, unul finalizat chiar de jucatorul ce a recuperat balonul, Rafa Silva. Sut cu calm pe langa goalkeeperul nationalei Portugaliei, astfel ca in minutul 25 soarta trofeului era in mare parte jucata.
Nu s-a mai inregistrat nici o reusita pana la finalul primei reprize, motiv pentru care Braga era cu o mana si jumatate pe trofeu.
Startul reprizei secunde nu a adus ceva nou in jocul echipei Sporting, omul in minus fiind un mare impediment in acest sens. Minutele au trecut rand pe rand, iar Braga era foarte aproape de a cuceri prima cupa nationala dupa o pauza de aproximativ jumatate de secol.
Nimic nu mai parea sa-i opreasca pe elevii pregatiti de Sergio Conceicao (actualul antrenor al celor de la Porto), insa ce a urmat e greu de descris in cuvinte. In minutul 83, doar cu sapte minute inaintea expirarii timpului regulamentar, ”leii” aveau sa reduca din diferenta prin Slimani, dar dupa o grava eroare a portarului Kritsyuk.
Iesirea hazardata a portarului rus le-a dat un semnal de revenire celor de la Sporting, moralul fiind din nou la parametrii optimi. In acest sens, chiar si cu un om in minus, in al doilea minut suplimentar, echipa din Lisabona reusea sa restabileasca egalitatea prin Freddy Montero, o alta reusita cu sansa.
S-a ajuns in cele din urma la loviturile de departajare, acolo unde omul avut in plus de Braga timp de 100 de minute (Mauro, eliminat in min.115) nu mai conta. Gandul ca au ajuns in situatia respectiva, dupa ce au avut tot avantajul posibil, a cantarit decisiv pentru moralul celor de la Braga, acestia ratand trei dintre cele patru lovituri de departajare (3-1 pentru Sporting).
Pe arena celor de la Braga foarte putine au castigat puncte in ultimul deceniu, insa nu a fost cazul si celor de la Sporting. Desi nu le-au mai oferit fanilor un titlu in Liga NOS, baietii din capitala au reusit, in ciuda aparentelor, sa evolueze foarte bine pe terenul celor de la Braga (o echipa cu cinci trofee in ultimul deceniu). Timp de 5 ani (2013-2017), echipa din nord-vestul tarii nu s-a mai impus pe arena proprie in campionat contra celor de la Sporting, ultima partida din acest interval de timp fiind si cea mai speciala pentru fanii oaspetilor.
Intr-o editie dominata de la cap la coada de catre Porto si Benfica, cele doua formatii aveau ca obiectiv, si in acest sezon, sa obtina o victorie de blazon in fata sustinatorilor. Estadion Municipal de Braga a fost gazda unui meci ce se anunta foarte palpitant, in ciuda faptului ca miza nu mai era aceeasi.
Cu un lot mult mai bine cotat, Sporting a inceput partida in forta, iar in minutul 3 era semnata prima ocazie majora a meciului. Sutul din unghi al portughezului Gelson Martins avea sa fie scos chiar de sub bara transversala de catre goalkeeperul Marafona.
Balul continua intr-o maniera asemanatoare si, dupa alte zece minute, Braga avea la randul ei o ocazie la fel de mare. Din fericire pentru cei aproximativ 15.000 de fani adunati la meci, favortii lor aveau sa o si fructifice. Sutul lui Ricardo Horta din centrul careului s-a dus la o distanta foarte mica, dar suficienta, de bratul drept al goalkeeperului Patricio. 1-0 pentru Braga, situatie care il frustra in mod evident pe Jorge Jesus, unul dintre cei mai importanti antenori portughezi ai deceniului anterior.
Repriza a fost una de trista amintire pentru oaspeti, caci pe langa primirea golului, au ratat si un penalty (min.31) prin mijlcoasul Adrien Silva, cel care trimitea pe langa poarta.
