Atletico Madrid – Valencia – Chiar daca nu reprezinta un derby in adevaratul sens al cuvantului, confruntarea dintre Atletico Madrid si Valencia a devenit una dintre cele mai urmarite ale fotbalului spaniol, asta si datorita calitatii indiscutabile a celor doua cluburi. Pe langa faptul ca produc un fotbal de nivel inalt, se enumera si printre formatiile care se afla in topul tarii din punct de vedere al trofeelor castigate, aspect cunoscut de toata lumea, insa haideti sa urmarim impreuna si cateva date importante ale acestei rivalitati de la inceputuri si pana in prezent.
Fondate la inceputul secolului trecut (Atletico Madrid – 1903 ; Valencia – 1919), cele doua formatii actualmente ancorate in La Liga si-au disputat pentru prima oara rivalitatea in sezonul 1930/1931, insa intr-un esalon mai inferior (liga segunda). In ciuda faptului ca cea mai cunoscuta divizie nationala era fondata in anul 1927, acestea nu aveau sa se afle in lumina reflectoarelor, desi Atleti fusese acceptata in editia inaugurala.
Doua echipe fara prestigiu, caci nu aveau nici un titlu national, Atletico Madrid si Valencia s-au duelat prima oara pe arena Estadio Metropolitano de Madrid (fosta arena a celor de la Atleti), iar rezultatul din runda a doua a fost unul destul de categoric, 3-0 pentru gazde. Poate ca acum vi s-ar parea pe alocuri normal un astfel de rezultat, insa in acel sezon avea sa fie una dintre cele mai usturatoare infrangeri primite de echipa care obtinea prima pozitie a clasamentului, Valencia. Chiar si cu acest insucces, baietii antrenati de ceho-slovacul Antonin Fivebr au reusit sa ajunga acolo unde-si doreau de cativa ani buni si chiar nu au ramas datori in retur, castigand pe Mestalla (arena si din prezent a Valenciei), dupa o partida nebuna, scor 4-3.
Aceasta confruntare este apreciata in randul suporterilor si datorita faptului ca s-a disputat mai dintotdeauna in cea mai buna liga a fotbalului spaniol. Desi s-au intalnit initial in liga secunda, dupa cum ati aflat deja, din anul 1934 si pana in prezent Atletico Madrid-Valencia este o confruntare pe care nu o puteti vedea decat acolo unde-i sade cel mai bine, adica in esalonul fruntas.
Daca una dintre formatii ramanea in divizia secunda la capatul acelui sezon de la inceputul anilor ’30, acest lucru nu putea ramane permanent caci gigantul Real Madrid nu putea sa aibe un oponent serios in decursul timpului daca acesta evolua constant in ligile inferioare. Intrucat despre Atletico Madrid vorbim, dupa cum ati remarcat cu totii, jucatorii pregatiti de englezul Fred Pentiland au ocupat un loc de promovare in editia 1933/1934 de liga secunda, unul ce le dadea dreptul, din nou, sa se infrunte cu echipe tari ale tarii, printre care si Valencia.
Fara o experienta in prima divizie in prealabil, Liliecii s-au descurcat destul de bine in startul aventurii lor, iar in momentul promovarii celor porecliti Los Colchoneros erau deja o formatie care crescusera destul de mult in joc. Aveau sa se intalneasca pentru prima oara in La Liga in etapa cu numarul 8, una programata la data de 20 ianuarie 1935. Cu toate ca am remarcat progresul formatiei din estul Peninsulei Iberice in tot acest interval, acestia se inclinau inca o data pe terenul lui Atleti, si din nou la scor foarte drastic, mai exact 5-2.
Asa cum de multe ori istoria se repeta, nu doar in fotbal, in returul acelei editii cei de la Valencia treceau peste impedimentul provocat in capitala tarii si reuseau pe teren propriu sa isi ia revansa in fata rivalilor, scor 2-0.
Intrucat Razboiul Civil din Spania a intrerupt desfasurarea acestui sport pe parcursul a 3 ani, tocmai in sezonul 1939-1940 formatiile fotbalului spaniol isi faceau din nou aparitia inapoi pe teren, printre care si, inclusiv, Valencia si Atletico Madrid. Cu toate ca nu reusisera sa conteze in lupta pentru titlul national in trecut, incepand cu anii ’40 aceste formatii incepeau sa capete notorietatea pe care o cunoastem in prezent.
Daca pana la izbuncirea acestui conflict intern al tarii titlurile se imparteau numai intre trei formatii (Barcelona, Real Madrid si Athletic Bilbao), situatia avea sa se schimbe in mod vizibil dupa finalizarea acestuia. Primii care au reusit sa sparga acest bloc autoritar al fotbalului spaniol au fost chiar cei de la Atletico in chiar primul sezon de la reluare. Gratie celei mai buni aparari din campionat, un aspect ce ne suna foarte cunoscut si in prezent, Athletic Aviacion (denumirea lui Atletico in acea perioada) reusea sa se claseze cu un punct mai sus decat cei de la Sevilla, in timp ce rivalii Lilieci se clasau pe pozitia a 8-a.
Fara a sarbatori prea mult primul trofeu intern, Alb-rosii au continuat sa livreze un fotbal de calitate iubitorilor acestei formatii din capitala, iar in editia urmatoare reusea sa isi apere prestigiosul trofeu, insa de aceasta data datorita, in mare parte, si celor 39 de goluri reusite de catre atacantul Prunde Sanchez, un record pe care nu l-au doborat nici pana in prezenti fotbalisti precum Kun Aguero, Diego Forlan, Antoine Griezmann sau Diego Costa.
Cele doua titluri consecutive reusite de catre cei de la Atletico Madrid au dat iluzia ca se pot impune si alte formatii in liga de top a tarii, nu doar cele clasice, iar una dintre cele care doreau acest lucru si chiar il reuseau in editia 1941/1942 erau chiar cei de la Valencia. Daca in tricoul Los Colchoners, Sanchez era un privit ca un marcator de top, la Valencia un alt nume era considerat mai mult decat un erou local. Pe numele sau Edmundo Suarez, poreclit de orice suporter al formatiei imbracate in alb-negru ca si Mundo, avea sa fie golgheterul acestei formatii timp de 7 sezoane (golgheter all time al Valenciei), printre care si acel sezon in care defilau si castigau titlul in premiera.
Intrucat am reamintit pasajul prin care Valencia si Atletico Madrid si-au croit pasii catre popularitate in fotbalul intern, sa vedem cum au decurs lucrurile si dupa aceasta perioada fericita din istoria acestor doua formatii. Ca sa va faceti o idee, in mare, mai mereu au fost confruntari de pe picior de egalitate intre cele doua formatii, drept dovada si raportul de victorii destul de apropiat in prezent (66-61 in favoarea lui Atletico).
Numiti de multi ca cea mai buna perioada din istorie clubului Valencia, anii ’40 aveau sa le aduca acestora per-total 3 campionate si alte 3 clasari pe podium, performante ce au facut ca nume importante ale fotbalului spaniol sa ii includa pe lista lor de posibile destinatii. La polul opus, Atleti nu a mai reusit sa castige trofee in decursul acelui deceniu, insa veneau din nou la inceputul anilor ’50 cu o noua generatie de campioni, formata din Adrian Escudero, Larbi Benbarek, Jose Biosca si lista poate continua. Cu cele doua titluri castigate, fotbalistii din capitala reuseau sa mareasca visteria clubului, iar tocmai la acest capitol s-a facut, cel putin pana in prezent, diferenta intre cele doua formatii la acest capitol.
In timp ce clubul madrilen a castigat constant trofee, caci au luat un titlu la un interval de cativa ani, cei de la Valencia au avut foarte mari fluctuatii de forma. Dupa ce la inceputul anilor ’70 incropisera o noua formatie care se anunta foarte promitatoarea, acestia obtineau doar un titlu (1971) si dupa urma o noua perioada in care intrau in umbra din punct de vedere al performantelor.
Daca tot am pus accent pe performante interne ale celor doua formatii, nu le puteam exclude si performantele europene ale acestora. Echipele spaniole, de regula, sunt foarte sustinute in competitiile din afara granitelor tocmai datorita acestui fotbal total, dar nu in ultimul rand al trofeelor castigate. Daca despre Real Madrid si Barcelona nu are rost sa le mai enumeram performantele europene, Atletico Madrid, Sevilla si Valencia si-au facut si ele un renume pe plan european, cu precadere in acest secol.
Ei bine, daca nici pe formatia din Andaluzia nu o luam in calcul in acest articol, desi ii cunoastem cu totii cele 5 trofee de Europa League din perioada mentionata anterior, Atletico Madrid si Valencia nu ne scapa din vederi. In timp ce formatia pregatita in acest moment de Diego Simeone se poate lauda cu 3 trofee Europa League, 3 trofee in Supercupe ale Europei si prezenta in doua finale de Champions League, cei de la Valencia au facut cinste fotbalului spaniol prin castigarea unei Cupe Uefa (actuale Europa League), unei Supercupe a Europei si prin prezenta in doua finale de Champions League. Toate aceste performante europene au venit la pachet si cu doua titluri de campioana in acesti ultimi 20 de ani pentru cele formatii, cate unul de fiecare (Valencia – 2004 ; Atletico – 2014), rezultate ce le intaresc si mai tare statutul.
Intrucat duelurile dintre Valencia si Atletico Madrid sunt printre cele mai urmarite de catre microbistii fotbalului din La Liga, in incheierea acestui articol ne-am gandit sa ne aducem aminte impreuna de felul in care s-au disputat duelurile chiar in editia recent incheiata, 2019/2020.
Pe Wanda Metropolitano, arena celor de la Atletico din anul 2017, aveam parte de capul de afis al rundei a 9-a din La Liga. Desi se clasau putin sub asteptari, Atletico (locul 5), Valencia (locul 9), cele doua formatii voiau rapid sa inainteze pe pozitiile fruntase si aceasta partida era o ocazie oportuna.