O noua imprundeta a apararii gazdelor avea sa le faca, in cele din urma, misiunea vizitatorilor una mai facila. Vorbim despre o lovitura de la 11 metri (min.50), una pe care de aceasta data a executat-o atacantul Bas Dost. Sut precis in coltul din stanga al goalkeeperului, iar situatia pe tabela devenea egala.
A fost o partida foarte buna, pe contre, dar finalul avea sa fie unul ce a incantat intreaga audienta. Tot golgheterul celor de la Sporting semna si reusita cu numarul 3 a acestui duel, o lovitura de cap pe langa Marafona (min.75), una ce-i aducea mai aproape pe oaspeti de catre cele trei puncte.
In prima faza a fost o bucurie de moment, caci dupa patru minute Braga egala pe tabela, prin atacantul Fonte. Nu fundasul campion european, ci atacantul, cel care impingea balonul, din cativa metri, in plasa portii lui Patricio.
Bucuria generala a venit in ultimele minute de joc. Mai intai Dost i-a adus pe oaspeti din nou in fata (min.84), iar apoi apararea a reusit sa mentine departe asediul gazdelor, pentru o victorie ce nu i-a picat bine antrenorului Abel Ferreira.
Ultimul meci al listei noastre s-a jucat chiar in ultimul an al deceniului trecut, 2019, in singura competitie pe care nu v-am prezentat-o in aceste rezumate. Duelul s-a produs in Cupa Ligii Portugaliei, mai exact in semifinale, un meci asteptat de multe fanatici, la fel ca intotdeauna.
Formatul in penultima etapa a competitiei presupune disputarea unei singure partide, astfel ca cele doua cluburi erau obligate sa nu faca multi pasi gresiti. Nu de alta, dar in finala era deja calificata FC Porto, o echipa cu care vrei sa joci doar la auzirea numelui, chiar daca risti, in mare masura, sa pierzi.
Nici n-a fost vorba de tatonare in startul partidei, primul gol fiind consemnat inca din minutul 3. Atacantul celor de la Braga, Dyego Sousa, si-a facut loc prin apararea oponentilor, reluand, ulterior, cu o lovitura de cap in plasa portii lui Ribeiro centrarea de pe flancul stang trimisa de mijlocasul Novais.
Era un inceput ca din pusca al gazdelor, si chiar erau sa aproape de golul secund daca Wilson Eduardo nu-si dadea cu stangul in dreptul din doar cativa metri (min.7).
Trupa din capitala a inceput sa conteze in atac incepand cu minutul 20, atunci cand sutul lui Raphinha, jucator plecat intre timp in Premier League, era scos de la radacina barei de Marafona.
Nu a fost sa fie la executia fotbalistului brazilian, dar la pauza tot se intra la egalitate la cabine. Cu opt minute inaintea finalului primei reprize, Sporting puncta pe tabela prin fundasul Coates, cel care relua spectaculos, cu capul, o lovitura de la coltul terenului.
Tot echipa gazda a controlat mai bine situatia si in repriza secunda, chiar daca lipsea vedeta Trincao (plecat in vara acestui an la Barcelona pe 30 milioane de euro), insa la capatul celor 90 de minute situatia a ramas incerta:1-1.
Nimic spectaculos in reprizele suplimentare (fara sut pe spatiul portii), astfel ca show-ul trebuia decis la loviturile de departajare. Loteria a fost o nebunie, nu mai putin de 14 lovituri executate, doar jumatate transformate, iar cei care sarbatoreau calificarea erau cei de la Sporting (scor 4-3 la lov. de departajare), echipa ce avea sa-si adjudece si trofeul.
Cu siguranta, batalia dintre cele doua formatii va fi una apriga si in noua campanie din Liga NOS, 2020/2021. Ambele vor sa se claseze in partea de sus a clasamentului, chiar prima pozitie daca e posibil, iar daca doriti sa le vedeti la treaba aveti ocazia, cel putin in acest moment, pe datele de 3 ianuarie 2021 (Sporting vs Braga, etapa a XII-a), respectiv 25 aprilie 2021 (Braga vs Sporting, etapa a XXIX-a).