Favorita inaintea acestui duel, caci juca acasa si avea un lot cotat mult mai bine decat al rivalei, Atletico Madrid si-a respectat statutul si era cat pe ce sa deschisa scorul inca din primele minute, insa pe rand Koke si Joao Felix trimiteau de putin pe langa poarta fostului portar al Valenciei, olandezul Cillessen. Replica oaspetilor a venit din partea senzatiei Rusiei la CM din 2018, atacantul Cheryshev, insa incercarea sa de la mare distanta era scoasa in doi timp de catre Jan Oblak.
Desi nu aveam parte de o repriza foarte bogata in ocazii, tabela avea sa fie deblocata in cele din urma in minutul 36, atunci cand in urma unei consultari prin sistemul VAR, arbitrul Vega a decis sa acorde lovitura de la 11 metri. Revenit cu surle si trambite in capitala de la formatia britanica Chelsea Londra, varful Diego Costa voia sa demonstreze in continuare ca este un om vital al echipei, iar asumarea executarii penalty-ului avea sa fie de bun augur pentru el si ai sai colegi. 1-0 pentru Los Colchoneros la pauza, un rezultat mai mult decat bine primit de catre Diego Simeone inaintea reprizei secunde.
In ciuda faptului ca aveam o misiune extrem de ostila inaintea actului secund, baietii lui Celades au venit bine montati de la cabine, insa nici norocul nu era de partea acestora in minutul 54. Servit foarte bine in careu varful Maxi Gomez, acelasi Cheryshev trimitea balonul doar in bara transversala, spre fericirea celor peste 60.000 de suporteri prezenti la meci.
Este cunoscut faptul ca formatia madrilena este foarte greu de deschis atunci cand este la conducere, astfel ca revenirea Liliecilor in aceasta partida era produsa printr-o alta modalitate. Specialistul fazelor fixe al trupei vizitatoare, capitanul Dani Parejo, trimitea o lovitura libera de la aproximativ 25 metri fix in vinclul portii lui Oblak, o reusita ce putea candida lejer la distinctia de ”Golul etapei”. Asa cum era normal, spiritele s-au incins in ultimele minute, sud-coreeanul Lee Kangin fiind eliminat de la oaspeti in minutul 90+1, insa nu mai avea ce sa se schimbe pe tabela in acea dupa-amiaza.
Dupa un meci foarte disputat in tur, partida din runda cu numarul 24 se anunta cel putin la fel de interesanta, mai ales ca cele doua formatii erau despartite de doar 2 puncte in clasamentul La Liga. Cu avantajul terenului propriu, Guedes si compania chiar avea sansa sa-si depaseasca rivalii, insa pentru asta aveau de infruntat un zid imaginar impus de catre Simeone.
Acest obiectiv impus de catre conducere si de Celades, in mod implicit, parea tot mai departe de reusita in minutul al 15-lea, asta dupa ce jucatorul trecut si prin curtea rivalilor din capitala, Diego Llorente, pedepsea golul din defensiva gazdelor. Din pacate pentru fanii neutrii ai partidei, aceasta reprezentatie putea insemna o cantonare a celor de la Atleti in fata careului, daca cu 5 minute inaintea fluierului primei reprize Liliecii nu inscriau. La fel ca si in partida din tur, tot de o faza fixa aveau nevoie pentru a putea puncta pe tabela, insa reusita fundasului Gabriel Paulista venea cu mult timp inaintea fluierului final, astfel ca restul partidei se anunta unul palpitant.
Fanii infocati ai celor de la Valencia nu au putut sa exercite presiune asupra oaspetilor pe fondul golului inscris, caci la interval de trei minute vicecampioana Spaniei puncta din nou, de aceasta data o executie in forta trimisa de un jucator ce nu avea un aport ofensiv deosebit, mijlcoasul ghanez Thomas.
Din nou condusi la pauza, cei de la Valencia nu se aflau in cea mai buna postura, dar egalarea avea sa se intrezareasca destul de rapid. Mai exact, la captul unei ore de joc, aveam din nou egalitate dupa ce mijlocasul Kondogbia puncta, din cadere, in urma unei noi faze fixe. Finalul partidei a fost unul in care cele doua formatii nu au mai riscat pe plan ofensiv asa de mult, insa Valencia chiar a semnat o ocazie majora. Tot in urma unei faze fixe (lovitura de colt), mingea respinsa la fundasul Gaya a fost directionata de iberic spre vinclul portii slovenului, insa Oblak avea o parada ce le asigura oaspetilor doar un punct, insa unul extrem de muncit.
Aceasta rivalitate dintre cele doua formatii, una acerba, dupa cum ati observat si din statisticile meciurilor directe, dar si din duelurile editiei 2019/2020, va fi cu placere urmarita indeaproape de catre echipa noastra si in editia viitoare de La Liga, motiv pentru care aveti ocazia de a ne contacta pentru un pont la Atletico Madrid – Valencia si invers.